multimedia.parlament.md

Promo-LEX critică din nou activitatea Parlamentului: „Nu se asigură transparența decizională”

Asociația Promo-LEX a monitorizat ședința Parlamentului din 21 iulie. Din nou, reprezentanții Asociației menționează că Legislativul nu respectă procedura de întocmire a proiectului ordinii de zi și nu asigură transparența decizională în organizarea și desfășurarea ședințelor plenare.

Asociația declară că abaterile cu privire la procedura de întocmire a proiectului ordinii de zi și transparența decizională sunt constatate în cadrul monitorizărilor săptămânale a lucrărilor plenului Legislativului din ultima perioadă.

Se menționează că în cadrul ședinței plenare de ieri, publicarea ordinii de zi bisăptămânale a avut loc în seara zilei de 20 iulie curent, iar suplimentul (3 proiecte) în ziua organizării ședinței. Potrivit regulamentului Parlamentului, ordinea de zi a ședinței plenare din 21 iulie, trebuia să fie publicată pe 18 iulie 2022.

Promo-LEX mai spune că Parlamentul a examinat și votat 20 de proiecte din cele 49 incluse pe ordinea de zi.

„Cel puțin 3 proiecte au fost examinate în regim prioritar, iar în cazul a 11 proiecte nu a fost respectată transparența decizională”, comunică Asociația.

Reprezentanții Promo-LEX menționează că transparența decizională a fost afectată și prin nepublicarea pe pagina web oficială a trei proiecte de hotărâre și a raportului comisiei permanente sesizate în fond în cazul a 10 proiecte de acte normative.

La fel, în cazul a 5 proiecte nu au fost publicate alte acte aferente. Se mai menționează că nu a fost respectat și termenul pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a 2 proiecte de legi, acesta fiind mai mic de zece zile prevăzut regulamentar.

Totodată, potrivit Asociației, în cazul a 4 proiecte de legi votate a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de depunere a amendamentelor în termenul de 10  zile de la data aprobării proiectului în primă lectură sau în termenul de 30 de zile după primirea proiectului.

De asemenea, se menționează că subiectele din Ordinea de zi nu au fost examinate conform consecutivității includerii în document.

Promo-LEX mai spune că la începutul ședinței Parlamentului din 21 iulie și-au înregistrat prezența 85 de deputați. La procedura de vot au luat parte între 57 și 79 de deputați. Promo-LEX constată și în această săptămână neparticiparea la procedura de votare a deputaților înregistrați la lucrările plenului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu

Maia Sandu respinge acuzațiile serviciilor secrete rusești: „Minciunile vor curge gârlă doar pentru a pune mâna pe Moldova”

Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție publică după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat, pe 14 iulie, un comunicat în care susține că NATO ar încerca să atragă Republica Moldova într-un conflict militar cu Rusia. Șefa statului a respins acuzațiile, pe care le-a calificat drept „aberații inventate în laboratoarele Kremlinului”, menite să răspândească frică și panică în rândul cetățenilor.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, avertizează președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că „în Moldova este pace” și a reiterat angajamentul pentru aderarea la Uniunea Europeană, or, spune Maia Sandu – „doar aici țara noastră poate fi la adăpost pe termen lung”.

„Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, mai susține președinta Maia Sandu.

Precizăm că, în ultima perioadă, atacurile hibride ruse la adresa Republicii Moldova s-au intensificat. În aprilie a devenit cunoscut public că rețelele rusești „Matrioșka” și „Pravda” desfășoară pe rețelele de socializare campanii de dezinformare împotriva țării noastre, fiind folosită în special imaginea președintei Maia Sandu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat atunci că Rusia investiseră deja 200 de milioane de euro în aceste campanii de dezinformare. Potrivit lui, scopul lor este influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: