ephbalti.md

Preoții nu mai sunt obligați să se roage pentru conducerea țării. Arhiepiscopul de Bălți și Fălești a semnat decretul (DOC)

Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, a semnat un decret prin care „eliberează preoțimea de obligațiunea de a înălța rugăciuni pentru cârmuirea țării”. Decizia vine după ce autoritățile de Chișinău au ratificat Convenția de la Istanbul.

În opinia Eparhiei, documentul „ascunde în sine impact distrugător de suflet și morală creștinească”.

Amintim că pe 27 octombrie, mai mulți clerici și enoriași din Bălți, Fălești, Glodeni și Sîngerei au expediat scrisori adresate arhiepiscopului de Bălți și Fălești Marchel, cu solicitarea de a fi scutiți de obligația de a se ruga lui Dumnezeu „pentru o astfel de conducere a țării”. Mai mult, unii dintre ei solicitau ca deputații să nu fie primiți în biserică pentru împărtășanie.

Pe 14 octombrie, Parlamentul a adoptat, în lectură finală, proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor.

Șase zile mai târziu, președinta Maia Sandu, a promulgat Legea. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Între +12 și +31°C. Cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, în perioada 24-30 august, în Republica Moldova vor fi temperaturi cuprinse între +12 și +31°C. Pentru unele zile sunt prognozate ploi slabe și averse cu descărcări electrice. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +26°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru ziua de sâmbătă sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +30°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +31°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe, iar pentru miercuri – averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: