Guvernul Republicii Moldova

Premierul Natalia Gavrilița i-a prezent șefului diplomației europene Josep Borrell prioritățile Guvernului (VIDEO)

Premierul Republicii Moldova Natalia Gavrilița și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Vicepreședintele Josep Borrell au susținut o conferință de presă, în urma întrevederii pe care au avut-o pe 27 septembrie la Bruxelles.

Șefa Executivului a menționat că vizita sa la Bruxelles are drept scop relansarea dialogului dintre Moldova și UE: „Sunt aici pentru a relansa dialogul dintre țara mea și Uniunea Europeană. Parteneriatul nostru este unul puternic, dar cred că este loc pentru o cooperare și mai profundă și pentru legături politice, economice și sectoriale mai puternice. Sunt convinsă că acest parteneriat este cheia prosperității țării noastre și sper că vom continua să consolidăm cooperarea”.

Potrivit Nataliei Gavrilița, în lunile următoare, Guvernul se va concentra asupra:

– continuării reformei sistemului de justiție și a luptei împotriva corupției;

– gestionarea pandemiei COVID-19;

– promovarea redresării economice și a condițiilor pentru creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă

– consolidarea instituțiilor statului și reziliența țării.

„Cu referire la reforma justiției, țin să menționez că suntem în contact strâns cu UE și Consiliul Europei și așteptăm cu nerăbdare să ne actualizăm dialogul în acest domeniu. Mă voi întâlni cu comisarul european pentru justiție,  Didier Reynders, pentru a discuta despre planurile concrete pentru reforma justiției. Aceasta este o prioritate absolută pentru țara noastră”, a mai spus prim-ministrul țării.

Amintim că premierul Natalia Gavrilița efectuează o vizită la Bruxelles în perioada 27-28 septembrie, prima de când a preluat această funcție. Șefa Executivului este însoțită de vicepremierul, ministru al Afacerilor Externe, Nicu Popescu.

Natalia Gavrilița o întrevedere și cu Charles Michel, președintele Consiliului European. Referindu-se la prioritățile Guvernului pe care îl conduce, Natalia Gavrilița a vorbit despre reforma justiției și anticorupție, inclusiv investigarea fraudei bancare, gestionarea pandemiei COVID-19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.

Charles Michel, la rândul său a menționat că: „UE este deschisa să sprijine în continuare Republica Moldova și agenda de reforme ambițioase pe care și-o propune. Moldova este un partener important și prioritar pentru noi”.

De asemenea, prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Paolo Gentiloni, comisar european pentru economie. Natalia Gavrilița și-a exprimat recunoștința pentru susținerea de care a beneficiat Republica Moldova prin intermediul programului OMNIBUS MFA și pentru decizia de a fi rambursată cea de-a doua tranșă a asistenței OMNIBUS, în valoare de 50 de milioane de Euro, care va ajunge în Moldova la începutul lunii octombrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: