facebook.com/plahotniuc

Procuratura Generală, îngrijorată de multiplele amânări privind examinarea recursului avocaților împotriva arestului lui Plahotniuc

Procuratura Generală își exprimă, public, îngrijorarea în legătură cu amânarea ședințelor de la Curtea de Apel Chișinău privind examinarea recursului avocaților împotriva mandatului de arest a lui Vladimir Plahotniuc. 

„Amânările, despre care nu ne îngăduim a crede ca sunt intenționate, zădărnicesc eforturile organelor de drept în procesul investigării fraudei bancare”, se anunță într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Totodată, instituția notează că „lasă loc pentru interpretări și aprecieri ambigue poziția Curții de Apel Chișinău care a cincea oară consecutiv amână examinarea și luarea a unei decizii pe acest caz”.

Mai mult, „în contextul refuzului de ieri al instanței de apel de a sechestra averile de peste hotare ale învinuitului, se generează în societate falsa percepție că aflarea adevărului, tragerea la răspundere a tuturor beneficiarilor de pe urma devalizării sistemului bancar național și recuperarea prejudiciului cauzat, nu sunt o prioritate a justiției din Republica Moldova”, se mai anunță în mesajul Procuraturii Generale.

În acest sens, Procuratura Generală notează că după ce va obține decizia Curții de Apel Chișinău, toate materialele ce-l vizează pe Vladimir Plahotniuc vor fi expediate autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii pentru a-l extrăda.

Amintim că, Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „pălare de bani”, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Rujeolă, meningită și toxiinfecții alimentare: bilanț îngrijorător săptămâna trecută în Chișinău

Săptămâna trecută, în municipiul Chișinău au fost înregistrate șase cazuri suspecte de rujeolă, dintre care cinci au fost deja confirmate. A fost raportat și un caz suspect de meningită meningococică. Totodată, s-a constatat o creștere a cazurilor de toxiinfecții alimentare, pe fondul temperaturilor ridicate. Informațiile au fost prezentate pe 7 iulie de șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău.

„În partea de rujeolă, din păcate încă suntem într-o perioadă în care se raportează cazuri de îmbolnăviri. În săptămâna de raportare s-au atestat 6 cazuri suspecte, dintre care la 5 deja am primit informații că au fost confirmate. Un caz încă urmează să fie confirmat prin analize de laborator”, a comunicat șeful-adjunct al Direcției.

Bolocan a adăugat că „un lucru destul de îngrijorător este că a fost raportat și un caz suspect la meningită meningococică”. „Cazul este sub supraveghere pentru a efectua în continuare toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii”, a menționat el.

Șeful-adjunct al Direcției a mai spus că, „în ceea ce privește situația altor patologii, în special în perioada respectivă, se atestă o creștere naturală la boli diareice acute”. „Pe această cale atenționăm populația să fie atentă, deoarece temperaturile ridicate duc la o alterare mai rapidă a alimentelor și tocmai din această cauză trebuie să consume alimente păstrate în mod corespunzător”, a declarat șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială.

***

Anterior, reprezentanții Ministerului Sănătății menționau că rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă, care se transmite pe cale aeriană de la persoana bolnavă. Se manifestă prin febră înaltă, ochi inflamați, frică de lumină, lăcrimare, eliminări din nas, tuse uscată iar în a treia sau a patra zi de boală se asociază cu pete roșii la nivelul pieii, care apar, inițial, în regiunea feței și a gâtului, iar apoi se extind pe tot corpul. Potrivit Ministerului, copiii nevaccinați riscă să dezvolte complicații, printre cele mai frecvente fiind laringita, pneumonia și meningita.

În contextul bolii meningococice, reprezentanții Ministerului Sănătății declarau anterior că aceasta este o infecție bacteriană gravă provocată de bacteria Neisseria meningitidis. Acest tip de bacterie poate cauza boli grave, de exemplu meningită (inflamarea membranelor care învelesc creierul și măduva spinării) și infecție sangvină (septicemie). Majoritatea persoanelor cu meningită își revin complet, însă în unele cazuri meningita poate provoca efecte pe termen lung, cum ar fi pierderea auzului, pierderea vederii, convulsii, probleme de memorie, probleme de echilibru și coordonare. Boala este fatală în aproximativ 10-20% dintre cazuri. Infecția meningococică se transmite aerian prin picături și, uneori, prin obiecte recent contaminate. Transmiterea este favorizată de condiţiile de aglomerare sau de contactul îndelungat cu sursa bolii. În contextul bolii, reprezentanții Ministerului Sănătății anunțau în februarie 2025 despre inițierea procedurii de achiziționare a unui lot de vaccin contra infecției meningococice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: