IGSU

Pompierii anunță trei ipoteze în cazul incendiului izbucnit pe teritoriul Pieței Centrale

Scurtcircuit în rețeaua electrică, defecțiuni ale echipamentului electric sau imprudența în timpul fumatului – sunt primele trei versiuni lansate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)  în cazul incendiului izbucnit pe teritoriul Pieței Centrale luni, 5 septembrie.

Potrivit specialiștilor, arderea s-a produs într-o debara cu suprafața de 10 metri pătrați  a depozitului afectat de incendiu. La examinarea statică a locului de ardere s-a stabilit  că rețelele electrice au fost distruse în totalitate, fiind  depistate porțiuni de conductori electrici.

„Datorită intervenției operative a echipelor de pompieri și salvatori, incendiul nu a obținut răspândire la celelalte construcții de pe teritoriul pieței fiind afectat doar suprafață de 230 metri pătrați a acoperișului depozitului, dar și o parte din bunurile materiale aflate în interior”, anunță IGSU.

Potrivit pompierilor, cauza finală de producere a incendiului urmează a fi stabilită după finalizarea tuturor procedurilor de cercetare.

Amintim că, un incendiu puternic a izbucnit în după-amiaza de 5 septembrie în Piața Centrală din Chișinău. Nouă autospeciale ale IGSU au luptat atunci cu flăcările, care au cuprins o suprafață de circa 1200 m2.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Cea mai mare pictură pe apă din lume – realizată la Chișinău. O pictoriță a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

Ludmila Cuptor, pictoriță din Republica Moldova, a stabilit un record mondial, realizând cea mai mare lucrare din lume în tehnica Ebru – pictura pe apă. Performanța sa a fost recunoscută oficial de o adjudecătoare Guinness World Records, venită din Regatul Unit pentru validarea rezultatului. Evenimentul a fost găzduit de un centru comercial din capitală, transmite IPN.

Ludmila Cuptor a menționat că acest moment marchează împlinirea unui vis. „Este rezultatul unor ani de căutări interioare, de muncă, efort, ezitări, speranțe și curaj. Este inspirată din tehnica clasică turcă – Ebru, pictura pe apă, o artă pe care am descoperit-o în 2019, în Italia. A fost dragoste la prima vedere”, a relatat artista.

Pictorița a explicat faptul că lucrarea este realizată pe apă, iar apoi este imprimată pe o pânză specială. Potrivit ei, cele șapte culori ale curcubeului care sunt utilizate în tablou simbolizează 70 de ani ai Cărții Recordului Guinness, dar și reprezintă un simbol al speranței și unității.

Autoarea lucrării a adăugat că pictura surprinde o câmpie din Moldova, plină de verdeață și flori, în toiul primăverii, care emană o senzație de liniște și aduce satisfacție sufletească.

Procesul de realizare a picturii a fost urmărit de adjudecătoarea Guinness World Records, Paulina Sapinska. În urma unei evaluări, aceasta a recunoscut oficial performanța. Paulina Sapinska a declarat că autoarea lucrării a respectat toate criteriile stabilite de Guinness World Records și aproape a dublat dimensiunea recordului anterior, care era de 20,86 metri pătrați.

Această lucrare are 39,97 metri pătrați. Așadar, este o încercare foarte impresionantă și un nou titlu Guinness World Records”, a notat adjudecătoarea Paulina Sapinska.

Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, afirmă că acest eveniment marchează curajul, inteligența și creativitatea. „Este foarte frumos că în fața publicului, a chișinăuienilor, se scrie istoria cu artista Ludmila Cuptor. Ceea ce văd este într-adevăr foarte frumos, inclusiv jocul de culoare, și mesajul artistic pe care îl transmite pictorița este impresionant”, a mai spus Angela Cutasevici.

Atunci când organizatorii au venit cu solicitarea de a fi parteneri ai acestui eveniment, noi, cei de la Primăria Chișinău, am spus din start că vom fi alături, fiindcă astfel de inițiative ne fac să fim mândri, atât ca oraș, cât și ca țară. Este un lucru care ne face pe noi, cei care educăm tânăra generație, să-i insuflăm mândria față de valorile cultivate aici”, a spus șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

La finalul evenimentului, autoarea tabloului a primit un certificat oficial care atestă noul record Guinness pentru cea mai mare pictură Ebru din lume. Tabloul va fi expus în următoarele săptămâni la Port Mall, iar ulterior va deveni o piesă muzeală.

IPN
IPN
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: