novostipmr.com

Promo-LEX: Cetățeanul Republicii Moldova, Constantin Mamontov, reținut în regiunea transnistreană, a fost eliberat

Cetățeanul Republicii Moldova, Constantin Mamontov, care ar fi fost reținut ilegal de către pretinșii grăniceri transnistreni pe data de 31 august 2020, a fost eliberat pe 12 septembrie 2020. Anunțul a fost făcut de către Misiunea de Observare Promo-LEX, pe 13 septembrie. Anterior, misiunea anunța că timp de mai multe zile nu se cunoștea nimic despre locul aflării acestuia.

Potrivit Promo-LEX, Constantin Mamontov a fost ținut în 2 locuri de detenție: prima zi a fost deținut într-un subsol din apropierea postului de control unde a fost reținut (Broșteni), iar alte 12 zile în subsolul ”miliției” din or. Camenca. Reținerea inițială a acestuia a avut loc într-o presupusă cauză penală pornită în 2015 în care Mamontov era învinuit și dat în căutare pentru furtul a 3 iepuri.

Fiind transferat la Camenca, bărbatul a fost adus în fața unui pretins judecător al or. Camenca, care a decis să îl elibereze. Însă pentru că era ora 21:00, colaboratorii miliției or. Camenca i-au interzis să plece, astfel a fost deținut pentru o altă zi.

La 2 septembrie, acesta a fost eliberat din subsolul miliției or. Camenca. Însă, la aproximativ 20 minute după eliberare, a fost reținut de către colaboratorii miliției or. Camenca pentru un presupus caz de huliganism și aflarea în stare de ebrietate în loc public. Promo-LEX mai scris că Mamontov a fost adus în mod repetat în fața unui judecător al or. Camenca, care a decis reținerea lui pentru alte 9 zile. Potrivit lui Constantin Mamontov, în această perioadă a fost eliberat de 3 ori, și de 3 ori a fost reținut imediat de către colaboratorii miliției or. Camenca pentru diverse motive formale.

Aparent, dacă reținerea inițială a fost efectuata în baza unui pretins dosar penal din anul 2015 pentru furtul a 3 iepuri, ulterior acestă detenție s-a transformat într-o răzbunare a colaboratorilor de miliției din or. Camenca pentru condamnarea la 5 august 2020 a fostului lor coleg, la 15 ani de detenție, pentru răpirea și torturarea lui Constantin Mamontov și a concubinei sale în aprilie 2015. Mai multe detalii găsiți aici.

Când a fost eliberat la 12 septembrie, de frică să nu fie reținut din nou, Constantin a fugit printre case și a trecut înot râul Nistru, ajungând acasă în raionul Florești.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: