Vlad Filat consideră că eliberarea sa se încadrează în prevederile legale, iar acest „ping pong dintre partide, cu folosirea numelui său”, se face în interes politic. Mai mult, fostul prim-ministru a declarat că planurile sale de viitor țin de viața sa privată și nu legătură cu activitățile politice. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Tribuna, publicat astăzi, 4 decembrie.
Fostul președinte al PLDM a ținut să ofere explicații despre motivul eliberării sale înainte de termen, motivând că „prea multă informaţie incoerentă şi neadevărată a fost vehiculată”.
„Calculul care a fost prezentat public, precum că am fost condamnat la 9 ani, iar 4 ani nu reprezintă două treimi din termen, este, cel puţin, speculativ. Având în vedere decizia CEDO, eu m-am adresat în instanţele naţionale, care au redus termenul de 9 ani cu 709 zile. Dacă faci un calcul matematic simplu, conform procedurilor legale, suma între patru ani şi ceva plus 709 zile reprezintă mai mult decât două treimi din termen. Nu vreau să cred că lucrul acesta nu se explică sau nu se vorbeşte, pornind de la reavoinţă”, a explicat Filat.
Mai mult, ex-premierul este de părere că unii politicieni s-ar folosi de numele său în scopuri meschine. „Eliberarea mea condiţionată are la bază normă legală, şi proceduri extrajudiciare expres stabilite. Iar acest ping-pong între partide, urmărindu-se probabil interesul politic, folosindu-se numele meu, demonstrează că mai nimic nu s-a schimbat în modul de a înţelege şi a face politică şi justiţie în Republica Moldova”, a menționat fostul politician.
Totodată, Filat a explicat de ce demersul privind eliberarea sa a fost depus anume în data de 12 noiembrie. „Legea stabileşte expres că demersul se depune în decurs de 5 zile de la data adoptării deciziei de către Comisie. Decizia fost luată de Comisie pe data de 8 noiembrie 2019”, a spus acesta.
Cu referire la planurile de viitor, Filat a declarat că nu are de gând să se implice în politică. „Planurile mele de viitor ţin de viaţa mea privată şi nu au legătură cu activităţile politice, ceea ce nu înseamnă că nu voi avea o comunicare cu oamenii care se ocupă de politică”.
În contextul ultimelor declarații ale politicienilor, Filat nu exclude faptul că decizia sa de eliberare ar putea fi reviziuită.
Amintim că ieri, 3 decembrie, ex-premierul Vlad Filat a fost eliberat condiționat printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău. Decizia a fost luată de judecătorul Victor Rațoi.