Reuters

Presa: UE planifică să interzică treptat importul de petrol rusesc

Uniunea Europeană elaborează un plan de eliminare treptată a importurilor de petrol rusești, ceea ce va permite Germaniei și altor țări să se pregătească și să convină asupra aprovizionărilor alternative. Despre asta a scris pe 14 aprilie de The New York Times, citând propriile surse din conducerea UE.

Potrivit publicației, statele membre UE nu vor discuta despre interzicerea livrărilor de petrol din Rusia până la turul doi al alegerilor prezidențiale din Franța, planificat pentru 24 aprilie. Potrivit surselor NYT, decizia a fost luată pentru „a se asigura că impactul asupra prețurilor la gaze nu o ajută pe candidata de dreapta Marine Le Pen și nu subminează șansele realegerii președintelui Emmanuel Macron”.

NYT reamintește, de asemenea, că UE adoptă o abordare similară atunci când impune interzicerea cărbunelui rusesc, alocând patru luni pentru o perioadă de tranziție. Consiliul UE a raportat că embargoul asupra livrărilor de cărbune din Rusia către UE, prevăzut de cel de-al cincilea pachet de sancțiuni, va intra în vigoare din august 2022.

Amintim că șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că Consiliul UE va continua dezbaterea privind sancțiunile UE împotriva Federației Ruse, inclusiv privind petrolul și gazele, dar până acum nu a fost luată o decizie în acest sens.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Compensații la energie în sezonul rece 2026-2027: cât vor primi familiile și când încep plățile. Anunțul ministrei Finanțelor

Familiile eligibile pentru compensații la energie vor putea primi până la 1.000 de lei lunar în acest sezon rece, în funcție de gradul de vulnerabilitate. Primele plăți, aferente lunii noiembrie, vor fi făcute în decembrie, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, la Vocea Basarabiei.

Sprijinul va fi acordat pentru energie electrică, gaze sau lemne, iar suma va fi stabilită pentru fiecare familie în baza mai multor criterii stabilite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Valoarea minimă a compensației nu a fost precizată în cadrul interviului.

„Noi la această sumă ne orientăm să identificăm sursele necesare: 1.000 de lei pentru energie electrică, pentru lemne, pentru gaz, maxim, dar în funcție de gradul de vulnerabilitate al fiecărei familii. (…) Nu-mi aduc aminte acum suma minimă, dar se va determina în funcție de mai multe criterii”, a declarat Victoria Belous.

Pentru compensațiile aferente lunii noiembrie, în buget sunt prevăzute circa 550 de milioane de lei. Banii urmează să ajungă la beneficiari în ultima lună a anului, după înregistrarea pentru acordarea ajutorului.

„Pentru luna noiembrie a acestui an, deja banii sunt planificați în buget, peste circa 550 de milioane de lei. Asta înseamnă că în decembrie aceste persoane care se vor înregistra pentru compensații vor primi compensații”, a declarat ministra.

Pentru întregul sezon rece, autoritățile estimează că vor avea nevoie de cel puțin 2,5 miliarde de lei, pentru a sprijini peste 650.000 de familii.

„Planificăm în bugetul pentru 2027 să extindem pentru toată perioada ianuarie–martie 2027 și în continuare să alocăm compensații cetățenilor, pentru ca să poată trece și peste această iarnă grea și să achite facturile. Încercăm să țintim cât mai punctat persoanele care pe bune au nevoie de suport din partea statului și colegii de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale au selectat, au determinat criteriile după care vor determina și vor selecta persoanele care vor beneficia de compensații”, a mai declarat Belous.

Cererile pentru compensațiile la energie vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie, a anunțat anterior Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Reamintim, în sezonul trecut, mărimea minimă a compensației a fost de 500 de lei, iar suma maximă – de 1 000 de lei. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: