Parlamentul R. Moldova

PSRM va boicota ședința Parlamentului și va merge să protesteze la Cahul

Partidul Socialiștilor va boicota ședința Parlamentului din 14 aprilie. Anunțul a fost făcut de către deputatul Vlad Batrîncea, care a invocat „acțiunile ilegale în raport cu președintele raionului Cahul” Marcel Cenușa, reținut acum 10 zile într-un dosar de corupție. Batrîncea a anunțat că deputații socialiști se vor deplasa la Cahul, unde urmează să fie examinată cererea avocaților lui Cenușa, privind eliberarea sa din arest la domiciliu. Socialiștii au anunțat proteste atât la Curtea de Apel Cahul, cât și la Consiliul raional din localitate.

Marcel Cenușa a fost reținut cu multiple abateri de la normele legale. Practic i-au fost desenate niște învinuiri, fără probatoriu. Am văzut și comportamentul procurorilor și că în ședința instanței de judecată Cahul nu au fost prezentate nici probe, nici argumente. Considerăm că dl Cenușa este astăzi deținut în arest la domiciliu absolut ilegal. Considerăm că este un atac și o tentativă de acaparare a raionului Cahul, a administrației raionale”, a argumentat Vlad Batrîncea.

Pe 14 aprilie urmează să se desfășoare ședința Curții de Apel Cahul, în cadrul căreia instanța va examina solicitarea avocaților lui Cenușa, privind eliberarea și restabilirea acestuia în funcția de președinte a raionului. Socialiștii vor organiza proteste în fața clădirii instituției, dar și la Consiliul raional din Cahul.

Din acest motiv nu vom fi prezenți la ședința Parlamentului. Tot mâine se convoacă cu abateri ședința Consiliului raional Cahul, cu scopul de a-l suspenda pe Cenușa și de a promova o persoană comodă în funcția de președinte interimar. Considerăm că este o intervenție în administrația publică locală, o încercare de a uzurpa Consiliul raional Cahul, iar votul cetățenilor este ignorat”, a mai spus vicepreședintele Parlamentului.

Pe 7 aprilie, Judecătoria Cahul a decis să-l plaseze în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, pe președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, învinuit în dosarele licitațiilor trucate. La fel, primarul satului Moscovei, raionul Cahul și administratorul unei companii fictive au primit control judiciar, pentru o lună, iar unul dintre specialiștii Direcției construcții a Consiliului raional, vizat în aceleași cauze, a fost eliberat de către instanță.

În total, nouă persoane din Cahul au fost reținute, în dimineața zilei de 4 aprilie, de către procurorii anticorupție și ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste 1 milion de lei, în urma unor achiziții trucate.

Contactați de NM, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au respins vehement acuzațiile PSRM privind imixtiunea în procesul de justiție.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU

O echipă de pompieri moldoveni pleacă în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor

La începutul săptămânii viitoare, o echipă de pompieri din Republica Moldova va pleca în Grecia pentru a oferi sprijin autorităților elene în stingerea incendiilor forestiere. Informația a fost comunicată pe 11 iulie de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Reprezentanții IGSU au precizat că pompierii vor pleca pe 14 iulie. În aceeași zi, la ora 07:20, va avea loc o ceremonie de detașare a echipei, formată din pompieri specializați în combaterea terestră a incendiilor forestiere.

Inspectoratul a menționat că echipa din Republica Moldova va participa la o misiune de pre-poziționare, oferind sprijin autorităților elene în stingerea incendiilor forestiere.

Și în 2024, pompierii moldoveni au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia. În iulie, anul trecut, fulgere puternice au declanșat două incendii pe insula Thassos, la doar o zi după ce pompierii reușiseră să aducă sub control alte incendii de vegetație izbucnite pe două insule grecești. Alături de echipe din România, Bulgaria, Polonia și Italia, pompierii moldoveni au ajuns în 2024 în orașul Nea Makri.

În seara zilei de 9 iulie 2025, un incendiu puternic a izbucnit în apropiere de portul de pe insula Thassos. Focul a pornit în nordul insulei, într-o zonă împădurită de deasupra plajei Glikadi, situată chiar vizavi de Keramoti — locul de unde turiștii iau feribotul pentru a ajunge pe insulă, relatează Hotnews. Presa elenă scria, în dimineața zilei de 10 iulie, că flăcările încă ardeau pe un teren accidentat și greu accesibil din Glikadi, iar un alt incendiu era activ în sud-est, spre populara stațiune de pe litoral Pachis și satul Rachoni.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: