Дарья Слободчикова/NewsMaker

DOC Primăria a revocat autorizația de desființare a clădirii Hotelului Național

NM a intrat în posesia Dispoziției de revocare a autorizației de desființare a clădirii Hotelului Național. Potrivit Nataliei Ixari, consiliera primarului capitalei Ion Ceban, la fața locului au fost depistate mai multe nereguli.

Reprezentanții Primăriei susțin că neregulile țin de amplasarea gardului pe drumul public și stoparea circulației rutiere, fără a avea vreun temei juridic. Consiliera primarului Ion Ceban a precizat că, pentru aceste lucrări, dar și pentru sistarea circulației pe partea carosabilului, nu a fost emisă o dispoziție de către Primărie.

În lipsa unei astfel de dipoziții, poliția trebuia să se implice imediat pentru a stopa încălcările comise. Agenția de Supraveghere Tehnică urmrează să verifice declarația de începere a lucrărilor și faptul dacă antreprenorul general deține proiect de execuție a lucrărilor de demolare coordonat în modul stabilit de legislație. În ceea ce privește revendicarea dreptului de proprietate asupra clădirii, Agenția Servicii Publice ar trebui să facă lumină în acest caz și să întreprindă măsurile de apărare a interesului Statului. Solicităm organelor de stat să intervină imediat la scoaterea gardului”, a precizat Natalia Ixari.

NewsMaker

Contactată de NM, poliția capitalei a precizat că demolarea nu intră în compentența sa. Directorul APP Eugeniu Cozonac nu a fost de găsit pentru un comentariu.

„Lucrări de pregătire pentru demolare”

Amintim că, pe 20 mai, în jurul clădirii fostului Hotel Național a fost instalat un gard din pânză. Reprezentanții companiei în gestiunea căreia se află edificiul au precizat că efectuează „lucrări de pregătire” pentru demolare. Aceștia au mai spus că mașinile parcate în apropiere urmează a fi evacuate, iar toate intrările în clădire, utilizate până acum de persoanele fără adăpost, vor fi închise.

La fața locului se afla Alexei Grișan, managerul companiei Grigord, care a fost contractată de principalul proprietar al clădirii  – compania Moldova-Tur, condusă de către administratoarea Ludmila Aricova. Grișan a precizat că principalul obiectiv este, în prezent, izolarea clădirii, pentru ca acolo să nu poată pătrunde oameni străini. Ulterior, se planifică demolarea. Acesta nu a putut să precizeze pentru NM când va începe procesul propriu-zis și cât timp ar putea dura. El a dat asigurări, însă, că deține toate autorizările necesare.

Primăria Chișinău: autorizația nu mai este valabilă

Potrivit reprezentantei Primăriei Chișinău, autorizația de desființare a clădirii fostului Hotel Național a fost emisă pe 4 iunie 2021, cu termen de executare a lucrărilor de 12 luni și termen de începere a lucrărilor de 6 luni. Termenul de începere a lucrărilor decurge din data emiterii autorizației respective.

Termenul de execuție a lucrărilor este stabilit de 12 luni din data notificării începerii lucrărilor de către beneficiar. Termenul de autorizație nu a fost prelungit și alte autorizații nu au fost emise, inclusiv de instalare a gardului. Responsabilii merg la fața locului”, a menționat Ixari.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: