Persoanele bănuite, învinuite sau inculpate de săvârșirea infracțiunilor nu vor putea participa la alegeri. CSE a stabilit restricțiile

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a stabilit principalele criterii după care persoanele care vor candida în cadrul alegerilor locale din 5 noiembrie vor putea intra în cursa electorală. Decizia a fost adoptată și publicată pe data de 4 octombrie, urmare a deciziei Curții Constituționale a Moldovei (CCM) din 3 octombrie, prin care a dat undă verde echipei lui Șor să participe la scrutin.

Astfel, potrivit deciziei CSE, prin derogare de la prevederile Capitolul VII a Codului Electoral nr. 325/2022 a1 Republicii Moldova, în contextul războiului hibrid, în scopul asigurării proceselor democratice în cadrul scrutinului electoral și excluderii pericolului la adresa securității statului și democrației, emanat de la persoane ale căror acțiuni au dus la declararea neconstituționalității unui partid politic, în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, nu vor putea participa persoanele care corespund cel puțin unuia din următoarele criterii:

  1. Sunt bănuite, învinuite sau inculpate de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument la declararea neconstituțională a partidului politic;
  2. Au realizat nemijlocit acțiuni are au constituit argumente reținute în hotărârea Curții Constituționale de declarare neconstituțională a partidului politic;
  3. Au fost excluși din scrutinele electorale anterioare ca urmare a încălcării principiului finanțării transparente, iar acest fapt a constituit argument la declararea neconstituțională a partidului politic.
  4. Au fost incluși în sancțiunile internaționale reținute în cuprinsul hotărârii Curții Constituționale (CCM) de declarare a neconstituționalități partidului politic.

Potrivit CSE, Inspectoratul General al Poliției, Centrul National Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală de comun cu procuraturile specializate, vor prezenta în adresa Comisiei Electorale Centrale informația cu privire la persoanele ce cad sub incidența criteriilor respective, cu menționarea expresă a acestuia.

La rândul său, Comisia Electorală Centrală, în baza informației prezentate de către autorități, va întocmi Lista persoanelor ce nu pot fi înregistrate în calitate de concurenți electorali în temeiul prezentei Dispoziții și o va prezenta organelor electorale care vor respinge înregistrarea persoanelor respective în calitate de concurenți electorali sau vor anula înregistrarea concurentului, dacă aceasta s-a realizat între timp.

Hotărârile organelor electorale de respingere a înregistrării concurenților electorali în baza prevederilor prezentei Dispoziții pot fi contestate la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 1 zi de la data adoptării hotărârii de către organul electoral.

Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Prezenta dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina web oficială a Guvernului.

***

De menționat că judecătorii Curții Constituționale au declarat pe 3 octombrie neconstituțional articolul 16, alineat 2, litera (e) din Codul Electoral – propus și votat de PAS în Parlament. Așadar, membrii din conducerea ex-Partidului „ȘOR” au acum dreptul să participe la alegerile din 5 noiembrie, precum și la cele care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia a fost luată în componența judecătorilor Nicolae Roșca, Domnica Manole, Liuba Șova, Serghei Țurcan și Vladimir Țurcanu. Judecătorii Nicolae Roșca și Liuba Șova au formulat opinii separate.

Spaekerul Igor Grosu a anunțat în dimineața zilei de 4 octombrie că Parlamentul se va întruni în decursul zili în ședință pentru a completa Codul electoral. În lege vor fi stabilite criteriile de individualizare a restricțiilor dreptului de a fi ales. Detalii AICI.

***

Reamintim în acest context că deputații din formațiunea parlamentară PAS – partid aflat la guvernare, au votat pe 31 iulie, în lectura finală, proiectul de lege care prevedea privarea, a circa 600 de membrii din conducerea ex-Partidului „ȘOR” de dreptul de a candida la alegerile care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia parlamentarilor a venit după ce Curtea Constituțională a pronunțat, pe 19 iunie, curent, hotărârea prin care formațiunea politică, controlată și fondată de politicanul fugar Ilan Șor, a fost declarat neconstituțională.

Șor, condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul „Frauda Bancară”, a calificat atunci hotărârea Parlamentului drept „ilegală” și „neconstituțională”. La fel, oligarhul fugar a anunțat că va ataca decizia la Curtea Constituțională a Moldovei și, în funcție de rezultat, a dat de înțeles că este gata să-și facă dreptate, inclusiv, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

Recent, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că autoritățile vor veni cu soluții „care au menirea să nu permită bandiților și exponenților Kremlinului să altereze procesul electoral din Republica Moldova”. „O să așteptăm decizia și în dependență de decizie o să întreprindem acțiunile pentru a securiza spațiul electoral al Republicii Moldova de bandiți”, a comunicat Grosu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

MAE, după explozia de lângă Colonița: Efectele atacurilor rusești nu se opresc la granițele Ucrainei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a condamnat sâmbătă, 19 septembrie, incidentul produs în apropierea localității Colonița, unde au fost depistate componente asemănătoare celor ale unei drone, dotată cu sistem de propulsie turboreactiv, după o deflagrație. Instituția a calificat cazul drept o nouă consecință gravă a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și a subliniat că astfel de incidente pun în pericol securitatea Republicii Moldova.

Acest incident reprezintă o nouă consecință gravă a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care continuă să pună în pericol securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor noștri. Efectele atacurilor rusești asupra Ucrainei nu se opresc la granițele acesteia”, a transmis MAE într-un comunicat.

Instituția a mai subliniat că orice pătrundere neautorizată în spațiul aerian al Republicii Moldova este „inacceptabilă” și „reprezintă o încălcare gravă a suveranității țării noastre”.

Republica Moldova condamnă ferm războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și reiterează apelul ca Rusia să înceteze acțiunile care pun în pericol vieți omenești și securitatea statelor din regiune”, a adăugat instituția.

Amintim că, în dimineața de 18 septembrie, în apropiere de satul Coloniția, din direcția Tohatin s-a auzit o explozie puternică. Ministerul Apărării a anunțat că, în acel moment, nu a înregistrat încălcări ale spațiului aerian. Însă, după mai bine de șase ore de căutări, poliția a găsit pe un câmp din apropierea satului Colonița fragmente ale unei drone și urme ale unei explozii. Poliția a confirmat că a explodat o dronă.

Ulterior, Ministerul Apărării a explicat că există mai mulți factori care îngreunează depistarea unei drone, în special viteza și altitudinea acesteia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: