partidulsor.md

Poliția a numărat participanții la protestului organizat de Șor. Câte procese verbale au fost întocmite?

La protestul care s-a desfășurat pe 28 noiembrie în centrul capitalei au participat în jur de 3800 de persoane. Datele au fost publicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). În timpul manifestației au fost înregistrate nereguli, iar 26 de persoane, inclusiv 10 minori, au fost conduși la Inspectorat pentru identificare și documentare.

Potrivit poliției, încă de la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare a situației. Mai mult, cerințele legale ale organelor de forță ar fi fost ignorate, fiind depistate în mulțime persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului și cu comportament dubios. 

Oamenii legii au documentat mai multe încălcări admise de participanții la protest.  26 de persoane cu comportament dubios au fost conduse la Poliție pentru identificare și documentare, printre care și 10 minori fără cineva care să-i însoțească.

Au fost întocmite 11 procese verbale pentru contravenții ce atentează la ordinea și securitatea publică.

Totodată, poliția amintește că organizatorii protestului, pentru faptele admise în cadrul acestuia, în funcție de caracterul și prejudiciul cauzat, sunt pasibili de răspundere în baza Codului Contravențional/ Penal.

***

Membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” au organizat pe 28 noiembrie un protest în fața Procuraturii Generale. Manifestanții au pornit în coloană de la magazinul UNIC din Chișinău. Troleibuzele care traversează bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt au fost redirecționate. Manifestanții au scandat „Jos guvernarea!”, „Noi suntem poporul” și „Jos Maia Sandu!”.

La final, liderul protestului Dinu Țurcanu a depus o plângere la Procuratura Generală, prin care se solicită urmărirea penală a persoanelor cărora li se atribuie conversațiile de pe Telegram, care au apărut în spațiul public.

De menționat că, potrivit Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 42 din 13 octombrie 2022, desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice în zilele lucrătoare sunt interzise.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Lista „trădătorilor” crește/ 13 moldoveni expulzați din Polonia/ Podul de pe Ismail, în stare critică

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Greva avocaților ar putea tergiversa examinarea dosarelor?
— Gaz avem, dar prețul de cumpărare este secret
— PNM propune revenirea la județe pentru a economisi un miliard de lei
— Șeful vămii centru vrea înapoi banii confiscați
— Podul de pe strada Ismail se prăbușește sub ochii noștri
— Vodă: cei care trădează Moldova vor fi sancționați
— Linia electrică Vulcănești-Chișinău, gata în proporție de 75%
— Fostul șef al vămii centru cere statului restituirea banilor confiscați
— Cei care trădează Moldova vor fi sancționați
— 13 moldoveni au fost expulzați din Polonia
— Microbuz de linie, implicat în accident la Strășeni. Două persoane decedate
— Încă două Coduri Galbene: de caniculă și furtuni
— Voronin confirmă că face bloc electoral cu Vlah, Dodon și Tarlev
— Deputat PAS: Moldova va legaliza criptomonedele până în 2026
— Decis: Aeroportul Chișinău va purta numele Eugen Doga
— Protest la Președinție: Irina Vlah și susținătorii săi s-au îmbrâncit cu poliția
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: