Proiectul de suport în afaceri pe timp de pandemie, extrem de solicitat de clienții Moldova Agroindbank

80% dintre antreprenorii care au solicitat în ultimele trei luni finanțare în cadrul proiectului „COVID-19 Răspuns de urgență și sprijin pentru întreprinderi micro, mici și mijlocii” au fost susținuți financiar prin intermediul Moldova Agroindbank. MAIB este una dintre cele 8 bănci comerciale din țară care participă la proiectul realizat cu sprijinul financiar al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Finanțarea este acordată antreprenorilor cu scopul:

– creării și păstrării locurilor de muncă viabile permanente sau de sezon;

– sprijinirii investițiilor în mijloace fixe productive;

– asigurării necesităților de capital circulant pentru menținerea activității.

În cadrul proiectului sunt creditate întreprinderile micro, mici și mijlocii care desfășoară activități de artizanat sau întreprinderile mici de familie încadrate în activități economice afectate de criza pandemică. Beneficiari ai finanțării pot fi atât întreprinderile nou create, cât și cele existente.

Suma maximă pentru un proiect investițional este de 600 000 de euro, iar în cazul acoperirii cheltuielilor curente, inclusiv pentru completarea fondului de rulment se acordă până la 300 000 de euro. Un antreprenor poate solicita finanțare pentru mai multe proiecte, însă suma totală acordată pentru acestea nu va depăși 2 000 000 de euro.

Creditele se acordă pe un termen de până la 6 ani, cu o perioadă de grație de 24 luni pentru proiecte investiționale și pe un termen de până la 4 ani, cu o perioadă de grație de 12 luni pentru majorarea capitalului circulant.

Proiectul include multiple avantaje, inclusiv o rată a dobânzii de 0% pentru 10% din suma creditului solicitat de la bancă. Pentru restul sumei, rata achitată va fi de 6.5% în lei și de 4% în euro.

„Noul program de credit MAIB a apărut la timp. În februarie am împrumutat 600 000 de lei, dintre care 540 000 lei – cu 6,5% și 60 000 lei – 0% pentru o perioadă de 3 ani și jumătate, cu o perioadă de grație de 6 luni. Cu gajul recoltei viitoare. Cred că aceste condiții nu sunt doar bune, ci sunt foarte bune în timpul pandemiei, când economia este în criză. Consider că această ofertă este un produs bancar necesar, în special pentru întreprinderile agricole”, au menționat Elena și Dorin Tofan, proprietarii „Elit Agro perform” SRL din Soltănești, Nisporeni. Întreprinderea cultivă căpșuni soi Marmolada în câmp deschis și în sere, precum și răsaduri de căpșuni pentru vânzare și necesitățile proprii.

De oferta atractivă de creditare a decis să beneficieze și rețeaua de restaurante „Pizza Corso”.

 „Nu aveam planuri de extindere, dar ne-am gândit că, dacă există o ofertă avantajoasă, putem, chiar și în pandemie să deschidem un local nou. Am decis să contractăm un credit în mărime de 1,2 mil. de lei cu dobânda 6,5%. Timp de trei ani, aproximativ 75 000 de lei vom plăti dobânda. Pentru Moldova, acesta este un preț bun pentru un credit. În astfel de condiții de lucru poți dezvolta afacerea”, a relatat Nicolae Hudic, unul dintre fondatorii Hudic Com SRL, deținătorul rețelei „Pizza Corso”.

Pentru că te înțelege, Moldova Agroindbank finanțează diferite proiecte de business din resurse proprii și internaționale. În special, sunt acordate credite pentru acoperirea necesităților întreprinderilor mici şi mijlocii: achiziționarea rapidă și cu pachet simplificat de acte a tehnicii sau utilajelor agricole și industriale, procurarea altor mijloace fixe, completarea capitalului circulant, investiții în agricultură, dar și în alte sectoare ale economiei. Totodată, MAIB refinanțează creditele pe care le-ai luat de la alte instituții financiare, oferind condiții mai favorabile.

Susținem cu încredere oamenii de afaceri cu experiență și stimulăm tinerii antreprenori, încurajându-i să-și dezvolte o afacere proprie aici, acasă.

Pentru mai multe detalii, accesează www.maib.md sau solicită oferta.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Parlamentul Republicii Moldova

Moldova, în stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic pentru 60 de zile. Parlamentul a aprobat măsura

Parlamentul a instituit starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Măsura, solicitată de Guvern, a fost susținută de 54 de deputați ai formațiunii de guvernământ PAS, în ședința plenară din 22 septembrie.

Premierul Vasile Tofan s-a prezentat în plenul Parlamentului pentru a solicita aprobarea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic.

Oficialul a declarat că măsura este necesară din cauza mai multor riscuri care se suprapun și care ar putea afecta Republica Moldova. El a precizat că țara nu riscă, în prezent, să rămână fără gaze, energie electrică, carburanți sau apă, însă autoritățile au nevoie de instrumente suplimentare pentru a putea interveni rapid în cazul agravării situației.

Printre riscurile menționate de premier se numără creșterea prețurilor la gaze și carburanți, problemele de aprovizionare cu motorină, seceta și scăderea producției hidroenergetice, precum și situația dificilă a sistemului energetic din regiune, în special în contextul războiului din Ucraina.

Șeful Guvernului a spus că aceste riscuri sunt interconectate. „Gazul influențează termoficarea și producția de electricitate, apa influențează hidroenergia, electricitatea ține în funcțiune pompele de apă”, a explicat el.

Potrivit lui Tofan, actuala stare de alertă, care expiră pe 25 septembrie, nu oferă suficiente instrumente în cazul în care mai multe probleme apar simultan. Starea de urgență ar permite autorităților să cumpere mai rapid echipamente, să instaleze generatoare sau sisteme de stocare și, în situații extreme, să adopte unele măsuri temporare în domeniul reglementării și fiscalității.

Sunt instrumente de rezervă. Sper să nu avem nevoie de ele”, a declarat Tofan.

După dezbateri și mai multe luări de cuvânt, instituirea stării de urgență a fost adoptată cu votul a 54 de deputați PAS. 20 de parlamentari din opoziție au votat împotrivă, iar 22 s-au abținut.

Amintim că Guvernul a solicitat Parlamentului instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic astăzi, 22 septembrie, în urma deciziei Consiliului Național de Securitate.

Moldova 1

„Teleradio-Moldova” are un nou director general. Cine este Ecaterina Cheptanaru

Ecaterina Cheptanaru a câștigat concursul pentru funcția de director general al companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM). Consiliul de Supraveghere al TRM, care a organizat concursul, a desemnat-o câștigătoare astăzi, 22 septembrie, după desfășurarea probei interviurilor.

În ultima etapă a concursului au ajuns Ecaterina Cheptanaru, Dorin Scobioală și Sergiu Sandulescu. Directorul general adjunct al TRM, Andrei Zapșa, care s-a calificat, de asemenea, în finală, s-a retras în ziua desfășurării interviurilor.

Interviurile s-au desfășurat cu ușile închise.

Ecaterina Cheptănaru a obținut cel mai mare punctaj acordat de membrii Consiliului de Supraveghere – 8,76 puncte, câștigând astfel concursul. Dorin Scobioală a obținut 6,94 puncte, iar Sergiu Sandulescu – 5,88 puncte, scrie Moldova 1.

Potrivit Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de director general al „Teleradio-Moldova”, câștigător este declarat candidatul care obține cel mai mare punctaj din partea membrilor Consiliului de Supraveghere, dar nu mai puțin de 7 puncte.

Cine este Ecaterina Cheptanaru

Ecaterina Cheptanaru este licențiată în politologie și are două masterate: în relații internaționale și studii diplomatice, respectiv în comunicare instituțională. De asemenea, a urmat un program de instruire la Școala de Jurnalism din Moldova.

De-a lungul timpului, a lucrat la TV „Canal Regional”, unde a fost realizatoarea seriei „Moldova-Europa”, iar între 2017 și 2019 a ocupat funcția de șefă a studioului central al postului. În perioada 2014–2025 a fost autoarea proiectului „Punți către Europa” de la Realitatea TV, iar între aprilie și iulie 2025 a ocupat funcția de directoare generală adjunctă a „Moldova 1”.

***

Amintim că concursul pentru funcția de director general al TRM a fost marcat de controverse. Etapa interviurilor, la care s-au calificat Dorin Scobioală, Ecaterina Cheptanaru, Sergiu Sandulescu și Andrei Zapșa, a fost amânată în iulie, după ce Serviciul de Informații și Securitate a solicitat verificări suplimentare în privința candidaților. În august, SIS a informat Consiliul de Supraveghere despre identificarea unor „factori de risc” în privința lui Zapșa și Scobioală. Pe 2 septembrie, membrii Consiliului au audiat explicațiile candidaților și au decis să-i readmită în concurs.

Funcția de director general al TRM a devenit vacantă după ce, pe 18 mai, Vlad Țurcanu a demisionat pe fondul scandalului legat de punctajul acordat de juriul național la Eurovision. În tot acest timp, Țurcanu a asigurat interimatul funcției.

După plecarea sa de la conducerea „Teleradio-Moldova”, și directorii adjuncți, Andrei Zapșa și Cornel Ciobanu, își vor înceta mandatele.

***

Directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova” este numit pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul de supraveghere și dezvoltare urmează să anunțe data ședinței în care vor fi examinate dosarele și desfășurate interviurile publice.

Gazul și căldura se vor scumpi?/Moldova poate rămâne fără lumină?/Autoritățile „se joacă cu focul”?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Gazele naturale, mai scumpe? Junghietu: creșterea ar putea fi semnificativă
— Cinci persoane cu nevoi speciale, supuse exploatării prin muncă?
— Mai mulți beneficiari de compensații? Tofan: gazul, mai scump decât ne așteptam
— Economii la buget: reduceri de personal de până la 30% și comasări de agenții
— Scumpirea pașapoartelor, amânată cu 15 zile
— Arcul de triumf din Chișinău va fi restaurat: lucrările, planificate pentru 2027
— Miros insuportabil, subsol inundat în Сhișinău. Au început reparațiile
— Deficit de electricitate în Moldova. Posibile probleme și la iarnă
— Deputații, despre starea de urgență: „decizii rapide” sau „scheme ascunse”?
— Ecaterina Cheptanaru a câștigat concursul pentru șefia TRM
— Tarife mai mari la căldură, solicitate pentru Chișinău și Bălți
— Guvernul: tensiunile din Orientul Mijlociu și Ucraina afectează piața motorinei


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Petru Jardan și Alexandru Ciutac, ex-directori ai Aeroportului Chișinău, își vor afla sentința în dosarul de abuz în serviciu în noiembrie. Ce pedepse cer procurorii

Dezbaterile judiciare în dosarul în care ex-directorul general al Aeroportului Chișinău Petru Jardan și fostul director al Departamentului finaciar-administrativ al întreprinderii Alexandru Ciutac sunt acuzați că ar fi prejudiciat întreprinderea cu peste 3,6 milioane de lei au fost finalizate. Procurorii anticorupție au solicitat câte 7 ani de închisoare pentru fiecare dintre inculpați. Sentința urmează să fie pronunțată în data de 20 noiembrie.

Cei doi sunt acuzați de abuz de serviciu în interesul unui grup criminal organizat, condus de oligarhul Ilan Șor, care este condamnat în dosarul „Frauda bancară” și se ascunde în Rusia.

Conform unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, cei doi ar fi contribuit la reducerea cheltuielilor companiei „Avia Invest”, care a concesionat aeroportul în 2013, transferând asupra întreprinderii de stat plata unor prime de asigurare.

Procurorii susțin că fostul director general interimar ar fi semnat un contract de asigurare în valoare de 379 020 de dolari. Ulterior, primele de asigurare ar fi fost achitate din banii aeroportului, deși contractul de concesiune prevedea că obligația de a procura și menține asigurările revenea companiei „Avia Invest”.

Pe 1 noiembrie 2013, polița de asigurare a fost emisă pe numele „Avia Invest”. Potrivit acuzării, cei doi foști șefi nu ar fi înregistrat însă în contabilitatea întreprinderii de stat acordul prin care drepturile și obligațiile legate de asigurare reveneau companiei concesionare. Astfel, banii achitați de aeroport nu ar fi fost restituiți.

Prejudiciul cauzat întreprinderii de stat este estimat la peste 3,6 milioane de lei.

În cadrul dezbaterilor, procurorii au cerut ca fiecare dintre cei doi inculpați să fie condamnat la 7 ani de închisoare, într-un penitenciar de tip semiînchis, și să fie lipsit de dreptul de a ocupa funcții timp de 5 ani. Totodată, aceștia au solicitat arestarea preventivă a inculpaților în cazul aplicării pedepsei cu închisoarea.

Procurorii au mai cerut ca cei doi să achite întreprinderii de stat prejudiciul de aproape 3,7 milioane de lei.

Sentința urmează să fie pronunțată pe 20 noiembrie, la ora 15:00, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Precizăm că cei doi figurează și în dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, în care mai sunt vizați Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, Alla Țubari, Tudor Copaci, Angela Susanu și Maria Șendrilă. Aceștia sunt învinuiți de abuz de putere și abuz de serviciu.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: