Premieră mondială. În cadrul unei universități din Kiev va apărea „facultatea TikTok”

Pentru prima oară în lume, în cadrul unei instituții superioare de învățământ va apărea „facultatea TikTok”. Se va întîmpla în cadrul Universității de Artă și Cultură din Kiev, Ucraina, scrie portalul zn.ua pe 15 septembrie. Inițiativa a fost anunțată de rectorul instituției, Mihail Poplavskii.

„Astăzi, TikTok este un fenomen media, cea mai populară rețea de socializare printre tineri! Misiunea mea este să „ucrainizez” TikTok-ul, să conduc tinerii creativi, ambițioși și cu perspectivă, care vor crea noua istorie a Ucrainei!”, a menționat Poplavskii.

Rectorul Universității de Artă și Cultură din Kiev a precizat că studenții vor fi inițiați „de la zero”, iar la finalul cursului vor obține diplome. Detalii despre conținutul programului de studii și materiile din cadrul facultății nu au fost dezvăluite.

„Lumea se dezvoltă într-un ritm rapid, apar noi rețele sociale, însă TikTok-ul conduce. Dacă vreți să fiți lideri, atunci TikTok este pentru voi. Trebuie să vă dezvoltați, să creați propriul brand, iar noi vă vom ajuta”, a menționat și șefa secției cultură-artă din cadrul Universității, Lilia Mojaeva.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Cum va fi vremea în acest weekend în Moldova: ploi și temperaturi de până la +35°C

În acest weekend, Republica Moldova se va confrunta cu caniculă și instabilitate atmosferică localizată. Sâmbătă, sudul țării va înregistra temperaturi de până la +31°C, iar în nord sunt așteptate averse cu descărcări electrice. Duminică, temperaturile vor crește până la +35°C.

În centrul țării, pe 5 iulie, se vor înregistra temperaturi de până la +29°C ziua și +17°C noaptea. Cerul va fi noros. Pe 6 iulie, temperaturile vor urca până la +33°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +19°C.

În nordul țării, sâmbătă, se vor înregistra temperaturi de până la +26°C ziua și +14°C noaptea. Sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice. Duminică, temperaturile vor urca până la +33°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +16°C.

În sudul țării, sâmbătă, se vor înregistra temperaturi de până la +31°C ziua și +19°C noaptea, iar cerul va fi noros. Duminică, maximele vor atinge +35°C, iar minimele nocturne vor coborî până la +21°C.

Menționăm că, pentru ziua de 6 iulie, este în vigoare un cod galben de caniculă, valabil pe întreg teritoriul țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: