tvrmoldova.md

Procurorii oferă detalii despre perchezițiile efectuate astăzi dimineață la foști demnitari ai MAI

Procuratura Anticorupție comunică detalii despre perchezițiile efectuate pe 29 iulie la foști demnitari ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și la un fost șef al Agenției Rezerve Materiale din subordinea MAI. Se menționează că perchezițiile au avut loc și la actuali angajați ai Agenției, precum și la administratorii și oficiile entităților economice care au obținut și exportat grâul alimentar din rezervele de stat.

Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul abuzului de serviciu, admis de angajați ai Agenției.

Potrivit materialelor cauzei penale, persoane de demnitate publică din cadrul MAI, precum și membrii grupurilor de lucru create în cadrul Agenției, în 2021, au cauzat daune în proporții considerabile drepturilor/intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice rezidente și instituțiilor statului.

Una dintre dimensiunile investigate în cadrul cauzei penale vizează eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat în cantitate de 16 855, 214 tone (roada anului 2016), păstrat timp de 5 ani la un elevator deținut de un agent economic rezident.

Grâul a ajuns în proprietatea agentului economic care păstra producția agricolă contra sumei de 68,5 mln. lei. Acesta, apoi l-a revândut unei companii din cadrul unui holding specializat în exporturi de produse cerealiere. Cei din urmă au exportat grâul contra sumei de 79,2 mln. lei. Profitul obținut de aceste entități a fost aproximativ 10,7 mln. lei (inclusiv TVA).

Urmare a acestor operațiuni, exportatorul a beneficiat de restituirea TVA din buget pentru perioada fiscală în care a obținut grâul alimentar din rezervele de stat (martie 2021), în sumă de 5,6 mln. lei.

O investigație desfășurată de Consiliul Concurenței pe marginea modului în care Agenția a eliberat grâul alimentar din rezerva de stat în primul semestru al anului 2021, denotă fapte de favorizare a companiei care deține silozul și restrângerea concurenței de către angajații Agenției.

În concluzie, Procuratura spune că acțiunile admise de Agenție au cauzat lipsa grâului pe piață la prețuri rezonabile (în primul semestru al anului 2021), ceea ce a determinat ca unii solicitanți ai grâului din rezervele de stat să majoreze prețul de comercializare a produselor de panificație.

În rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate documente vamale, fiscale, contabile și de transport, acte de ordin procedural și decizional din cadrul instituției publice care a eliberat grâul alimentar agentului economic favorizat, registre, telefoane mobile, suporturi electronice cu informații și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală.

Ca urmare a acțiunilor de percheziție, unii actori implicați în schemele menționate, au fost citați la Procuratura Anticorupție, pentru a fi audiați în calitate de bănuit pe marginea circumstanțelor cazului investigat.

Amintim că în dimineața zilei de 29 iulie, Procuratura Anticorupție anunța că, în comun cu ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție efectua percheziții în peste 12 locații, în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul abuzului în serviciu, admis de persoane care au deținut funcții de demnitate publică în cadrul MAI și un fost șef al Agenției Rezerve Materiale din subordinea MAI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Moldova, în stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic pentru 60 de zile. Parlamentul a aprobat măsura

Parlamentul a instituit starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Măsura, solicitată de Guvern, a fost susținută de 54 de deputați ai formațiunii de guvernământ PAS, în ședința plenară din 22 septembrie.

Premierul Vasile Tofan s-a prezentat în plenul Parlamentului pentru a solicita aprobarea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic.

Oficialul a declarat că măsura este necesară din cauza mai multor riscuri care se suprapun și care ar putea afecta Republica Moldova. El a precizat că țara nu riscă, în prezent, să rămână fără gaze, energie electrică, carburanți sau apă, însă autoritățile au nevoie de instrumente suplimentare pentru a putea interveni rapid în cazul agravării situației.

Printre riscurile menționate de premier se numără creșterea prețurilor la gaze și carburanți, problemele de aprovizionare cu motorină, seceta și scăderea producției hidroenergetice, precum și situația dificilă a sistemului energetic din regiune, în special în contextul războiului din Ucraina.

Șeful Guvernului a spus că aceste riscuri sunt interconectate. „Gazul influențează termoficarea și producția de electricitate, apa influențează hidroenergia, electricitatea ține în funcțiune pompele de apă”, a explicat el.

Potrivit lui Tofan, actuala stare de alertă, care expiră pe 25 septembrie, nu oferă suficiente instrumente în cazul în care mai multe probleme apar simultan. Starea de urgență ar permite autorităților să cumpere mai rapid echipamente, să instaleze generatoare sau sisteme de stocare și, în situații extreme, să adopte unele măsuri temporare în domeniul reglementării și fiscalității.

Sunt instrumente de rezervă. Sper să nu avem nevoie de ele”, a declarat Tofan.

După dezbateri și mai multe luări de cuvânt, instituirea stării de urgență a fost adoptată cu votul a 54 de deputați PAS. 20 de parlamentari din opoziție au votat împotrivă, iar 22 s-au abținut.

Amintim că Guvernul a solicitat Parlamentului instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic astăzi, 22 septembrie, în urma deciziei Consiliului Național de Securitate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: