Procurorul general cere ridicarea imunității deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan (LIVE)
Full Article 1 minutes read

Procurorul general cere ridicarea imunității deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan (LIVE)

Deputații s-au întrunit pe 22 martie în ședință plenară, pentru a examina cererile parvenite de la Procuratura Generală privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputaților fracțiunii Partidului „ȘOR”, Petru Vasile Jardan și Denis Ulanov. 

Procurorul General Alexandr Stoianoglo urmează să prezinte deputaților motivarea celor trei demersuri care includ cererile privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputaților Petru Vasile Jardan și Denis Ulanov.

Acestea au fost adresate, la 19 martie curent, președintelui Parlamentului și au fost examinate în Comisia juridică, numiri şi imunităţi, în cadrul ședinței din 20 martie.

Ce acuzații li se aduc lui Denis Ulanov și Petru Jardan?

Potrivit Procuraturii Generale, Denis Ulanov este cercetat sub aspectul ”escrocheriei” și ”spălării de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale. În cazul lui Petru Jardan, potrivit materialelor urmăririi penale, ar fi comis ”abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări.

Reprezentanții Platformei „Pentru Moldova” au precizat că nu vot vota pentru ridicarea imunității colegilor lor.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: