Maia Sandu

Absolvenții cu media 10 la BAC, premiați de Maia Sandu. Ministrul Educației: „Dați o șansă universităților noastre”

Pe 4 iulie, șefa statului, Maia Sandu, a acordat diploma președintelui Republicii Moldova absolvenților cu media 10 la examenul de bacalaureat. Președinta a subliniat că, în acest an, sunt mai mulți absolvenți cu media 10 decât anul trecut și că „investițiile în educație dau roade”. La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, i-a îndemnat pe tineri să ofere o șansă universităților din Republica Moldova. „Sunt conștient că nu toată lumea va lua această decizie, cât de mult noi nu ne-am dori. Indiferent unde nu ați fi, nu uitați de unde ați pornit”, a declarat oficialul.

„Azi am acordat diploma președintelui Republicii Moldova absolvenților cu media 10 la examenul de bacalaureat și am mulțumit părinților și profesorilor care au contribuit la formarea acestor tineri. Anul acesta avem mai mulți absolvenți cu media 10 decât anul trecut, iar rata de promovare a bacalaureatului a crescut cu 3 puncte procentuale. Școala noastră merge într-o direcție bună, iar investițiile în educație dau roade. Însă meritul principal este al elevilor care știu că munca, seriozitatea și efortul susținut aduc rezultate. N-am nicio îndoială că tinerii noștri se vor descurca oriunde în lume, dar i-am îndemnat să nu uite că Moldova are nevoie de energia și inteligența lor”, a comunicat Maia Sandu.

„În acest an, avem un număr record de tineri care au reușit să obțină 10 pe linie la examenul de bacalaureat – 89 de tineri și tinere. (…) Rugămintea noastră este una simplă – să dați o șansă universităților noastre. (…) Să explorați pe bune și această opțiune. Ne dorim foarte mult să vă avem aici. (…) În același timp, eu sunt conștient că nu toată lumea va lua această decizie, cât de mult noi nu ne-am dori. S-ar putea unii dintre voi să fie acceptați la unele dintre cele mai bune universități de peste hotare și vă urăm drum bun în această experiență internațională, dar vă așteptăm acasă. Vă așteptăm acasă în stagii de practică. (…) Am făcut și eu un stagiu de practică la Ministerul Educației în 2013-2014 și așa a început această călătorie în lumea Ministerului Educației pentru mine, învățam atunci în Marea Britanie. Vă așteptăm acasă după absolvire. Eu am revenit, foarte mulți dintre colegii mei au revenit. (…) Indiferent unde nu ați fi, nu uitați de unde ați pornit. Puteți să ajutați la creșterea Republicii Moldova de unde nu ați fi”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la evenimentul de premiere.

***

La sesiunea de bacalaureat 2025 au fost admiși în total 17 971 de candidați. În rezultatul examinării contestațiilor, rata de promovare totală a crescut cu 0,32 puncte procentuale și constituie 72,68%, comparativ cu 69,68%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2024. 89 de candidați au obținut nota medie 10, în comparație cu 57 de candidați în sesiunea 2024.

Menționăm că, în perioada 14-21 iulie 2025, va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Șansă”

Alexei Lungu va compărea pe banca acuzaților, într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor politice

Alexei Lungu, liderul partidului „Șansă” – formațiune asociată oligarhului fugar și condamnat Ilan Șor, dizolvată recent prin decizia Curții de Apel – a fost trimis în judecată într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor politice și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale formațiunilor politice sau ale fondurilor electorale, scrie Rise Moldova.

Jurnalist de profesie, Lungu a activat timp de aproximativ zece ani în trustul General Media Group, controlat la acea vreme de Vladimir Plahotniuc. A lucrat mai întâi la Publika TV, apoi la Prime TV, iar în 2019, la scurt timp după plecarea lui Plahotniuc din Republica Moldova, a părăsit holdingul media.

Ulterior, Lungu s-a angajat la „Exclusiv Media”, companie afiliată fostului președinte Igor Dodon. Aceasta administra postul NTV Moldova, care retransmitea canalul rus NTV (HTB), dar și alte instituții media apropiate Partidului Socialiștilor.

În 2022, Lungu s-a alăturat trustului media afiliat lui Ilan Șor și a devenit moderator al emisiunii „PULS”, difuzată la Orizont TV – post care a preluat o parte din conținutul TV6, după suspendarea licenței acestuia.

În 2023, Alexei Lungu a preluat conducerea partidului „Șansă”. Pe 22 iulie 2026, Curtea de Apel a dispus dizolvarea formațiunii, la solicitarea Ministerului Justiției. În aceeași ședință au fost dizolvate și partidele FASM, „Victorie” și „Renaștere”, toate asociate lui Ilan Șor, iar activitatea partidului „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, a fost suspendată pentru 12 luni.

În 2023, Alexei Lungu a devenit președintele Partidului „Șansă”. Formațiunea a fost dizolvată din decizia Curții de Apel din 22 iulie 2026, la solicitarea Ministerului Justiției. Pe lângă „Șansă”, și alte partide afiliate lui Șor au fost dizolvate, în aceeași ședință – FASM, „Victorie” și „Renaștere” – iar activitatea „Moldova Mare”, partid condus de Victoria Furtună, a fost limitată pentru 12 luni.

În martie 2026, Lungu a primit o citație din partea Centrului Național Anticorupție pe Aeroportul Internațional Chișinău, într-o cauză penală privind finanțarea ilegală a partidelor politice.

Potrivit Rise Moldova, dacă va fi găsit vinovat, Alexei Lungu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șase la zece ani, o amendă de până la 400.000 de lei și interdicția de a ocupa anumite funcții publice sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la zece ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: