Maia Sandu

Președinta Maia Sandu dă asigurări: „Eforturile Rusiei de a destabiliza Moldova vor eșua”

Eforturile Federației Ruse de a destabiliza situația în Republica Moldova vor eșua, dă asigurări președinta țării, Maia Sandu. Șefa statului susține că țara noastră este capabilă să facă față atacurilor la care este supusă, grație sprijinului partenerilor externi, precum și a hotărârii de care au dat dovadă moldovenii – de a sta ferm în fața amenințărilor.   

„Moldova iese din ce în ce mai puternică din aceste crize. (…) Deși nimic nu se poate compara cu devastarea Ucrainei, războiul de lângă granița noastră trimite unde de șoc care ne afectează și pe noi. (…) Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este o invazie militară. Atacul său asupra Moldovei este hibrid și menit să ne destabilizeze și să ne oblige, ca și pe Ucraina, să revenim în raza Moscovei. Strategia nu a reușit în Ucraina și nu va reuși în Moldova”, a declarat președinta Maia Sandu pentru publicația The Economist.

Șefa statului dă asigurări că autoritățile de la Chișinău vor contracara orice tentativă de destabilizare la adresa securității Moldovei, așa cum au făcut-o și până acum. Potrivit Maiei Sandu, reformarea instituțiilor statului, apropierea de Uniunea Europeană, precum și combaterea dezinformării au ajutat țara noastră să își consolideze reziliența.

„Cei care au pariat că ne pot schimba perspectiva au făcut un pariu greșit. Ne-am stabilit cursul cu mult timp în urmă și nu vom fi zdruncinați de călătoria în care ne aflăm – o călătorie către aderarea la UE, o călătorie către pace, democrație și prosperitate”, a mai declarat Sandu pentru sursa citată.

Amintim că Consiliul Uniunii Europene a decis, recent, ca persoanele care participă la acțiuni de destabilizare a Moldovei și amenință suveranitatea și independența țării noastre să fie sancționate. Șefa statului Maia Sandu a salutat decizia și a spus că datorită hotărârii Uniunea Europeană „le va putea îngheța averea și bloca intrarea în UE persoanelor care subminează procesul politic democratic” din țara noastră.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Sunt prezentă la serviciu, așa cum am promis”: Gutnic, din nou la Primăria Chișinău

Irina Gutnic a venit la Primăria Chișinău și pe 20 octombrie, anunțând că va fi prezentă la ghișeul unic al instituției pentru „a-mi exercita atribuțiile de viceprimar”. Acest lucru se întâmplă după ce, în ajun, Gutnic a venit la Primărie pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar, în urma suspendării de către Curtea de Apel Centru a dispoziției prin care a fost revocată, însă reprezentanții municipalității i-au comunicat că, pe 19 octombrie, „a expirat mandatul de patru ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit, iar, conform legii, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc patru ani”.

„Sunt prezentă la serviciu, așa cum am promis, începând cu ora 8. Hotărârile instanței trebuie respectate, indiferent de ambițiile personale ale cuiva. În baza deciziei judecătorești de suspendare a dispoziției de eliberare din funcție, sunt aici pentru a-mi exercita atribuțiile de viceprimar. Cetățenii care se confruntă cu probleme și care nu reușesc să obțină răspunsuri, mă pot găsi aici. Sunt prezentă la ghișeul unic al Primăriei. (…) Pe parcursul zilei, voi fi în sectoarele capitalei, în teren, pentru a discuta cu cetățenii și a vedea situația la fața locului. Pentru mine, a fi la serviciu înseamnă nu neapărat a sta în birou”, a comunicat Gutnic într-un video postat pe rețelele de socializare.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului.

Reamintim, Curtea de Apel Centru a suspendat pe 1 octombrie dispoziția din 11 mai prin care primarul Ion Ceban a revocat-o pe Irina Gutnic. Decizia îi permite să își exercite provizoriu funcția până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea revocării. Instanța a constatat „suspiciuni serioase și rezonabile” privind legalitatea dispoziției și a precizat că, pe durata suspendării, aceasta nu poate fi folosită pentru a o împiedica pe Gutnic să își exercite atribuțiile. Detalii AICI.

În dimineața zilei de 19 octombrie, Irina Gutnic a venit la Primărie cu un executor judecătoresc pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. De cealaltă parte, reprezentanții municipalității au anunțat-o că pe 19 octombrie „a expirat mandatul de 4 ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit, iar, conform legii, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc 4 ani”. Gutnic a numit decizia ilegală. Potrivit ei, încetarea mandatului poate fi decisă doar de Consiliul Municipal Chișinău. Ea a anunțat că își va continua activitatea chiar și fără birou și va primi cetățenii la ghișeul unic. Detalii AICI. Referindu-se la funcțiile de viceprimar, edilul Ion Ceban a declarat că propunerea de numire și eliberare din funcție îi aparține exclusiv primarului. „Viceprimarii nu sunt aleși de cetățeni, sunt persoane politice și de încredere ale primarului”, a declarat Ceban. Detalii AICI.

Amintim că Irina Gutnic a fost numită viceprimar al municipiului Chișinău pe 19 octombrie 2022. Dispoziția de numire a fost semnată atunci de primarul general Ion Ceban, după ce Consiliul Municipal Chișinău a respins de două ori candidatura ei. Anterior, Gutnic a ocupat funcția de director general al SA „Apă-Canal Chișinău”.

***

Potrivit Legii privind statutul alesului local, viceprimarii sunt aleși, la propunerea primarului, prin decizia consiliului local, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie privind alegerea candidatului este exclus de pe ordinea de zi sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul numește viceprimarul prin dispoziție. Viceprimarul este eliberat din funcție, la propunerea primarului, prin decizia consiliului, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie privind eliberarea din funcția de viceprimar este exclus de pe ordinea de zi sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul eliberează viceprimarul din funcție prin dispoziție.

Mandatul de viceprimar încetează de drept înainte de termen în cazul constatării definitive, de către Autoritatea Națională de Integritate, a incompatibilității funcției. Încetarea mandatului intervine și în cazul nedepunerii declarației de avere și interese personale, precum și în cazul confiscării averii nejustificate, dispuse printr-o hotărâre judecătoarească irevocabilă. Alte motive sunt imposibilitatea de a exercita funcția pe o perioadă mai mare de 5 luni consecutive, inclusiv pe motive de boală, cu excepția viceprimarului care își exercită funcția pe baze obștești. această situație este constatată de oficiul teritorial al Cancelariei de Stat. Mandatul încetează și în cazul unei sentințe irevocabile de condamnare la privațiune de libertate sau a unei hotărâri definitive și irevocabile prin care se interzice de a ocupa funcția pentru o perioadă mai mare de 5 luni, precum și în cazul eliberării din funcție de către consiliu, al demisiei sau al decesului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: