Platforma DA cere demisia lui Spînu și a lui Ceban și a înaintat 7 condiții către Guvern
Full Article 4 minutes read

Platforma DA cere demisia lui Spînu și a lui Ceban și a înaintat 7 condiții către Guvern

Platforma Demnitate și Adevăr (DA), în contextul discuțiilor cu privire la situația de pe piața gazelor naturale din Republica Moldova, declară că contractul cu „Gazprom” a fost negociat neprofesionist și în detrimentul intereselor consumatorilor. Prin urmare, reprezentanții Platformei solicită guvernării să întreprindă, de urgență, mai multe acțiuni. Printre acestea se regăsește demiterea viceprim-ministrului Andrei Spînu, precum și înaintarea unei solicitări către Gazprom privind demiterea actualei conduceri a Moldovagaz, Vadim Ceban.

„Platforma DA constată cu îngrijorare și regretă că, în contextul crizei îndelungate energetice, contractul cu „Gazprom” privind livrarea gazelor naturale a fost negociat neprofesionist, netransparent, cu mare întârziere și în detrimentul intereselor consumatorilor”, se arată în declarația reprezentanților Platformei.

Ei mai spun că argumentul că Moldova a negociat un preț mai mic decât cel de piață, nu este unul plauzibil: „În condițiile în care țara noastră este cea mai săracă din Europa, iar tariful la gazele naturale a crescut vertiginos cu peste 120 %. Totul pe fundalul unei inechități sociale, când populația și agenții economici din regiunea separatistă achită pentru gaz un tarif de 11 ori mai mic decât cetățenii R. Moldova”.

Prin urmare, Platforma DA cere ca guvernarea să întreprindă de urgență unele acțiuni:

  • revizuirea mecanismului de compensare, indiferent de modificarea tarifului la gaz, prin majorarea semnificativă a sumelor alocate pentru păturile social vulnerabile la plata facturilor, precum și alocarea compensațiilor pentru agenții economici;
  • demiterea viceprim-ministrului și asumarea responsabilității de negocieri a problemelor energetice cu Federația Rusă de către prim-ministru;
  • înaintarea unei solicitări către Gazprom privind demiterea actualei conducerii a „Moldova Gaz”;
  • renegocierea contractului actual cu „Gazprom” în vederea eliminării condițiilor discriminatorii;
  • elaborarea unui plan de alternativă a aprovizionării Moldovei cu gaze în următoarele luni cu suportul partenerilor externi, în special al României;
  • recurgerea imediată la implementarea pachetului energetic III prin lipsirea controlului „Moldova Gaz” asupra sistemului de transportare exclusivă a gazelor;
  • urgentarea auditului comprehensiv al întreprinderii „Moldova Gaz” din momentul fondării acesteia și pornirea anchetei penale în privința cedării sistemului gazoductului național Federației Ruse în 1998-1999 de către guvernele din perioada respectivă.

Amintim că în data de 11 ianuarie, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că compania Moldovagaz ia în calcul opțiunea majorării tarifului la gaz pentru consumatori, iar guvernul ia în calcul posibilitatea oferirii unui suport suplimentar.

„Am văzut reacțiile oamenilor și le înțelegem. Știu foarte bine că oamenii privesc cu maximă îngrijorare riscurile de creștere suplimentară a tarifelor pentru gaze. Facem tot posibilul să identificăm care ar fi alternativele. Avem de făcut două lucruri: 1. Moldovagaz trebuie să găsească soluții care să permită achitarea curentă a gazelor în perioada următoare. În mod special – vorbim de avansul pentru ianuarie”, a spus Spînu.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a mai spus că Moldovagaz va achita integral până la sfârșitul săptămânii curente consumul de gaz pentru luna decembrie și nu sunt probleme în acest sens. De asemenea, se va achita avansul pentru ianuarie. Totuși, compania ia în calcul majorarea tarifelor.

Oficialul a precizat că, în cazul în care majorarea va fi aprobată, aceasta va fi aplicată în facturile pentru februarie.

În luna ianuarie, prețul livrării gazelor naturale rusești în Moldova a crescut cu aproape $100 comparativ cu luna decembrie — până la $646 pentru o mie de metri cubi (în luna noiembrie, Moldova a achiziționat gazele naturale cu $450). Cei de la „Moldovagaz” au motivat acest lucru prin „creșterea continuă a cotațiilor la bursele europene”.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: