Facebook/Gheoghe Cavcaliuc

Procurorii cer permisiunea CEC-ului pentru a-l aduce forțat pe Cavcaliuc la Procuratura Sângerei

Procuratura raionului Sângerei solicită Comisiei Electorale Centrale (CEC) să permită aducerea forțată a liderului Partidului Acasă Construim Europa (PACE) Gheorghe Cavcaliuc în fața procurorilor. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta Procuraturii Generale Maria Vieru pe 3 iunie.

Contactată de NM, Maria Vieru a precizat că este vorba despre dosarul în care este vizat Gheorghe Cavcaliuc în urma incidentului în care vicepreședintele raionului Sângerei, Tudor Tutunaru, a fost stropit cu verde de briliant.

„Întrucât președintele partidului PACE refuză să se prezinte la Procuratură pentru a fi pus sub învinuire în dosarul ”verde de briliant”, iar între timp a obținut statutul de candidat la funcția de deputat, fiindu-i aplicabile garanțiile reglementate prin art.51 al Codului Electoral, Procuratura raionului Sângerei a înaintat CEC un demers pentru a obține consimțământul de a-l aduce forțat în fața procurorilor pentru a-i înainta acuzarea și a transmite dosarul în judecată”, a menționat reprezentanta Procuraturii Generale.

De asemenea, Maria Vieru a precizat că „legislația nu prevede un termen” cu privire la răspunsul CEC într-o astfel de situație.

Reacția liderului PACE Gheorghe Cavcaliuc o puteți vedea AICI.

***

Pe 21 mai, Procuratura Generală a confirmat pentru NM că Cavcaliuc a fost citat pentru a fi pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale în dosarul „verde de briliant”, cu ulterioara trimitere a dosarului în judecată. Potrivit sursei citate, Cavcaliuc a refuzat să se prezinte, motivând că s-a înregistrat în cursa electorală în calitate de candidat la funcția de deputat și în conformitate cu art.51 din Codul electoral a solicitat suspendarea tuturor activităților procesuale în privința sa, până la finalizarea alegerilor.

În acest context, Procuratura raionului Sângerei a solicitat consimțământul Comisiei Electorale Centrale (CEC) pentru tragerea lui Cavcaliuc, împreună cu alți patru colegi implicați în dosarul „verde de briliant” la răspundere penală, aplicarea măsurilor preventive și deferirea cauzei penale justiției. Prin urmare, ieri, 20 mai, CEC a decis că pentru finalizarea urmăririi penale pe acest caz nu este nevoie de consimțământul CEC deoarece activitățile procesuale au fost realizate până la înregistrarea partidului PACE și a listei candidaților la CEC.

***

Amintim că pe 6 aprilie, în jurul orei 18.00, trei reprezentanți ai Partidului PACE în comun cu preşedintele oficiului teritorial al aceluiași partid au mers la domiciliul lui Tudor Tutunaru, vicepreședintele raionului Sângerei. Aflându-se la intrare în gospodăria acestuia, l-au stropit cu verde de briliant, provocându-i arsuri de gradul I și II la ambii ochi. Aceștia și-au motivat acțiunile prin faptul că Tutunaru s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19 și nu a dat posibilitatea medicilor să se vaccineze.

Pe 22 aprilie, Procuratura Generală a anunțat că Gheorghe Cavcaliuc a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit pentru două capete de acuzare în dosarul „verde de briliant”: „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Menționăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene. Din declarația sa nu este clar nici dacă incidentul a fost intenționat sau accidental.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: