GagauziyaLand și apropiați ai lui Șor, monitorizați de SIS. Cine a scapă de lista neagră

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a exclus multe persoane, organizaţii şi companii din lista persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate, că sunt asociate lui Grigore Caramalac, Vladimir Andronachi şi Ilan Șor – subiecți ai sancțiunilor internaționale. Despre aceasta a aflat RISE Moldova. Portalul de investigații a publicat și un ordin în acest sens, semnat de directorul SIS pe 19 iunie.

Astfel din lista persoanelor afiliate lui Grigore Caramalac au fost excluşi Andrei Gargalîc, Vitali Cebanu şi alte trei persoane, dar şi câteva companii şi organizaţii.

Din cea a persoanelor asociate lui Vladimir Andronachi, au fost scoşi Miroslav Scurtu, Iulia Scurtu şi Elena Vodă, iar din lista celor asociaţi cu Veaceslav Platon a fost exclus Iuri Gheorghiţă.

În cazul listei persoanelor care figurau că sunt asociate cu Ilan Șor au fost excluşi Ivan Tucan, Andrei Simacovici, Valentina Copnova şi Violina Corjan, dar şi două firme. În schimb a fost inclusă A.O. „OGUZ LAND”, firma care a „investit” în construcția parcului de distracții „GagauziyaLand”. De asemenea, au fost incluse firmele SRL „Mislat” şi SRL „Zegor Grup”.

Potrivit sursei, SIS nu a precizat motivele excluderii persoanelor din listă.

Amintim că interlopul din Republica Moldova Grigore Caramalac, alias Bulgaru,  a fost vizat în mai multe dosare penale, fiind anterior anunțat în căutare internațională.

În unul dintre acestea, Caramalac a scăpat de răspundere penală după ce fostul șef interimar al Procuraturii Generale din Moldova, Andrei Pântea, a dispus ca dosarul penal să fie transmis autorităților din Federația Rusă, care ulterior l-au clasat. Pântea și-a depus apoi demisia „în legătură cu plecarea onorată din funcție”.

În instanță, Pântea și-a recunoscut vina, însă a fost amnistiat.

În februarie 2023, fundația lui Ifavis a anunțat că Grigore Caramalac organizează în orașul ucrainean Melitopol care este ocupat de trupele ruse o „acțiune sportivă-patriotică”. 

***

Vladimir Andronachi face parte din cercul oamenilor de încredere ai oligarhului Vladimir Plahotniuc, de care e și legată intrarea lui în politică. Cei doi au figurat împreună și într-un dosar de trafic de arme deschis de procurorii români pe numele lui Victor But, faimosul traficant de arme rus, potrivit Rise.

În octombrie 2021, Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „Fraudei bancare”. Politicianul este cercetat pentru escrocherie și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat. Tot atunci, pe numele fostului deputat a fost emis un mandat de arest și anunțat în căutare internațională.

În octombrie 2021, Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „Fraudei bancare”. Politicianul este cercetat pentru escrocherie și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat. Tot atunci, pe numele fostului deputat a fost emis un mandat de arest și anunțat în căutare internațională.

Un an mai târziu, la 2 noiembrie 2022, Procuratura Anticorupție a anunțat despre reținerea ex-parlamentarului. S-a întâmplat după ce Andronachi, care se afla la acel moment în Ucraina, a fost declarat indezirabil și expulzat din țara vecină, scrie RISE Moldova. Ulterior acesta a fost plasat în arest la domiciliu. În august 2023, această măsură preventivă i-a fost înlocuită cu „garanția personală”. Acest lucru înseamnă că deși este eliberat, Andronachi trebuie să respecte anumite condiții și restricții stabilite de către instanță, iar patru persoane garante se vor asigura că aceste condiții vor fi respectate.

***

Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Șor se află în lista neagră a guvernelor american și britanic. La fel, el figurează pe listele de sancțiuni impuse inclusiv de Canada și UE, pentru legături cu Kremlinul și tentative de destabilizare a Moldovei. În ultima perioadă, Șor a făcut mai multe declarații de la Moscova. Pe 21 aprilie 2024 a anunțat despre „crearea blocului politic Victorie”. Pe 9 mai a fost prezent la parada de la Moscova. Pe 9 iunie, tot de la Moscova, a anunțat despre un congres al blocului „Victorie”. În mai 2024, Șor a anunțat că a primit pașaport al Federației Ruse. Pe 13 aprilie 2023, Curtea de Apel l-a condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare în dosarul frauda bancară și a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. În decembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a menținut condamnarea. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maib lansează a șasea emisiune de obligațiuni corporative din cadrul Programului IV de ofertă publică

Începând cu 7 septembrie 2026, maib lansează a șasea emisiune de obligațiuni corporative din cadrul celui de-al IV-lea program de ofertă publică. Perioada de subscriere este deschisă timp de 22 de zile, până la 28 septembrie 2026, perioadă în care sunt disponibile 10.000 de obligațiuni, în valoare totală de 200.000.000 MDL, cu o valoare nominală de 20.000 MDL fiecare.

În cadrul acestei emisiuni sunt oferite obligațiuni de clasa VII, cu o marjă fixă de 1,50%. Rata dobânzii pentru primul an de circulație este de 7,17%, formată din rata de referință (5,67%) + marja fixă stabilită pentru clasa VII (1,50%).

Avantajele investiției în obligațiunile corporative maib:

  • Cuponul (dobânda) este mai atractiv comparativ cu alte instrumente de economisire;
  • Posibilitatea de răscumpărare benevolă parțială sau totală, la valoarea nominală, în limita a 250 de obligațiuni per emisie;
  • Cererea de răscumpărare benevolă se poate depune la orice sucursală maib pe parcursul cuponului III din cadrul unui trimestru, până la plata acestuia (ultimul cupon aferent obligațiunilor răscumpărate nu se achită);
  • Admiterea la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei, emisiunea fiind efectuată prin intermediul unui participant profesionist pe piața de capital.

Beneficii suplimentare pentru clienții care subscriu:

  • Card gratuit „maib daily avantajos” pentru transferul cuponului (dobânzii);
  • Posibilitatea rezilierii anticipate a unui depozit existent, fără recalcularea dobânzii, în cazul migrării sumelor către achiziția de obligațiuni.

Ce trebuie să știi:

  • Dobânzile obținute din obligațiuni reprezintă venit impozabil, conform prevederilor Codului Fiscal;
  • Înainte de a investi, îți recomandăm să consulți Prospectul de ofertă publică;
  • Poți completa o cerere online pe pagina oficială, iar echipa noastră te va contacta în scurt timp pentru a te ghida în procesul de subscriere: al IV-lea program de ofertă publică | maib.

Investește cu încredere în obligațiunile corporative maib – un instrument sigur, flexibil și profitabil pentru economiile tale.

Tu conduci. maib

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: