mec.gov.md

Sportivii care au cucerit medalii la Europenele din Polonia și Chișinău au primit premii de peste 1,5 milioane lei

Sportivii din Republica Moldova care au obținut medalii la Jocurile Europene din Krakow – Malopolska, Polonia, și la Campionatul European de Haltere pentru tineri, organizat la Chișinău, au fost premiați de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru succesele înregistrate, au fost apreciați, la fel, și antrenorii tinerilor sportivi. 

Potrivit MEC, valoarea totală a premiilor pentru lotul național la Jocurile Europene din Polonia este de 1.484.000 lei. În cadrul competițiilor, o medalie de bronz a obținut Serghei Tarnovschi și una de aur – Artiom Livădari. Este pentru prima dată, când țara noastră obține aur la această competiție europeană.

Sportivii care au câștigat medalii în cadrul Campionatului European de Haltere vor primi premii bănești în sumă totală de 86.250 lei.

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a felicitat sportivii și antrenorii acestora pentru succesele înregistrate, menționând despre rolul fiecărui participant la competiții de a reprezenta țara noastră cu demnitate.

„Sportul mereu a promovat pacea și a unit oamenii. Iar în contextul obținerii statutului de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană, victoriile sportivilor noștri au o semnificație aparte. Am dovedit că suntem parte a marii familii sportive europene și că punem preț pe performanță, muncă și dedicație. Ministerul Educației și Cercetării va continua să susțină sportivii și antrenorii prin burse de performanță, prin crearea condițiilor adecvate pentru activitate, dar și prin susținerea participării acestora la competiții europene și mondiale”, a menționat Anatolie Topală.

În luna iunie 2023, alți sportivi și sportive de performanță au beneficiat de premii bănești în valoare de circa 4,5 milioane lei. De la începutul anului curent, sportivii noștri au câștigat 262 de medalii la toate categoriile de vârstă, 188 de medalii la probele neolimpice și 74 de medalii la probele olimpice. De asemenea, Republica Moldova are o cotă olimpică pentru participare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, prima calificare pentru țara noastră fiind obținută la proba tir cu arcul de Maestrul Emerit al Sportului Dan Olaru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: