Peste o mie de apeluri la 112 în noaptea de Paște: Intoxicații, agresiuni și gălăgie, printre cele mai frecvente situații

Peste o mie de persoane au apelat numărul de urgență 112 în noaptea de Paște, cele mai multe solicitări vizând probleme medicale, precum intoxicații sau afecțiuni cauzate de tensiune arterială. În paralel, au fost raportate și incidente de violență, persoane agresive sau agresate, precum și conflicte cauzate de gălăgie.

Potrivit unui comunicat de presă, în intervalul de ore 00:00 – 08:00, operatorii Serviciul 112 au preluat 1.060 de apeluri.

Din totalul cazurilor în care cetățenii au avut nevoie de ajutor, în 426 a fost solicitată intervenția ambulanței, în 169 – a poliției și în șase – a pompierilor.

Printre cele mai frecvente motive pentru apeluri s-au numărat: intoxicații, probleme de tensiune arterială, simptome necunoscute, persoane agresive sau agresate, gălăgie și conflicte în spații publice sau în locuințe.

Autoritățile au precizat că numărul apelurilor de urgență a crescut cu aproximativ 35%, dar aproape 50% dintre apeluri au fost non-urgente, blocând resursele pentru cazurile cu adevărat grave.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Chișinăul răspunde la acuzațiile Tiraspolului privind interferența în „alegerile” pentru noul lider de facto al Transnistriei

Așa-zisele scrutine electorale organizate în regiunea transnistreană, care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova, încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a țării, Constituția și legislația națională. Declarația a fost făcută de Biroul politici de reintegrare într-un comentariu pentru NewsMaker, după ce Tiraspolul a acuzat Chișinăul că ar plănui să interfereze în „alegerile” noului lider de facto al regiunii, programate pentru luna decembrie.

Pretinsele exerciții electorale desfășurate periodic în regiunea transnistreană sfidează în mod constant suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, prevederile constituționale și legislația națională în vigoare. Democratizarea și demilitarizarea regiunii transnistrene – autoizolată, militarizată și menținută într-o cenzură informațională dură de factori de propagandă special instruiți – reprezintă elemente esențiale pentru avansarea în procesul de reglementare finală a conflictului, respectând caracterul teritorial integru al țării, în frontierele recunoscute de comunitatea internațională”, a declarat Biroul politici de reintegrare.

Instituția a mai menționat că autoritățile constituționale vor continua să promoveze politici „ferme” și „eficiente” de reintegrare a țării.

Afirmațiile Biroului vin după ce, într-un interviu pentru presa rusă, așa-zisul „ministru al securității” din regiunea transnistreană, Valerii Ghebos, a acuzat Chișinăul că ar intenționa să intervină în „alegerile” pentru funcția de lider de facto al regiunii. El susține că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) ar urma să facă presiuni asupra funcționarilor electorali din stânga Nistrului, inclusiv să-i „amenințe” cu retragerea cetățeniei Republicii Moldova.

În reacție, SIS a catalogat afirmațiile drept speculații și a menționat că acestea „nu merită comentarii suplimentare”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: