Дарья Слободчикова/NewsMaker

„Căile Falimentare ale Moldovei”. Platforma DA a organizat un protest față de situația de la CFM (LIVE)

Membrii și susținătorii Platformei Demnitate și Adevăr (DA) au organizat un protest față de situația privind întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova (CFM). Manifestața a început în fața Guvernului. Ulterior, participanții vor merge la sediul CFM.

La eveniment au venit deputații Platformei DA Igor Muntean, Inga Grigoriu, Ion Terguță, Chiril Moțpan și Alexandr Slusari, dar și liderul Platformei DA Andrei Năstase.

„Calea Ferată este un obiectiv strategic. Este o întreprindere care deține 11 mii de hectare și 47 de mii de metri pătrați din toată țara. Până în prezent, nici CFM nu știe câte terenuri are la dispoziție. Datoriile la salarii sunt de proape de 200 de milioane. Timp de 6 luni, acești oameni nu-și primesc salariile, care și așa nu sunt mari”, a menționat Slusari și a remarcat că salariul mediu al unii angajat al CFM constituie 3400 de lei.

***

Suma datoriilor întreprinderii CFM, enunțată inclusiv în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, constituie  837 de milioane de lei, dintre care 164 de milioane sunt restanțele la salarii.

Pe 3 iunie, în cadrul unui interviu pentru NM, noul șef al CFM Oleg Tofilat a menționat că își propune ca angajații CFM să își primească salariile curente, iar pe lângă acestea, și restanțele pentru 1-2 luni. Acestea ar urma să fie achitate imediat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: