cna.md

Polițiștii din Cahul, învinuiți de corupție, au primit câte 30 de zile de arest la domiciliu

Cei cinci polițiști de la Cahul care au fost reținuți pe 2 februarie pentru corupere pasivă și abuz în serviciu au primit câte 30 de zile de arest la domiciliu și control judiciar pentru o colegă. Un polițist a fost eliberat.

Judecătoria Cahul s-a expus pe marginea demersurilor procurorilor anticorupție care au cerut arestarea preventivă a bănuiților.
Instanța a decis plasarea în arest la domiciliu a cinci învinuiți, pe un termen de 30 de zile, unul va fi cercetat in stare de libertate, iar în privința celui de-al șaptelea a fost dispus control judiciar cu interdicția de părăsire a țării.

Amintim că șapte angajaţi ai Inspectoratului de poliţie Cahul sunt cercetaţi penal de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale sud a CNA şi procurori. Din cei şapte, cinci sunt inspectori ai Serviciului de patrulare şi doi activează în Serviciul supraveghere tehnică şi accidente rutiere al Inspectoratului de poliţie Cahul. Aceştia sunt bănuiţi de abuz în serviciu şi corupere pasivă, fapte care sunt cercetate în cadrul a şase cauze penale.

Potrivit procurorilor, aceștia riscă până la 10 ani de puşcărie, amendă penală şi privare de dreptul de  a ocupa funcţii publice, în cazul în care instanţa îi va declara vinovaţi. Oficiul Sud al Procuraturii anticorupţie conduce urmărirea penală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu

Maia Sandu respinge acuzațiile serviciilor secrete rusești: „Minciunile vor curge gârlă doar pentru a pune mâna pe Moldova”

Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție publică după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat, pe 14 iulie, un comunicat în care susține că NATO ar încerca să atragă Republica Moldova într-un conflict militar cu Rusia. Șefa statului a respins acuzațiile, pe care le-a calificat drept „aberații inventate în laboratoarele Kremlinului”, menite să răspândească frică și panică în rândul cetățenilor.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, avertizează președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că „în Moldova este pace” și a reiterat angajamentul pentru aderarea la Uniunea Europeană, or, spune Maia Sandu – „doar aici țara noastră poate fi la adăpost pe termen lung”.

„Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, mai susține președinta Maia Sandu.

Precizăm că, în ultima perioadă, atacurile hibride ruse la adresa Republicii Moldova s-au intensificat. În aprilie a devenit cunoscut public că rețelele rusești „Matrioșka” și „Pravda” desfășoară pe rețelele de socializare campanii de dezinformare împotriva țării noastre, fiind folosită în special imaginea președintei Maia Sandu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat atunci că Rusia investiseră deja 200 de milioane de euro în aceste campanii de dezinformare. Potrivit lui, scopul lor este influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: