Andrei Mardari | NewsMaker

Primăria Chișinău a lansat licitația pentru reabilitarea caldarâmului de pe strada 31 August: Lucrările ar putea dura 6 luni

Primăria Chișinău a lansat licitația pentru reabilitarea tronsonului de caldarâm de pe strada 31 August 1989, dintre străzile Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Valoarea contractului este de 26,25 milioane de lei, iar ofertele pot fi depuse în perioada 19-30 martie 2026. Anunțul a fost făcut de primarul general al capitalei, Ion Ceban. Potrivit acestuia, lucrările vor dura aproximativ șase luni de la desemnarea companiei de construcție.

În acest context, precizez că, municipalitatea a prevăzut sursele financiare pentru execuția proiectului, iar lucrările vor dura, în lipsa unor impedimente, conform estimărilor specialiștilor, circa 6 luni de la desemnarea companiei de construcție”, potrivit edilului Chișinăului.

Proiectul prevede restaurarea porțiunii de caldarâm, ale cărei lucrări au fost amânate cu circa trei ani din cauza unor blocaje birocratice. Costul lucrărilor a crescut de mai multe ori față de estimările inițiale, după includerea tuturor cerințelor impuse de autoritățile centrale.

„Astfel, după ani de muncă și după majorarea costurilor pentru execuție, am reușit să obținem permisiunea de a iniția lucrările”, a adăugat Ceban.

Documentația de achiziție publică este disponibilă pe platforma achizitii.md.

***

Amintim că, pe 12 martie 2023, în timpul lucrărilor de reparație a străzii 31 August 1989 din Chișinău, pe segmentul cuprins între străzile Pușkin și Bănulescu-Bodoni, muncitorii au descoperit fragmente dintr-un pavaj istoric.

Pe 12 iunie 2023, Ion Ceban a acuzat Guvernul că ar tergiversa lucrările de pe strada 31 August 1989. Edilul a menționat că ar fi înaintat autorităților centrale, în această perioadă, mai multe solicitări și propuneri privind valorificarea pavajului, care au rămas, însă, fără nici un răspuns. În reacție, ministrul Culturii de la acea vreme, Sergiu Prodan, a declarat că lucrările desfășurate de Primăria Chișinău pe această stradă, care se află în zona istorică a orașului, sunt „ilegale”, întrucât nici Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI), nici Agenția Națională Arheologică (ANA), nu ar fi emis avize pozitive sau expertize pentru începerea lucrărilor. Prodan a mai spus la acel moment că Primăria Chișinău este împiedicată să continue lucrările de reparație pentru că nu are un proiect arhitectural și urbanistic pentru desfășurarea acestora.

În decembrie, 2025, Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a precizat că proiectul este finalizat, avizat și pregătit pentru implementare, iar singurul pas rămas este alocarea fondurilor necesare de către Primăria Chișinău. Totodată, oficialul a menționat că, în cazul în care vor exista în continuare dificultăți legate de finanțare, Ministerul Culturii sau Guvernul ar putea analiza posibilitatea de a prelua acest segment de drum pentru a-l duce la bun sfârșit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: