Peskov, despre moartea lui Prigojin: Există versiunea că a fost făcut un rău intenționat

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că ancheta privind moartea fondatorului grupului militar Wagner, Evghenii Prigojin, nu va fi una internațională. Unul dintre motivele care stă la baza acestei decizii este versiunea despre „omorul intenționat”, potrivit lui Peskov, informează Meduza. 

Dmitri Peskov a informat că ancheta privind prăbușirea avionului fondatorului grupului Wagner este condusă de Comitetul de anchetă al Federației Ruse

„Este anume investigația noastră, rusă. Nu poate fi vorba despre una internațională”, a spus Peskov. 

În plus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că o anchetă internațională nu poate fi efectuată, deoarece „omorul intenționat” este euna dintre versiunile principale ale acestui incident.

Amintim că în seara de 23 august, avionul care îi aparținea fondatorului grupului Wagner Evghenii Prigojin s-a prăbușit în regiunea Tver. Comitetul de anchetă al Rusiei a inițiat o anchetă penală privind încălcarea normelor de securitate de a circulației și exploatare a mijloacelor de transport aerian.

„Rosaviatzia” a publicat lista pasagerilor din avion. Printre aceștia – Evghenii Prigojin, comandantul grupului Wagner Dmitri Utkin și Valerii Cekalov – conducătorul firmelor afiliate lui Prigojin.

Avionul lui Prigojin s-a prăbușit la fix două luni din ziua când acesta a anunțat puciul. Lovitura de stat militară a fost oprită în urma discuțiilor lui Prigojin cu Lukașenko, iar ulterior grupul Wagner s-a retras în Belarus, unde a format o tabără. Pe 24 august, la o zi de la anunțul privind presupusul deces a lui Prigojin, presa a publicat imagini din satelit din care reiese că tabără a fost demontată.

Pe 27 august, Comisia de Investigații din Rusia a confirmat moartea lui Evghenii Prigojin în accidentul de avion din regiunea Tver: „În cadrul anchetei prăbușirii aviatice din regiunea Tver au fost finalizate examinările genetice moleculare. Conform rezultatelor, identitățile tuturor celor 10 morți au fost stabilite, acestea corespund listei menționate în foaia de zbor”.

Serviciul de presă al grupului Wagner a anunțat pe 29 august că ceremonia funerară „a avut loc într-un cadru restrâns”. Mass media rusă a anunțat, cu referire la un angajat al cimitirului, că la înmormântare at fi participat, în total, 20-30 de persoane – toți îmbrăcați în civil. Cei care doresc să își ia rămas bun sunt lăsați să intre liber.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dodon s-a întâlnit la Moscova cu un politician rus care a participat la războiul împotriva Ucrainei. PL cere SIS și PG să verifice vizita

Deputații socialiști, în frunte cu fostul președinte Igor Dodon, s-au întâlnit, în timpul vizitei la Moscova, cu vicepreședintele partidului „Rusia Justă”, Ruslan Tatarinov. Potrivit biografiei publicate pe site-ul formațiunii, acesta a participat la războiul Rusiei împotriva Ucrainei din 2022 până în februarie 2025. Dodon susține că discuțiile s-au axat pe subiecte de actualitate, inclusiv relațiile moldo-ruse.

„Am subliniat importanța menținerii dialogului și a legăturilor dintre țările noastre”, scrie Dodon pe rețele.

La rândul său, partidul rus, cu care PSRM anunță că colaborează încă din 2014, a comunicat că Tatarinov a mulțumit socialiștilor pentru cooperare.

„Suntem prieteni de 12 ani. Și am avut întotdeauna relații foarte bune”, a declarat Dodon, potrivit comunicatului formațiunii ruse. Liderul socialist s-a plâns, totodată, că „pentru prima dată în 35 de ani, în Parlamentul Moldovei nu există un grup de prietenie cu Rusia și Belarus”.

Precizăm că, în noiembrie 2022, Tatarinov a decis să plece ca voluntar la războiul din Ucraina, deși beneficia de scutire de mobilizare. El s-a aflat în prima linie mai bine de doi ani, până în februarie 2025. După întoarcere, a declarat într-un interviu că „Rusia are propriul cod genetic”.

În biografia de pe site-ul „Rusia Justă”, Tatarinov este prezentat drept colonel al Rosgvardiei și veteran al detașamentului cu destinație specială „Viteaz”. Participarea sa la război este descrisă drept participare la „operațiunea militară specială a Rusiei” – denumirea folosită de Kremlin pentru războiul împotriva Ucrainei.

PL cere SIS și procurorilor să investigheze vizita socialiștilor la Moscova

Între timp, Partidul Liberal a condamnat vizita delegației socialiste la Moscova, la câteva zile după ședința Parlamentului cu ușile închise privind Armata Națională. Formațiunea politică susținut că această succesiune de evenimente impune verificări din partea instituțiilor statului.

„Solicităm Serviciului de Informații și Securitate și Procuraturii Generale să examineze toate implicațiile acestei vizite, inclusiv prin prisma precedentelor legate de finanțări externe și a legăturilor politice dintre PSRM și Kremlin. Această deplasare nu este un caz izolat. Ea se înscrie în tradiția „pelerinajelor” politice la Moscova, practicate de forțele pro-ruse”, a scris PL într-un comunicat emis pe 13 octombrie.

NewsMaker a solicitat Procuraturii Generale să precizeze dacă investighează vizita, însă instituția nu a răspuns deocamdată. Redacția i-a cerut și lui Igor Dodon un comentariu privind acuzațiile PL. Până la publicarea știrii, acesta nu a oferit un răspuns.

Amintim că PSRM și Igor Dodon au anunțat, pe 12 octombrie, că un grup de deputați socialiști efectuează o vizită de lucru de două zile în Federația Rusă, „la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse”. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: