captură video

Precizările lui Filat în legătură cu hotărârea CEDO: „pot fi atacate la Marea Cameră”

Fostul premier Vladimir Filat precizează că „hotărârea nedefinitivă CtEDO” din 7 decembrie, nu se referă la procesul de judecată în care a fost condamnat. Potrivit lui Filat, „ilegalitățile comise în timpul procesului de judecată”, fac obiectul unei plângeri separate. Adițional, mai spune Filat, Curtea a dat apreciere în ce măsură expunerile publice în cadrul ședinței parlamentare de ridicare a imunității de deputat au respectat sau nu principiul prezumției nevinovăției.

„Hotărârea de azi a Înaltei Curți se referă la plângerea înregistrată în anul 2016, în care am invocat, printre altele, condițiile de detenție, iar urmare a adoptării mecanismului național de reducere a pedepsei din cauza condițiilor inumane și degradante din penitenciar, am beneficiat de reducerea termenului de detenție.  De asemenea, obiectul examinării în prezenta cauză a fost faptul dacă legislația națională permite revizuirea legalității arestului unei persoane pe durata judecării apelului”, susține fostul premier moldovean.

Hotărârile CtEDO pot fi atacate la Marea Cameră, în termen de 3 luni de la data publicării, precizează fostul prim-ministru.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că fostului premier moldovean Vladimir Filat nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015, atunci când i-a fost ridicată imunitatea parlamentară. CEDO a anunțat decizia pe 7 decembrie, menționând că aceasta nu vizează celelalte patru plângeri ale lui Filat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: