Peskov speră că drepturile lui Dodon vor fi respectate: Încă un atac asupra susținătorilor întăririi relațiilor cu Rusia

Kremlinul și-a exprimat speranța că procesul în care este vizat ex-președintele țării Igor Dodon nu este unul motivat politic și nu are legătură cu poziția sa pro-rusă. Declarația a fost făcută, pe 27 mai, de către purtătorul de cuvânt al instituției Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax (Интерфакс).

„Păcat că vedem în încă o țară astfel de uneori de drept, alteori nu de drept, uneori obiective, alteori subiective – atacuri asupra politicienilor care sunt adepții întăririi și dezvoltării relațiilor cu țara noastră… Sperăm că nu există un context politic aici. Și am vrea să vedem că toate drepturile legale ale lui Dodon sunt respectate”, a spus Peskov.

Amintim că Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile în dosarul „kuliok”. Complicele său, fratele Galinei Dodon, va petrece 30 de zile în Penitenciarul nr.13. Procurorii au contestat decizia la Curtea de Apel și susțin că „probele prezentate de către procurori, indică asupra unor legături stabile și constante cu Federația Rusă”.

Anterior, cei doi au fost reținuți și percheziționați. În timpul acțiunilor de urmărire penală, mai multe portaluri au publicat fotografii cu obiecte de lux, bancnote și o recipisă care demonstrează că Galina Dodon a plătit anul trecut 25.000 de euro pentru utilajelele mobilierului de la bucătărie. Dodon acuză grupul de urmărire penală de faptul că a transmis fotografiile jurnaliștilor, în timp ce șefa interimară a Procuraturii Anticorupție Elena Cazacov este de părere că scurgerile nu au fost făcute de către reprezentanții instituției. Aceasta a menționat că la fața locului se aflau și alte persoane, inclusiv avocați.

Dodon este acuzat de corupere pasivă, finanțarea partidului de către un grup criminal, îmbogățire ilicită și trădare de patrie în dosarul denumit generic „kuliok”. Este vorba despre imaginile video în care socialistul discută cu Vladimir Plahotniuc despre conținutul unei pungi negre, în care se presupune că ar fi bani.

Dodon susține că dosarul penal în care este vizat este instrumentat politic și a acuzat-o pe Maia Sandu că ar fi dat indicații în acest sens. La rândul său, șefa statului a declarat că a aflat din presă despre reținerea lui Dodon și a îndemnat organele de drept să respecte cu strictețe legea și să excludă orice fel de „jocuri politice”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: