PSRM va cere în parlament acordarea votului de neîncredere pentru trei judecători ai CC

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) va cere în parlament acordarea votului de neîncredere pentru trei judecători ai Curții Constituționale (CC), astăzi, 23 aprilie. 

„Un punct separat de pe agenda ședinței de astăzi a fracțiunii l-a constituit inițiativa Partidului Socialiștilor cu privire la adoptarea de către parlamentul Republicii Moldova a unei declarații cu privire la uzurparea puterii de către Curtea Constituțională și acordarea votului de neîncredere pe numele a trei membri ai CC”, a anunțat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Amintim că pe 16 aprilie, Igor Dodon a anunțat că PSRM va iniția un proiect de hotărâre prin care parlamentul să constate uzurparea Curții Constituționale de către trei judecători care au susținut dizolvarea Legislativului.

Pe 15 aprilie, CC a constatat că sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea parlamentului. Doi judecători au avut opinii separate: Vladimir Țurcan și Serghei Țurcan. Seara, într-o conferință de presă, președinta țării Maia Sandu a anunțat că alegerile parlamentare anticipate ar trebui să se desfășoare „cât mai curând posibil, ținând cont de starea de urgență” și că va semna „în curând” decretul de dizolvare a parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Câteva ore mai târziu, în cadrul unei emisiuni televizat, liderul PSRM a anunțat că va face tot posibilul pentru ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc „cât mai târziu” și nu în luna mai sau iunie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Chișinăul creează iluzia bunăstării? Experții avertizează asupra riscurilor pentru fondurile UE

Reforma propusă de Guvern prevede crearea a trei regiuni în locul celor 32 de raioane, însă experții IDIS „Viitorul” avertizează că, fără includerea Chișinăului pe noua hartă administrativă, diferențele economice reale dintre capitală și regiuni ar putea deveni invizibile pentru Bruxelles. PIB-ul pe cap de locuitor din Chișinău este de aproape cinci ori mai mare decât în regiuni, ceea ce „creează iluzia bunăstării”.

Experții au prezentat propria viziune, intitulată „Trei porți”: trei regiuni, alături de Chișinău, Bălți și Găgăuzia, fiecare cu propria ieșire spre lumea exterioară. Aceștia propun și repartizarea Transnistriei între regiuni: „Nu poți să percepi impozite și să nu oferi acces la resurse”. Experții propun consilii regionale cu membri delegați, fără alegeri directe. Un reprezentant al CALM a atras atenția asupra unei disproporții: municipiul Taraclia, cu 25.000–30.000 de locuitori, va avea același statut ca Chișinăul, cu aproximativ 600.000 de locuitori.

Primarii așteaptă detalii concrete despre bugete: „Cine pierde, cine câștigă — ca să înțelegem și noi”. Autorii conceptului îndeamnă autoritățile să nu se grăbească, întrucât decizia va influența dezvoltarea țării pentru următoarele decenii. Amintim că Guvernul vrea să reducă numărul primăriilor de la aproape 900 la 273, iar noile delimitări administrative ar urma să intre în vigoare după alegerile din 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: