NewsMaker

Prima declarație a lui Dodon, după ce fost plasat în arest preventiv la domiciliu

Fostul președinte Igor Dodon afirmă că dosarul intentat în privința sa a fost făcut la comanda președintei Maia Sandu. Acesta a declarat pentru presă, după ce judecătorii au pronunțat decizia privind arestul său la domiciliu, că nu va ceda și neagă acuzațiile care i se aduc. NM a solicitat o reacție de la Președinție, dar deocamdată nu am primit un răspuns.

Consider acest dosar politic la comanda doamnei Maia Sandu, care imediat ce a intrat în funcție în decembrie 2020, la începutului lunii ianuarie a cerut procurorului general să-mi deschidă dosar penal. Cu cazul meu se ocupă 53 de procurori și ofițeri. Nici un politician în Republica Moldova, în cei 30 de ani de independență nu au fost așa persecutați politic”, a declarat Dodon.

Cu referire la acuzațiile de trădare de patrie, ex președintele a spus că sunt „stranii și josnice”.

Este straniu și josnic să mă învinuiască de trădare de patrie de cei care la această etapă au umplut toate instituțiile de stat cu consilieri străini – români, americani, care controlează toate instituțiile. Au adus polițiști străini să controleze mașini pe drumurile noastre, au adus soldați înarmați străini la frontieră care păzesc acum frontierele. Cheamă NATO aici și vrea să ia armament de la americani și de la Marea Britanie. Toate învinuirile cu îmbogățirea ilicită – declar că nu am pe mine sau pe persoane interpuse în afară de ceea ce am declarat oficial în declarațiile pe venit. Toate filmările cu Plahotniuc au fost filmate când Plahotnic a fugit din țară și datorită pseudo negocierilor pe care eu le-am dus și știind că mă filmează, noi l-am dat jos pe Plahotniuc. Mă mândresc cu asta”, a continuat Dodon.

În opinia fostului președinte, toate acest acțiuni au trei scopuri: distragerea atenției populației de la scumpirea gazului și benzinei, lichidarea opoziției și presarea sa psihologică.

Mi-au speriat familia. Au venit la 7 dimineața, mi-au seriat copiii, au sărit gardul la mama mea în sat.  Eu am primit în ultimele 10 luni mesaje de la guvernare ca să fug din țară. Procurorul a spus că eu intenționam să fug. Dosarul a fost deschis pe 18 mai. Dacă aveam de fugit, fugeam. Eu vor rezista la toate presiunile și voi lupta ca noi să învingem și noi o să învingem”, a declarat Dodon.

Amintim că fostul șef de stat a fost plasat în arest preventiv la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorii au spus că vor contesta în judecată decizia.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Criza economică din regiunea transnistreană: Victor Gușan a donat €1,8 mln Primăriei Tiraspol

Cel mai mare om de afaceri din regiunea transnistreană, proprietarul holding-ului Sheriff, Victor Gușan, a transferat din contul său personal 35 de milioane de „ruble transnistrene” (aproape 1,8 milioane de euro) către primăria orașului Tiraspolului, în calitate de „ajutor caritabil”. Informația a fost raportată pe 1 iulie de postul local de televiziune TSV, care a mai menționat că, din cauza crizei energetice, orașul se confruntă cu dificultăți financiare serioase.

Televiziunea, citând primarul Tiraspolului, Ilona Turiaeva, a transmis că „banii vor fi folosiți în primul rând pentru rezolvarea problemelor gospodărești”.

Amintim că, anterior, autoritățile nerecunoscute ale regiunii transnistrene au recunoscut că situația economică este critică și nu au exclus un „colaps financiar și social” în regiune. Problema rămâne aceeași — volumele insuficente de gaz, care a dus la o scădere bruscă a producției și a bugetului local. NewsMaker a relatat ce se știe despre criza din regiune și care sunt prognozele pentru viitor (detalii – aici).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: