gov.md

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2023, aprobat de Guvern după 3 ore de la publicare. Gavrilița: „Sunt de acord, e puțin timp”

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2023 a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței cabinetului de miniștri din 7 decembrie, la inițiativa ministrului Finanțelor Dumitru Budianschi. Inițiativa a provocat critici din partea bașcanului Găgăuziei Irina Vlah, membru din oficiu al Guvernului. Aceasta  a menționat că miniștrii au primit documentul abia cu două ore înainte de întrunire și nu au avut timp suficient să îl examineze. În replică, premierul Natalia Gavrilița a căzut de acord că ar fi fost bine să fi avut mai mult timp la dispoziție, însă dacă se va amâna examinarea, nu se va reuși adoptarea în două lecturi în Parlament, în termenul prevăzut de lege.

Guvernatoarea UTA Găgăuzia Irina Vlah a fost împotriva examinării proiectului bugetului pentru anul 2023 în ședința din 7 decembrie a cabinetului de miniștri.

„Proiectul a fost publicat abia azi pe site-ul Ministerului Finanțelor, la ora 12:00. Pe 5 decembrie am citit că este inițiată procedura de pregătire, iar azi la 12:00 au fost anunțate consultări publice. De la ora 12:00 până la 15:00, doar trei ore pentru consultări. Noi, membrii Guvernului, am primit documentul la ora 13:00 și sunt sigură că nimeni nu a reușit să îl parcurgă. Legea prevede 15 zile pentru consultări și analiza proiectului, este un document important și trebuie să îl dezbatem printre colegi, ca să înțelegem ce provocări vor fi și ce vom face. Propun amânarea examinării pentru o altă ședință”, a declarat Vlah.

În replică, prim-ministrul Natalia Gavrilița a căzut de acord că situația nu este „plăcută” atunci când proiectul bugetului de stat este gata pe ultima sută de metri. Șefa Executivului a remarcat că nu este pentru prima oară când se întâmplă așa ceva în R. Moldova.

„Nu aș fi vrut să repet practicile vicioase ale guvernelor precedente, dar am negociat până în ultimul moment cu Fondul Monetar Internațional pentru a obține fonduri suplimentare pentru creșteri de salarii și aceasta a influențat capacitatea de a veni cu documentul final. Dar documentele anterioare se află în discuții din luna septembrie”, a argumentat Gavrilița.

Premierul țării a propus examinarea proiectului și adoptarea unor amendamente în Parlament.

„Sunt de acord, este puțin timp, noi nu putem amâna mai mult, pentru că altfel nu reușim să se adopte bugetul în două lecturi în Parlament. De aceea, vă rog să examinați documentul, să îl discutăm și dacă sunt subiecte principiale, să vorbim cu colegii din parlament pentru a face amendamente pentru lectura a doua. Lectura I va fi la începutul săptămânii viitoare, dar a doua după data de 20. Este ceva timp”, a adăugat șefa Guvernului.

După prezentarea proiectului, acesta a fost aprobat de miniștri. Acesta prevede venituri de  64,9  miliarde lei, cheltuieli de 83,2 miliarde lei (6% din PIB) și un deficit de 18,3 miliarde de lei. 

Rata medie a inflației prognozate constituie 15,7%. Guvernul prognozează o creștere a PIB-ului de +2%, iar cota datoriei de stat externă în PIB: 39,4%.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/MAExplică

Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Cipru. Popșoi: „Deschide noi oportunități de cooperare”

Republica Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Nicosia, capitala Ciprului. Noua reprezentanță va fi condusă de Ioannis Georgoulas și are scopul de a contribui la consolidarea relațiilor dintre cele două țări, inclusiv prin dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor.

La ceremonia de inaugurare a participat viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, alături de omologul său cipriot, Constantinos Kombos, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și academic, precum și membri ai diasporei moldovenești.

Telegram/MAExplică

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, noul consulat va contribui la facilitarea contactelor dintre cetățenii celor două state și la identificarea unor oportunități de cooperare economică.

„Există oportunități de dezvoltare a schimburilor comerciale și de a atrage mai multe investiții în Republica Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.

Telegram/MAExplică

La rândul său, ministrul cipriot de Externe, Constantinos Kombos, a salutat deschiderea consulatului și a subliniat importanța consolidării cooperării bilaterale. „Mă bucur că avem oportunitatea de a crea noi direcții de colaborare. Felicitări pentru această realizare! Așteptăm cu interes să lucrăm alături de domnul Georgoulas pentru a promova interesele Republicii Moldova”, a spus el.

Telegram/MAExplică

Ce acorduri discută Republica Moldova și Ciprul

În cadrul evenimentului, Mihai Popșoi s-a întâlnit și cu cetățenii moldoveni stabiliți în Cipru. Potrivit MAE, discuțiile au vizat sprijinul acordat diasporei și eforturile autorităților de a facilita accesul cetățenilor la servicii și drepturi, indiferent de țara în care locuiesc.

Ministrul a anunțat că autoritățile moldovene și cele cipriote discută despre posibilitatea negocierii unor acorduri privind securitatea socială, recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere și recunoașterea calificărilor academice.

Inaugurarea consulatului a fost urmată de o recepție dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: