Președintele Comisiei de la Veneția a venit la Chișinău. Avertizarea lui Gianni Buquicchio pentru majoritatea parlamentară
Full Article 3 minutes read

Președintele Comisiei de la Veneția a venit la Chișinău. Avertizarea lui Gianni Buquicchio pentru majoritatea parlamentară

Nu trebuie să se confunde urgența cu graba în procesul de executare a mandatului de combatere a corupției pe care guvernarea l-a primit de la alegători. Avertizarea a fost făcută de către președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, într-un briefing de presă, care a avut loc, pe 20 octombrie, la Parlament. Oficialul a mai menționat că majoritatea parlamentară și opoziția ar trebui să continue practica dialogului și consensului care s-au arătat a fi posibile, spre exepmlu, în subiectul modificării Constituției.

Demnitarul european a declarat că, în timpul apropiat, Comisia de la Veneția va emite o opinie referitoare la modificările la Legea cu privire la Procuratură. Acesta a menționat că este bine că în țara noastră au fost inițiate mai multe schimbări, însă a atras atenția partidului de guvernare că nu trebuie să confunde „urgența cu graba”.

„Electoratul le cere guvernaților să fie absolut fermi în lupta cu corupția, cere o justiție eficientă și cere o viață mai bună în această țară. Pentru a le realiza, nu trebuie să se grăbească, trebuie să ajungă la niște soluții care să fie bazate pe un consens cât se poate de larg cu opoziția, care trebuie să fie constructiv, cum a fost în cazul reformei Constituției. Trebuie să existe și dialog cu societatea civilă”, a declarat Gianni Buquicchio, citat de IPN.

Fiindu-i solicitată opinia cu privire la mijlocul prin care Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general, Gianni Buquicchio a răspuns că în competența instituției pe care o conduce este expertizarea legilor, nu și a unor cazuri concrete.

În perioada 20 – 21 octombrie, delegația Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția efectuează o vizită oficială în Moldova. Agenda ei conține întrevederi cu membri ai Parlamentului, ai Guvernului și cu președinta țării, Maia Sandu. Gianni Buquicchio s-a întâlnit deja cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități. Discuțiile s-au  axat pe reformarea justiției, potrivit unui comunicat publicat de Legislativ.

***

Procuratura Generală a anunțat, pe 23 septembrie, că a expediat Comisiei de la Veneția o adresare specială în vederea obținerii unei opinii cu privire la modificările adoptate de Parlament la Legea cu privire la Procuratură. De asemenea, conducerea Procuraturii a cerut Comisiei de la Veneția să se expună asupra faptului că procurorul general a fost inclus în Consiliul Suprem de Securitate.

La 1 septembrie 2021, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, Legea pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost promulgată, iar la 3 septembrie 2021, aceasta a intrat în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: