PROIMOBIL.MD ajută bolnavii infectați cu COVID-19 care se află în stare gravă

Din momentul în care Republica Moldova, dar și întreaga lume, a fost îngenuncheată de virusul Covid-19, Proimobil.md, practic, și-a dublat misiunea.

Compania imobiliară nu doar că își continuă menirea de bază – aceea de a găsi casa perfectă pentru oricine, dar e alături – moral și material – de medicii care, asemeni unor soldați, țin piept valului în creștere de infectări, dar și de bolnavii care se află în stare gravă și care luptă pentru viață. Fiind înzestrați cu un profund spirit civic, angajații Proimobil.md au mers să doneze sânge și plasmă convalescentă vitală pentru pacienții cu forme grave de Covid-19.

SERGIU MUNTEAN, agent imobiliar PROIMOBIL.MD:

„Lupta cu acest virus invizibil, care a cotropit întreaga lume se dă în comun. E nevoie de unitate și de mobilizare pentru a face munca medicilor mai ușoară și pentru a grăbi însănătoșirea celor infectați. Iată de ce am hotărât, împreună cu mai mulți colegi de serviciu să donăm sânge şi plasmă. Un efort mic din partea noastră, dar o necesitate vitală pentru cei care se prind cu mâinile de viață.”

ALEXANDRU COBÎLTEAN, agent imobiliar PROIMOBIL.MD:

„Suntem oameni, înainte de a fi agenți imobiliari. Așa că e de datoria noastră să ne salvăm unii pe alţii. Durere străină nu există.”

ALEXANDRU REDMOND, agent imobiliar PROIMOBIL.MD:

„Noi interacționăm zilnic cu numeroși oameni. Le oferim consultații, îi ajutăm să-și facă alegerea corectă în privința unei locuințe, dar aici e despre altceva. Aici e despre a-ți dona câteva picături de viață pentru a-l ajuta pe celălalt să respire, să trăiască.”

Dincolo de obligaţiunile profesionale îndeplinite fără cusur faţă de clienţi, unii agenţi imobiliari sunt şi adevăraţi eroi din umbră. Şi asta pentru că mulţi dintre angajaţii companiei donează cu regularitate plasmă şi sânge.

ROVELIU BUGA, agent imobiliar PROIMOBIL.MD

„Nu fac acest gest pentru prima dată. Obișnuiesc des să donez sânge pentru că știu cât de important este acesta pentru salvarea vieților. Practic, de câteva ori pe an donez. Și o spun nu pentru ca să atrag laude, dar pentru ca să inspir și pe alții să-mi urmeze exemplul.”

De această dată mobilizarea vine ca urmare a apelului lansat de Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, care împreună cu Publika TV, îi îndeamnă pe oameni să doneze plasmă convalescentă.

IULIA HERŢA, director Marketing PROIMOBIL.MD

„Ne bucurăm că putem să contribuim și noi cumva, oricât de puțin, la ameliorarea stării pacienţilor grav bolnavi de COVID-19. E cazul, mai mult decât oricând, să fim uniţi, să donăm sânge şi plasmă pentru ei. Însănătoșirea lor și revenirea la viață va fi cea mai mare răsplată pentru noi.”

Proimobil te îndeamnă şi pe tine să fii solidar şi să te alături campaniei de donare a plasmei convalescente și de salvare a vieților!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă de monitorizare s-a prăbușit în grădina unei gospodării din Otaci⚡️⚡️⚡️

Fragmentele unei drone au fost găsite pe 17 octombrie în grădina unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), aparatul are caracteristicile unui quadrocopter profesional utilizat pentru monitorizare și nu conține încărcătură explozivă.

Potrivit IGP, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 15:40. Echipele ajunse la fața locului au găsit fragmentele aparatului. Examinarea preliminară a arătat că acesta are elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul. Drona este alimentată cu baterii.

Din fericire, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

„Specialiștii continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili proveniența aparatului și circumstanțele cǎderii aparatului de zbor”, transmite IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
DW

Protest la Kiev: sute de oameni cer demisia primarului, nemulțumiți de pregătirile pentru iarnă

Sute de persoane, în mare parte tineri, au cerut demisia primarului Vitali Kliciko la un protest organizat pe 17 octombrie în centrul Kievului. Manifestanții sunt nemulțumiți de pregătirile pentru iarnă și de gestionarea serviciilor comunale din capitala Ucrainei, scrie DW.

Protestul a avut loc în fața clădirii Administrației de Stat a orașului Kiev. Participanții au cerut, inclusiv, să fie construite mai multe adăposturi, corupția să fie investigată, iar construcțiile de clădiri în zonele verzi – oprite.

Potrivit DW, în paralel, a avut loc o contramanifestație a susținătorilor lui Kliciko.

DW
DW

Amintim, recent, primarul de Kiev le-a recomandat locuitorilor care au rude sau prieteni în afara capitalei Ucrainei să ia în calcul plecarea temporară, pe fondul intensificării atacurilor rusești. Edilul a avertizat că orașul se confruntă cu o situație tot mai dificilă înainte de venirea iernii, însă a precizat că nu va cere evacuarea generală a populației. „Este vorba despre supraviețuire”, spunea el atunci.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Merz cere o perspectivă clară de aderare pentru Moldova: „Uniunea Europeană nu este un club închis”

Republica Moldova trebuie să aibă o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, a declarat cancelarul german Friedrich Merz la finalul summitului Consiliului European de la Bruxelles, scrie Calea Europeană. Potrivit oficialului, liderii europeni nu vor să dezamăgească așteptările ridicate ale cetățenilor moldoveni.

Cancelarul german a mai spus că UE rămâne deschisă statelor care îndeplinesc condițiile de aderare.

„Vrem, de asemenea, să arătăm că Uniunea Europeană rămâne deschisă noilor membri. Uniunea Europeană nu este un club închis, ci o Uniune Europeană deschisă tuturor țărilor din Europa care îndeplinesc condițiile pentru aderare”, a declarat Merz.

În concluziile summitului, liderii europeni au reafirmat că fiecare țară candidată avansează în funcție de propriile merite și progrese. Totodată, au precizat că atât statele candidate, cât și UE trebuie să se pregătească pentru extindere, prin reforme privind statul de drept și adaptarea instituțiilor și politicilor Uniunii.

Amintim, Moldova a deschis pe 13 octombrie negocierile pentru două noi grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Acestea vizează, între altele, libera circulație a mărfurilor, serviciilor, lucrătorilor și capitalurilor, concurența, impozitarea, educația și cercetarea. Astfel, Chișinăul a ajuns la 24 de capitole deschise din cele 33.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Andrei Mardari / NewsMaker

Rusia a declarat „indezirabil” un institut german care promovează cooperarea cu Moldova

Rusia a inclus Moldova-Institut Leipzig, o organizație neguvernamentală germană care promovează cooperarea cu Republica Moldova, pe lista organizațiilor „indezirabile”, scrie Europa Liberă. Reprezentanții institutului spun că nu cunosc motivele deciziei și că își vor continua activitatea.

Institutul a fost inclus în registrul Ministerului Justiției rus pe 14 octombrie, după ce Procuratura Generală îi declarase activitatea indezirabilă la sfârșitul lunii septembrie. Autoritățile ruse nu au explicat public decizia.

Contactați de Europa Liberă, reprezentanții organizației au precizat că nu au desfășurat și nu desfășoară activități pe teritoriul Rusiei. De la înființare, institutul s-a concentrat asupra Republicii Moldova, iar din 2012 și-a extins atenția și asupra Ucrainei.

„Clasificarea drept «organizație indezirabilă» demonstrează clar cât de mult se teme conducerea rusă de dialogul transfrontalier și de educația liberă. Nu ne vom lăsa descurajați de această măsură: Moldova Institut își va continua fără diminuarea eforturilor angajamentul față de oamenii din Republica Moldova și Ucraina”, se arată în comentariul institutului pentru Europa Liberă.

Fondat în 2005, Moldova-Institut Leipzig susține proiecte în educație, cercetare, cultură, mass-media și drepturile omului. Organizează inclusiv școli de vară și de toamnă în Moldova și programe de dezvoltare profesională pentru profesori, jurnaliști și personal medical. Printre prioritățile sale se numără sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și Ucrainei.

Este a doua organizație cu activități legate de Republica Moldova inclusă pe această listă, după redacția de investigații RISE Moldova, declarată „indezirabilă” în februarie.

Acest statut interzice activitatea organizațiilor vizate pe teritoriul Rusiei. Participarea la activitățile lor sau finanțarea acestora poate atrage sancțiuni, inclusiv răspundere penală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: