Procuratura Anticorupție, primul comentariu cu privire la dosarul lui Bagas și eliberarea din penitenciar la doar o lună de la reținere

Mihail Bagas, suspectat de complicitate la finanțarea ilegală a partidelor politice de către fugarul Ilan Șor, a fost eliberat din izolator pe data de 13 octombrie, curent. Informația a fost confirmată pentru NM de serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție (PA). Magistrații au dispus aplicarea unei măsuri non-privative de libertate. Activistul are acum obligația de a nu părăsi localitatea.  

„Cauza penală se află la etapa urmăririi penale și nu putem oferi detalii suplimentare pentru a nu prejudicia ancheta, dar putem confirma că, la data de 13 octombrie 2023, învinuitului Bagas Mihail, i-a fost revocată măsura preventivă-arestul preventiv, în privința acestuia fiind aplicată o măsură preventivă non privativă de libertate și anume obligarea de a nu părăsi localitatea”, au declarat pentru NM reprezentanții PA.

De menționat că pe rețelele de socializare au apărut imagini foto cu Mihail Bagas și avocații săi, la terasa unei cafenele. Pe 23 octombrie, Bagas a confirmat autenticitatea imaginei foto, menționând că a fost eliberat din penitenciar.

„Da, este adevărat și sunt liber acum”, a scris Mihail Bagas pe o rețea de socializare. Detalii AICI.

***

Amintim că Mihail Bagas a fost reținut pe 21 septembrie – zi în care au fost reținuți și deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi. Ei sunt învinuiți de finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Prin decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 23 septembrie, Mihail Bagas a fost plasat în arest pentru un termen de 30 de zile.

După reținere, Partidul „Liga Orașelor și Comunelor” (LOC), care îl înaintase pe Mihail Bagas în calitate de candidat la funcția de primar al capitalei, și-a retras sprijinul pentru el.

Bagas este suspectat de pregătirea și complicitate la finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali în proporții mari și complicitate și instigare la spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.

Mihail Bagas pledează nevinovat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: