Peste 11 mii de persoane din Republica Moldova au decedat din cauza Covid

254 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 148 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 2 231 de teste. Datele sunt raportate de autorități pentru ziua de ieri, 19 martie. Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 510 460, dintre care 11 389 persoane au decedat.

Din numărul total de cazuri unul este asociat cu contact în afara țării (un refugiat din Ucraina).

Printre persoanele infectate sunt zece lucrători medicali: un doctor, patru asistenți medicali și cinci angajați din rândul personalului auxiliar.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 353 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 56 de pacienți, dintre care șase – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 548 de persoane au fost vindecate.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1 979 de persoane, iar 4 933 se află sub supraveghere.

Totodată, au fost raportate alte opt decese provocate de COVID-19, dintre care două în regiunea transnistreană:

Deces 11.382 din 12.03.2022. Bărbat de 74 de ani din mun. Bălți, internat în IMSP SC Bălți. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială.

Deces 11.383 din 18.02.2022. Bărbat de 92 de ani din mun. Chisinau, internat în IMSP SCM “Sfîntul Arhanghel Mihail”. Comorbidități: angină pectorală, hipertensiune arterială, cardiopatie, encefalopatie, atrofie cerebrală.

Deces 11.384 din 18.02.2022. Bărbat de 73 de ani din r-nul Călărași, internat în IMSP SC al MS. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie, diabet zaharat, encefalopatie, obezitate.

Deces 11.385 din 11.03.2022. Bărbat de 73 de ani din r-nul Sîngerei, internat în IMSP SC Bălți. Comorbidități: cardiopatie, angină pectorală, encefalopatie.

Deces 11.386 din 13.03.2022. Femeie de 77 de ani din r-nul Edineț, internată în IMSP SC Bălți. Comorbidități: cardiopatie, angină pectorală, obezitate.

Deces 11.387 din 07.03.2022. Bărbat de 66 de ani din r-nul Fălești, internat în IMSP SC Bălți. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială.

Deces 11.388 din 18.03.2022. Bărbat de 66 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Deces 11.389 din 13.03.2022. Femeie de 70 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiomiopatie, hipertensiune arterială.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Cetățenia rusă, solicitată de peste 36 mii locuitori din stânga Nistrului? Procedura ar putea fi simplificată

Peste 36.000 de locuitori ai regiunii transnistrene ar fi solicitat cetățenia rusă în regim simplificat. Datele au fost anunțate pe 2 iunie de liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și de așa-numitul ministru de externe al regiunii, Vitalii Ignatiev. Cifra a fost confirmată și de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova.

Potrivit lui Ignatiev, înregistrarea solicitanților se desfășoară în format electronic: „În prezent, pe listele persoanelor din regiunea transnistreană care doresc să obțină cetățenia Federației Ruse figurează 36.076 de persoane, iar cererile continuă să fie depuse”.

La rândul său, Vadim Krasnoselski a amintit că noua procedură de obținere a cetățeniei ruse este destinată exclusiv locuitorilor regiunii transnistrene și nu poate fi utilizată de cetățenii Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului.

Autoritățile de facto de la Tiraspol au anunțat, de asemenea, că lucrează la un mecanism suplimentar de simplificare a procedurii de acordare a cetățeniei. Potrivit lui Ignatiev, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, poartă în prezent discuții la Moscova pe această temă.

Și Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a confirmat că peste 36.000 de persoane din regiunea transnistreană s-au înscris pentru a obține cetățenia rusă. „Lansarea noii proceduri are un caracter exclusiv umanitar și urmărește acordarea de sprijin compatrioților noștri”, au transmis reprezentanții misiunii diplomatice.

Amintim că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat pe 15 mai un decret care simplifică obținerea cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene. Potrivit documentului, cetățenii străini și apatrizii cu vârsta de peste 18 ani, care locuiesc permanent în regiune, sunt scutiți de mai multe condiții aplicate în mod obișnuit solicitanților cetățeniei ruse, inclusiv obligația de a avea domiciliu permanent în Rusia timp de cinci ani, de a demonstra cunoașterea limbii ruse sau de a susține examene privind istoria și legislația Federației Ruse. Cererile pot fi depuse direct la reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale Rusiei.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că autoritățile constituționale de la Chișinău nu pot confirma informațiile privind numărul persoanelor care ar solicita cetățenia rusă în cadrul noii proceduri. Oficialul a avertizat totodată că obținerea cetățeniei ruse poate implica riscuri evidente, în contextul războiului din Ucraina.

La rândul său, președinta Maia Sandu a declarat că se îndoiește că numărul real al solicitanților va fi atât de mare. Șefa statului a afirmat că mulți locuitori ai regiunii transnistrene sunt interesați mai degrabă de oportunitățile oferite de cetățenia UE și de menținerea stabilității în cadrul Republicii Moldova.

***

Potrivit datelor Biroului de Reintegrare de la începutul anului 2026, peste 350.000 de locuitori ai regiunii transnistrene sunt cetățeni ai Republicii Moldova, din totalul de aproximativ 365.000 de persoane înregistrate în registrul de stat al populației. În regiune se află totodată un contingent militar rus estimat la 1.000-1.500 de persoane, a căror retragere a fost cerută în repetate rânduri de Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: