mansarde
facebook/Ion Ceban

Primăria anunță că acoperișul blocului de locuit din sectorul Buiucani, distrus în urma incendiului din luna octombrie, va fi reconstruit în curând

În curând va fi construit acoperișul la blocul de locuit de pe strada Ion Pelivan nr.17/3 din sectorul Buiucani, care a fost distrus în urma unui incendiu izbucnit la sfârșitul lunii octombrie a acestui an. De la începutul săptămânii au început lucrările de demontare a materialelor rămase. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Ceban. Astfel, potrivit lui, după finalizarea acestora „imediat va fi construit acoperişul”.

Pentru demolarea mansardei blocului locativ şi restabilirea acoperişului, din fondul de rezervă al municipiului Chişinău a fost alocată suma de 4 mil. 288 mii lei.

Primarul a declarat că, Comisia Situații Excepționale a municipiului Chișinău a mai decis contractarea lucrărilor de demolare și construcție dintr-o singură sursă cu condiția negocierii prețului: „Respectiv din trei oferte prezentate a fost ales cel mic preț și cel mai scurt termen de intervenție”, a precizat edilul.

Totodată, Ceban a menționat că toate cele 20 de familii care au avut de suferit au primit câte 9 mii de lei pentru fiecare metru pătrat de locuinţă. „Suplimentar, fiecare familie a beneficiat de suport în valoare de 50 de mii de lei pentru achiziționarea de mobilier şi alte bunuri personale care au fost distruse de foc. Totodată, în baza rapoartelor de evaluare efectuate de o comisie, proprietarilor apartamentelor de la etajele inferioare (de la 5 la etajul 1), care au avut de suferit în urma incendiului, inclusiv cărora le-a fost inundată locuinţa, au fost despăgubiţi”, a conchis primarul.

facebook/Ion Ceban
facebook/Ion Ceban

***

Amintim că un incendiu devastator s-a produs pe 23 octombrie în str. Pelivan nr. 17/3  din sectorul Buiucani. Specialiștii au luat în considerare trei ipoteze privind cauzele izbucnirii flăcărilor: un scurtcircuit, încălcarea regulilor de protecție împotriva incendiilor la exploatarea echipamentului electric sau imprudența în timpul fumatului.

În total, au fost afectate 20 de apartamente amplasate la mansardă. Din cauza volumului mare de apă folosit la stingerea incendiului, au fost afectate și apartamente situate la etajele de mai jos.

Primarul Ion Ceban declara că ar trebui trasă la răspundere penală compania de construcții care a efectuat lucrările și și-a exprimat speranța că organele de drept se vor autosesiza.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei cere României să retragă cetățenia preoților moldoveni implicați în „războiul hibrid”

Mitropolia Basarabiei va solicita autorităților de la București retragerea cetățeniei române pentru toți preoții Mitropoliei Moldovei care „susțin propaganda rusă” și participă la „războiul hibrid” în R. Moldova. Autoritatea bisericească subordonată Patriarhiei Române a anunțat acest lucru într-un comunicat de presă emis sâmbătă, 12 iulie.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, unii preoți ai Mitropoliei Moldovei „participă direct la războiul hibrid, se pronunță împotriva a tot ce este românesc și răspândesc informații false”. Ca exemplu, este invocată declarația episcopului de Bălți și Fălești, Marchel, potrivit căreia „bisericile moldovenești care aderă la Mitropolia Basarabiei ar deveni proprietatea României”.

„Aceasta nu sunt doar minciuni sfruntate, ci și atentate la demnitatea și alegerea liberă și conștientă a credincioșilor”, se menționează în declarația Mitropoliei Basarabiei.

Autoritatea bisericească a condamnat reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei care, potrivit acesteia, „deși critică public Biserica Ortodoxă Română, doresc să mențină colaborarea cu parohii, mănăstiri și instituții de stat din România”. Aceștia participă la pelerinaje, conferințe și proiecte finanțate din fonduri europene.

De asemenea, Mitropolia susține că este „grav faptul că acești clerici nu ezită să se solidarizeze cu personaje compromise din politica moldovenească”.

„Nu vom mai admite ca elevii și studenții basarabeni formați în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă din România — educați, sprijiniți și ocrotiți de statul român și de Biserica Ortodoxă Română — să fie apoi folosiți ca instrumente de propagandă antiromânească. Este de neconceput ca, după ce beneficiază de sprijinul frățesc al României, să se întoarcă în Republica Moldova pentru a sluji interesele unei structuri ecleziastice și ale unui stat agresor. Vom face toate demersurile necesare pentru ca, de acum înainte, la instituțiile teologice din România să fie admiși, pentru studii și formare, doar tineri înfiați sau aflați sub oblăduirea canonică a eparhiilor Mitropoliei Basarabiei și trimiși cu binecuvântarea ierarhilor Sinodului Mitropolitan”, se mai arată în declarație.

În acest context, Mitropolia Basarabiei intenționează să solicite autorităților române retragerea cetățeniei române pentru acei preoți care „participă activ la lupta împotriva identității românești, a valorilor creștine autentice și a unității”.

„Nu putem accepta ca unii să culeagă roadele generoase ale solidarității românești, în timp ce sădesc, fără rușine, semințele dezbinării, urii și propagandei rusești”, a menționat instituția administrativă a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu au comentat deocamdată această declarație.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: