Prinde un loc la Start Digital, program de orientare în carieră și competențe digitale pentru tineri și adulți, organizat de Fundația Orange

Fundația Orange Moldova lansează Start Digital, program dedicat tinerilor și adulților din toată țara, care doresc să dobândească competențe digitale și abilități necesare pentru a face față cerințelor pieței muncii.

Inițiativa se desfășoară în patru regiuni ale țării: Bălți, Criuleni, Taraclia și Fălești.

Persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani au oportunitatea să-și descopere și valorifice talentele, să înțeleagă mai bine piața muncii, pentru a lua decizii informate privind cariera lor.

Ludmila Nistorică, Președinta Consiliului Fundației Orange Moldova: “Viitorul este digital iar competențele tehnologice devin esențiale pentru succesul profesional. Prin Start Digital, ne dorim să le oferim tinerilor și adulților șansa de a se adapta noii realități, dezvoltând abilități practice, care să le deschidă noi oportunități. Educația nu trebuie să fie un privilegiu, ci un drept accesibil tuturor, indiferent de locul în care trăiesc sau de resursele pe care le au la dispoziție. Acest program reflectă angajamentul nostru de a sprijini în continuare dezvoltarea comunităților și de a construi un viitor mai conectat și mai inclusiv. În același timp, ne dorim ca Centrele de Tineret să devină adevărate hub-uri de învățare și să diversifice portofoliul de servicii pe care le oferă comunităților.”

Programul Start Digital se aliniază strategiei globale a Grupului Orange, Lead the Future, care își propune să contribuie la crearea unei lumi digitale, accesibile tuturor. Obiectivul Orange este de a oferi oportunități de învățare pentru 6 milioane de oameni la nivel de Grup până în anul 2030.

Cursurile Start Digital se derulează timp de 30 de ore contact direct și sunt structurate în trei module:

  • Orientare în carieră – evaluarea propriilor abilități și adaptarea la cerințele actuale ale pieței muncii.
  • Alfabetizare digitală – instrumentele esențiale de comunicare, lucrul cu aplicațiile Microsoft Office și siguranța în mediul online.
  • Dezvoltarea competențelor soft pentru angajare și performanță – tehnicile necesare pentru a susține cu brio un interviu de angajare, pregătirea unui CV și a unei scrisori de intenție personalizate, analizarea unei oferte de lucru.

Programul se va desfășura în perioada martie – noiembrie 2025 iar participanții se pot înregistra la curs în dependență de perioada și locația dorită. Instruirile vor avea loc exclusiv cu prezență fizică în următoarele locații:

  • Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic NORTEK, Bălți
  • Centrul de Resurse pentru Tineri UNIT, Criuleni
  • Centrul de Tineret Vasil Levski, Taraclia
  • Centrul Regional de Resurse pentru Tineri, Fălești

La finalul instruirilor, participanții vor primi Certificat de Participare “Start Digital”, care va atesta parcurgerea cu succes a programului. Înregistrarea participanților se va efectua în baza completării acestui formular de înscriere: https://bit.ly/Inscrieri_Start_Digital

Start Digital este un proiect educațional care sprijină integrarea profesională și creșterea șanselor de angajare printr-un program bine structurat și adaptat cerințelor actuale ale pieței muncii. Prima ediție a programului își propune ca circa 300 de tineri și adulți să dobândească gratuit competențe digitale și de orientare profesională. Proiectul este realizat cu suportul financiar integral al Fundației Orange și implementat de Fundația pentru Dezvoltare.

Pentru mai multe informații despre proiectele educaționale ale Fundației Orange accesați aici.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Holcim – calitate în fiecare construcție, inovație pentru viitor și alegerea #1 în Moldova

În construcții, unele lucruri nu pot fi negociate. Calitatea este unul dintre ele.Pentru Holcim, calitatea începe cu produsul, dar nu se oprește acolo. Înseamnă control riguros al materiilor prime, procese tehnologice bine controlate, testare în laborator și respectarea standardelor europene. Înseamnă, în final, ca un constructor să știe că poate conta pe produsul pe care îl folosește.

Calitatea începe în laborator

La uzina Holcim din Rezina, calitatea cimentului este urmărită pe întregul proces de producție. Laboratorul este o componentă esențială a acestui sistem, prin testarea și monitorizarea constantă a caracteristicilor produsului.

Cimenturile Holcim sunt produse cu respectarea standardului european 
EN 197-1, iar verificările efectuate pe parcursul procesului urmăresc constanța și performanța produsului de la un lot la altul.

Această abordare transformă controlul calității dintr-o etapă de verificare într-un angajament permanent.

Inovația înseamnă și produsul potrivit pentru fiecare lucrare

Un constructor nu are nevoie întotdeauna de același ciment. O fundație, o zidărie, o placă de beton sau lucrările de finisare pot avea cerințe diferite.

De aceea, portofoliul Holcim de cimenturi la sac include Bazic, Patriot și Extra, fiecare dezvoltat pentru anumite tipuri de lucrări și nevoi ale utilizatorilor.

Bazic este soluția pentru lucrările de construcții de zi cu zi, oferind un echilibru între performanță și ușurința în utilizare.

Patriot este destinat lucrărilor unde este nevoie de un ciment versatil, potrivit pentru o gamă largă de aplicații în construcții și renovări.

Extra se adresează lucrărilor care necesită performanțe superioare și un nivel mai ridicat de rezistență.

Astfel, alegerea nu este doar despre „ce ciment să cumpăr?”, ci despre „care este cimentul potrivit pentru lucrarea mea?”

Această diversitate este, la rândul ei, o formă de inovație: dezvoltarea unor soluții adaptate diferitelor cerințe ale construcțiilor, fără compromisuri în ceea ce privește calitatea.

De la fabrică până pe șantier

Calitatea unui ciment trebuie să fie susținută și de precizia cu care acesta ajunge la client.

Procesul automatizat de ambalare de la Rezina utilizează sisteme moderne de dozare și control al greutății. Pentru constructor, acest lucru înseamnă predictibilitate – în consum, în calculul necesarului de material și în costul proiectului.

Este diferența dintre un produs care doar respectă o specificație și un produs în care poți avea încredere.

Sustenabilitatea – următorul standard al construcțiilor

Industria construcțiilor se schimbă. Astăzi, un proiect performant nu este evaluat doar prin rezistență, cost sau termen de execuție. Impactul asupra mediului devine tot mai importantă, în special pentru dezvoltatorii și proiectanții implicați în proiecte moderne și în certificarea clădirilor verzi.

Holcim investește în reducerea amprentei de carbon a produselor și proceselor sale, prin eficientizarea producției, reducerea consumului de energie, utilizarea combustibililor alternativi și dezvoltarea unor soluții de ciment cu emisii mai reduse.

Un instrument important pentru piața locală este EPD – Environmental Product Declaration – Declarația de Mediu pentru Produs, pentru cimentul vrac. EPD oferă date transparente și verificabile privind impactul de mediu al produsului și le permite dezvoltatorilor și proiectanților să ia decizii informate atunci când lucrează la proiecte cu obiective de sustenabilitate.


„Pentru noi, calitatea este punctul de plecare, inovația este felul în care evoluăm, iar sustenabilitatea este responsabilitatea noastră față de viitor. Construim încredere prin ceea ce facem astăzi și soluții mai bune pentru ceea ce vom construi mâine.”  

— Stefan Birău, CEO Holcim Moldova

 De la Bazic, Patriot și Extra, cimenturi dezvoltate pentru diferite tipuri de lucrări, până la soluțiile de ciment vrac susținute de EPD, Holcim urmărește aceeași direcție: să ofere produsul potrivit, cu calitatea potrivită și cu o perspectivă clară asupra viitorului.

Calitate verificată. Inovație care răspunde nevoilor reale. Construcții mai sustenabile.

Holcim – alegerea #1 în Moldova.

Grosu compară protestele lui Dodon cu soarele și luna: „Niciodată nu se întâlnesc”. Reacție: „Uneori se suprapun” (VIDEO)

Liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comparat protestele anunțate de liderul PSRM, Igor Dodon, cu soarele și luna, care, spune el, „nu se întâlnesc niciodată”. Reacția vine după ce Dodon a anunțat, pe 17 septembrie, că formațiunea sa pregătește „proteste în masă” împotriva guvernării. Ironia lui Grosu nu a rămas fără răspuns: „Uneori, soarele și luna se suprapun. Asta se numește eclipsă”, a scris Dodon pe rețelele de socializare.

„Igor Dodon și protestele asta e soarele și luna – niciodată nu se întâlnesc. Evident, el poate organiza proteste – nimeni nu îi interzice, dar eu am impresia uneori că acest politician radiază de bucurie – cu cât e mai rău, cu atât e mai fericit. Asta nu ajută. Politicienii responsabili trebuie să vină cu soluții, să ajute”, a declarat speakerul Igor Grosu pentru NewsMaker.

La scurt timp, liderul PSRM, Igor Dodon, a venit cu o reacție pe rețelele sale de socializare: „Uneori soarele și luna se suprapun. Asta se numește eclipsă. Și urmatoarele proteste în masă vor putea însemna eclipsa și desființarea Guvernării rușinoase a partidului PAS”.

Amintim, Igor Dodon a avertizat, într-o postare pe rețele, publicată pe 17 septembrie, că formațiunea pe care o conduce ar putea începe „în timpul apropiat” pregătirile pentru „proteste în masă” împotriva guvernării PAS. Potrivit deputatului, manifestațiile sunt „inevitabile” din cauza prețurilor, tarifelor și incertitudinii privind lunile următoare.

La câteva ore distanță, înainte de ședința plenară, Dodon a insistat și pe alegeri anticipate. „Or faceți treabă, or dați-vă demisia. Haideți la anticipate. Nu puteți face treabă – recunoașteți, să nu suferim atât” – a declarat liderul socialiștilor, adresându-se guvernării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Tofan anunță crearea unei noi instituții: „Moldova Project”, pentru proiecte strategice. Cine va prelua conducerea⚡⚡⚡

Premierul Vasile Tofan a anunțat despre crearea unei instituții care va fi responsabilă de implementarea proiectelor strategice ale Guvernului. Potrivit lui Tofan, aceasta se va numi „Moldova Project” și va fi condusă de Mircea Eșanu, actualul director al Agenției Servicii Publice (ASP).

„Moldova are nevoie de proiecte mari și acestea trebuie să se miște rapid, nu în decenii. De peste 10 ani vorbim despre spitale regionale moderne la Bălți și Cahul, proiecte de irigații la sud, aeroport la nord, infrastructură de transport. Proiectul unui penitenciar modern la Chișinău a început în 2013 și încă nu este finalizat. Și nu sunt singurele exemple. Am analizat cu echipa de ce ne ia atât de mult timp să ducem proiectele mari de la idee până la construcție. De multe ori, problema nu este lipsa banilor. Este capacitatea slabă de implementare: responsabilități împărțite, prea multe instituții, prea puțini specialiști și proiecte care înaintează prea încet”, a comunicat Tofan.

În continuare, premierul a anunțat despre crearea „Moldova Project”. „O structură unică pentru implementarea proiectelor strategice ale Guvernului. Vrem o echipă mică și foarte bună: ingineri, manageri de proiect, specialiști în achiziții și licitații, gestionarea contractelor, finanțe și drept. (…) Ne inspirăm din experiența unor țări precum Lituania, Irlanda și Muntenegru”, a adăugat prim-ministrul.

Potrivit lui Tofan, în fruntea instituției va fi propus Mircea Eșanu, actualul director al ASP.

„Ne vom consolida pe concentrarea funcțiilor din alte unități de implementare deja existente. Deci, intenția este de a economisi bani, nu de a cheltui mai mult. Definitivăm în aceste zile structura noii instituții și o vom aproba în Guvern în următoarele săptămâni”, a conchis Tofan.

madein.md

Moldova își propune să stabilească un record Guinness în PMAN, de Ziua Națională a Vinului

Pe 3 octombrie, participanții la Ziua Națională a Vinului, eveniment care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, vor forma cea mai mare imagine umană a unei vițe-de-vie din lume, pentru a stabili un record mondial. Anunțul a fost făcut pe 17 septembrie de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu.

„Pe 3 octombrie, noi deja pentru a doua oară în istoria noastră vom deveni listați în Cartea Recordurilor Guinness (…) pentru cea mai mare viță-de-vie umană din lume. (…) În Piața Marii Adunări Naționale, oamenii, noi toți, vom compune viță-de-vie. (…) Rădăcina va fi spre Arcul de Triumf, fața va fi spre clădirea Guvernului. Ne așteptăm să fie înregistrat acest record”, a comunicat Osmochescu în timpul unei conferințe de presă dedicată celei de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului.

Ziua Națională a Vinului va avea loc pe 3 și 4 octombrie. Potrivit ministrului Agriculturii, anul acesta se așteaptă circa 200 de mii de vizitatori. La ediția curentă vor participa 114 vinării. Spre comparație, în 2024 au fost 99 de vinării, iar în 2025 – 106.

În cadrul conferinței s-a mai anunțat că, timp de 3 zile, înainte de Ziua Națională a Vinului, tuturor celor care aterizează pe aeroportul din Chișinău li se va oferi gratuit o sticluță de vin și material promoțional despre eveniment.

Imagine simbol

Un copil de doi ani ar fi mâncat otravă pentru șobolani, la Grigoriopol. A fost internat la terapie intensivă

Un copil de doi ani din Grigoriopol a ajuns la terapie intensivă după ce ar fi mâncat boabe tratate cu otravă pentru șobolani. Cazul a avut loc pe 16 septembrie, potrivit așa-numitului minister de interne de la Tiraspol.

Copilul își însoțise mama în vizită la o vecină care are, de asemenea, un copil. În timp ce femeile se ocupau de treburi gospodărești, cei doi copii se jucau într-o altă cameră.

Potrivit sursei citate, în colțurile încăperii erau împrăștiate boabe tratate cu otravă pentru șobolani. Mama a observat că fiul său mânca una dintre acestea, însă nu se știe ce cantitate ar fi înghițit.

Medicii au acordat ajutor medical copilului. În prezent, acesta se află în secția de terapie intensivă.

Așa-numita miliție din regiunea transnistreană investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Structurile de la Tiraspol i-au îndemnat pe părinți să păstreze medicamentele, produsele chimice de uz casnic și alte substanțe periculoase în locuri inaccesibile copiilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: