Visa și maib lansează a treia ediție She’s Next în Moldova, extinzând oportunitățile pentru femeile antreprenoare

Chișinău, 16 septembrie 2025 – Visa, lider global în plăți digitale, lansează cea de-a treia ediție a inițiativei She’s Next în Moldova, cu sprijinul maib, partener principal al programului pentru al treilea an consecutiv.

She’s Next Empowered by Visa este o inițiativă globală dedicată sprijinirii femeilor antreprenoare, implementată în Moldova începând cu 2023. Cu sprijinul maib și al altor parteneri, au fost deja derulate cu succes două ediții, în formatul programelor de accelerare a afacerilor pentru femeile antreprenoare.

Prima ediție a sprijinit 30 de femei antreprenoare, oferindu-le un program educațional, oportunități de networking și oferte de afaceri personalizate. În cadrul celei de-a doua ediții din anul 2024, au fost selectate 20 de întreprinderi mici conduse de femei pentru a participa la un program intensiv de mentorat menit să le crească veniturile. Câștigătoarele au beneficiat de un fond total de granturi în valoare de 9 000 EUR.

Anul acesta, pentru prima dată în Moldova, inițiativa va fi organizată sub forma unei competiții de tip Elevator Pitch. Programul se va concentra pe dezvoltarea abilităților de pitching, ajutând participantele să își prezinte afacerile și ideile într-un mod concis și convingător. În urma instruirii, finalistele își vor prezenta proiectele în fața unui juriu, concurând pentru granturi financiare care să susțină dezvoltarea afacerilor lor.

„Suntem mândri să continuăm sprijinirea femeilor antreprenoare din Moldova prin inițiativa She’s Next, alături de partenerul nostru de încredere, maib. În cadrul celor două ediții precedente, am descoperit povești remarcabile ale unor femei care și-au extins afacerile, și-au crescut vânzările și au făcut pași siguri către succes. Numărul femeilor antreprenoare din Moldova crește constant, iar noi suntem bucuroși să accelerăm această tendință. Suntem convinși că ediția She’s Next din acest an, prezentată într-un format nou, va deschide și mai multe oportunități pentru participante”, a declarat Diana Kiguradze, Regional Manager Visa pentru Moldova și Caucaz. 

„La maib, credem că împuternicirea femeilor înseamnă o economie mai puternică.  Sprijinirea femeilor antreprenoare nu este doar un angajament, este parte din cultura și strategia noastră, contribuind la formarea unei economii mai echitabile, mai incluzive și mai reziliente. Recunoaștem rolul vital pe care îl au femeile antreprenoare în stimularea inovației, creșterii și progresului social și înțelegem provocările unice cu care acestea se confruntă. De aceea, împreună cu Visa, suntem mândri să le oferim femeilor instrumentele, mentoratul și resursele financiare de care au nevoie pentru a-și dezvolta la nivelul următor afacerile sau ideile de business. She’s Next înseamnă transformarea ideilor în impact, a afacerilor în comunități și a curajului în progres. Suntem onorați să facem parte din acest program, alături de Visa, și să încurajăm afacerile conduse de femei”, a declarat Aliona Stratan, Prim-vicepreședintă maib.

În prezent, fiecare a treia companie administrată de femei este clientă maib. Liderul sectorului bancar din Moldova sprijină antreprenoarele printr-un portofoliu variat de produse și servicii, oferindu-le, în același timp, acces la oportunități de învățare și dezvoltare printr-o gamă variată de evenimente și inițiative dedicate.

Datele oficiale arată că în Moldova aproximativ 33,9% dintre afaceri sunt deținute sau administrate de femei. Principalele motive care stau la baza acestui procentaj scăzut, includ accesul limitat la finanțare, stereotipurile sociale privind rolul femeilor și povara responsabilităților legate de îngrijirea copiilor.

În anul 2025, Glia Impact Hub – primul centru de inovație din țară dedicat femeilor antreprenoare, se alătură inițiativei în calitate de Partener Operațional, punând la dispoziție expertiza sa pentru promovarea inovației și consolidarea dezvoltării afacerilor conduse de femei.

Pentru a fi la curent cu noutățile programului și pentru a nu rata lansarea apelului de înscrieri, invităm toate femeile antreprenoare, aflate la început de drum sau deja active în afaceri să urmărească actualizările inițiativei pe canalul de Telegram.

Despre Visa
Visa (NYSE: V) este lider mondial în domeniul plăților digitale, facilitând tranzacțiile de plată între consumatori, comercianți, instituții financiare și entități guvernamentale în peste 200 de țări și teritorii. Misiunea noastră este să conectăm lumea prin intermediul celei mai inovatoare, convenabile, fiabile și sigure rețele de plăți, permițând persoanelor fizice, întreprinderilor și economiilor să prospere. Suntem convinși că economiile care includ toată lumea, pretutindeni, dezvoltă toată lumea, pretutindeni și considerăm accesul ca fiind fundamental pentru viitorul deplasării banilor. Aflați mai multe la visa.com.ua.

Despre She’s Next Empowered by Visa
She’s Next Empowered by Visa este o inițiativă globală lansată în 2019 pentru a sprijini femeile în afaceri. Programul oferă participantelor acces la oportunități educaționale, mentorat și finanțare. De la lansarea sa în Europa de Est și de Sud-Est, Asia Centrală și Caucaz, peste 45.000 de femei s-au alăturat inițiativei, iar antreprenoarele au beneficiat de granturi în valoare de peste 300.000 de dolari pentru a sprijini creșterea afacerilor lor.

Despre maib
Maib este cea mai mare bancă din Moldova, cu o pondere de 37,3% din depozite și 37,9% din creditele întregului sistem bancar la sfârșitul semestrului I 2025. Banca are o importanță sistemică și deservește aproape jumătate din populația țării, fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați din Moldova, cu peste 2 500 de angajați. Banca se angajează să returneze capitalul acționarilor, 45% din profiturile sale din 2024 fiind plătite sub formă de dividende (în valoare totală de aproape 32 de milioane EUR). Din 2018, cel mai mare acționar al maib este un consorțiu care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup lider de administrare a activelor din țările baltice și Horizon Capital, un fond privat de investiții axat pe piețe emergente.

Despre Glia Impact Hub
GLIA Impact Hub este primul centru de inovație dedicat femeilor antreprenoare, oferind un mediu de susținere și colaborare pentru dezvoltarea și creșterea afacerilor acestora. Prin acces la resurse, mentorat și oportunități de networking, GLIA sprijină dezvoltarea startup-urilor și cultivă o cultură a inovației, împuternicind femeile să își urmeze aspirațiile antreprenoriale, menținând în același timp echilibrul între viața de familie și cea profesională.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cum va fi vremea pe 1 septembrie în Republica Moldova: datele meteorologilor

Marți, 1 septembrie, în nordul țării, mai exact la Briceni, se vor înregistra averse cu descărcări electrice. În centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil, la fel ca în sudul țării, la Cahul. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

Pe 1 septembrie, în nordul țării, la Briceni, vor fi averse cu descărcări electrice. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +27°C, iar noaptea de +13°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +28°C, iar noaptea între +13°C și +15°C. Pe lângă marți, sunt prognozate averse cu descărcări electrice pentru zilele de miercuri, joi, sâmbătă și duminică.

Pe 1 septembrie, în centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +31°C, iar noaptea de +17°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +32°C, iar noaptea între +16°C și +18°C.

Pe 1 septembrie, în sudul țării, la Cahul, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +32°C, iar noaptea de +18°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +33°C, iar noaptea între +18°C și +20°C. Pentru ziua de joi sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

„Rusia recunoaște că își pierde din sfera de influență”: Ministra de Externe a României, reacție la acuzațiile lui Ozerov

Ministra interimară a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a reacționat la declarațiile ambasadorului agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, care a vorbit despre „încercări de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei” și că „tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție, privește republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi”. Țoiu a spus că, prin aceste declarații, Rusia „recunoaște că își pierde din sfera de influență”.

Într-un interviu pentru TASS, Ozerov a declarat că „încercările de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei sunt însoțite de eforturi de a șterge din memoria publică paginile glorioase ale istoriei ruso-moldovenești”. „Tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție – din păcate, cu complicitatea autorităților locale – privesc republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi și înapoiate, reproducând modelul neocolonial al dependenței unilaterale, obișnuit pentru elitele occidentale și dăunător pentru „protejații” acestora”, a spus Ozerov. Totodată, el a menționat că „Rusia nu a urmărit niciodată confruntarea și nu este sub nicio formă interesată ca Moldova să repete soarta de neinvidiat a statului vecin”.

Solicitată de Digi24 să comenteze aceste acuzații, Țoiu a declarat: „Ceea de dumneavoastră numiți acuzații sunt, de fapt, declarații ale Rusiei, pentru că recunoaște că își pierde din sfera de influență. (…) Cetățenii din Republica Moldova sunt pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană. De altfel, o reușită extraordinară a muncii din ultimul an și a ultimilor ani de zile este deschiderea clusterelor de negocieri, a două clustere, și vrem să le deschidem pe toate până la sfârșitul anului pentru aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei. Sunt pe un drum ireversibil, pe cale europeană. Ireversibil din perspectiva voinței cetățenilor. (…) Rusia reacționează la această evidență. Ei nu mai pot să concureze, realism vorbind, în scenariile de viitor nici pentru țări ca România, nici pentru țări membre ale Uniunii Europene, nici pentru țări care vor să adere la Uniunea Europeană, cum e Moldova”.

Țoiu a mai spus că „Rusia este singura țară din lume care investește sute de milioane, sunt evaluări care vorbesc chiar de aproape un miliard, în propagandă, nu pentru a-și promova propria reușită, pentru că această reușită nu există”. „Folosesc acești bani pentru a încerca să vulnerabilizeze perspectiva față de NATO sau față de Uniunea Europeană și exact aceeași dinamică o au față de Republica Moldova”, a conchis ministra interimară a Afacerilor Externe a României.

Menționăm că autoritățile Republicii Moldova nu au comentat deocamdată declarațiile lui Ozerov.

***

Precizăm că Oleg Ozerov beneficiază în prezent doar de statutul de ambasador „agreat, dar neacreditat”. Deși președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat în funcția de ambasador în țara noastră încă în septembrie 2024, Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă.

Șefa statului Maia Sandu a explicat anterior că Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare „în situația în care au fost comise mai multe acțiuni neprietenoase în raport cu țara noastră”. „Nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe sau ceva de tipul acesta. E vorba despre atitudinea lipsită de respect în general a Kremlinului față de Republica Moldova”, mai declara șefa statului.

defence-ua.com/imagine simbol

Un obiect aerian a intrat în spațiul aerian al Moldovei și a revenit în Ucraina după nouă minute⚡⚡⚡

Un obiect aerian a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova pe 30 august. Acesta a venit prin regiunea transnistreană, dinspre Odesa. După nouă minute, a părăsit spațiul aerian al țării, îndreptându-se înapoi spre Ucraina. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Apărării al Republicii Moldova, care a adăugat că survolarea neautorizată a avut loc în urma atacurilor aeriene de astăzi ale Federației Ruse asupra Ucrainei.

Potrivit Ministerului Apărării, obiectul aerian a fost detectat la ora 15:50. Acesta a pătruns în spațiul aerian național prin localitatea Dnestrovsk, din regiunea transnistreană, venind din localitatea Limanske, regiunea Odesa, Ucraina.

„Ulterior, obiectul aerian la ora 15:59 a traversat înapoi frontiera de stat din Dnestrovsk în Limanske, Ucraina, pe același itinerar de zbor”, a adăugat instituția de la apărare.

Ministerul Apărării a declarat că survolarea neautorizată a spațiului aerian al țării noastre a avut loc în urma atacurilor aeriene de astăzi ale Federației Ruse asupra Ucrainei.

***

Amintim că, înainte de aceasta, ultimul incident de acest fel a avut loc în dimineața zilei de 27 august. Ministerul Apărării a anunțat atunci că cinci drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Dronele au intrat dinspre Ucraina. Unele au ieșit înapoi spre teritoriul ucrainean, iar altele au dispărut de pe sistemele de monitorizare. Poliția a anunțat, la rândul său, despre un obiect zburător căzut la sol, în apropierea traseului Chișinău-Basarabeasca. Detalii AICI. Ulterior, poliția a raportat că obiectul zburător s-a dovedit a fi corpul deteriorat al unui aparat de zbor fără pilot de model „Parodia”. Detalii AICI. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, califica incidentele de Ziua Independenței drept „intimidare”.

Recent, Maia Sandu a declarat că unele drone ajung din întâmplare în R. Moldova, iar altele „pentru că sunt trimise și nu doar în spațiul nostru aerian”. În același timp, șefa statului declara că o eventuală expulzare a ambasadorului agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, nu va opri survolările neautorizate. Potrivit șefei statului, nici notele de protest transmise de Chișinău nu va schimba politica Rusiei. „Lucrurile care pot să aibă impact este un sprijin mai mare pentru Ucraina”, adăuga Maia Sandu. Detalii AICI.

Colaj NM

Cum va fi marcată Ziua Limbii Române la Chișinău: seara vor evolua mai mulți artiști

Pe 31 august, de Ziua Limbii Române, la Chișinău va avea loc „Marea Dictare Națională”. De asemenea, pe strada pietonală „Eugen Doga” se va desfășura un spectacol literar-muzical.

„Marea Dictare Națională” va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale. Înregistrarea participanților va începe la ora 07:30, iar dictarea – la ora 09:00. Menționăm că participarea va fi posibilă doar în baza înregistrării prealabile, care a avut loc până pe 24 august. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova. 

Primăria Chișinău a anunțat că va desfășura un spectacol literar-muzical, care va începe la ora 19:00. Pe scenă vor urca Orchestra Simfonică, dirijată de Dumitru Cârciumaru, Capela Corală Academică „Doina”, Mariana Bulicanu, Dumitru Mîțu, Natalia Tanasiiciuc, Mihai Gandraman, Valeria Pronina, Veaceslav Timofti, Natalia Barbu, Cătălin Josan, Tania Cergă, Vitalie Todirașcu, Dana Markitan, Cristofor Aldea-Teodorovici, Brio Sonores. Totodată, pe scenă vor urca actorii Nicolae Jelescu, Nicu Țurcanu, Cristian Peripeliuc, Valentin Delinschi, Lilia Cazacu, Eugen Matcovschi, Mariana Bratu, Victoria Țurcanu, Olesea Stăvilă, Mihaela Popescu, Radu Moraru, Cătălina Lungu, Nicoleta Zghibarță. Potrivit autorităților capitalei, la eveniment vor fi, de asemenea, creații ale meșterilor populari, produse autohtone și bucate tradiționale.

***

Amintim că Guvernul a renunțat la organizarea unui concert dedicat Zilei Limbii Române. Decizia a fost anunțată pe 29 iulie. Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, declara că măsura face parte din eforturile de reducere a cheltuielilor publice. Premierul Vasile Tofan a susținut decizia, menționând că nu este nevoie de încă un concert și pe 31 august, întrucât „avem concert pe 27 – care iarăși îl vom face mai modest”. RISE Moldova a scris pe 29 august că peste 9,8 milioane de lei au fost cheltuiți pentru organizarea evenimentului dedicat celor 35 de ani de independență.

Farm and Dairy

Ministerul Mediului, apel către elevi, părinți și profesori: Fără baloane cu heliu de 1 septembrie

Elevii, părinții și profesorii din Republica Moldova au fost îndemnați să marcheze începutul noului an școlar fără baloane cu heliu. Potrivit Ministerului Mediului, baloanele lansate în aer pot deveni periculoase pentru păsări și animale, care le pot confunda cu hrană.

„Pe 1 septembrie, să sărbătorim începutul noului an școlar fără baloane cu heliu! (…) Baloanele lansate în aer nu dispar. Ele ajung în natură și pot deveni periculoase pentru păsări și animale, care le pot confunda cu hrana”, a comunicat Ministerul Mediului.

Instituția i-a îndemnat pe elevi, părinți și profesori să aleagă alte moduri de a sărbători, cu flori, stegulețe, pancarte sau muzică.

***

Menționăm că, în școlile din Chișinău, festivitățile de 1 septembrie vor dura cel mult 45 de minute. Detalii AICI. Prima lecție din anul de studii 2026-2027 va avea genericul „Independența care ne unește” și se va desfășura în toate instituțiile de învățământ publice și private din Republica Moldova. Detalii AICI.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: