NewsMaker

PSRM acuză PAS că a preluat prin abuz conducerea raionului Cahul. Reacția partidului de guvernare

Socialiștii afirmă că vor utiliza toate instrumentele democratice pentru restabilirea în funcție a fostului președinte al raionului Cahul, Marcel Cenușă, demis pe 16 mai de Consiliul raional. Într-un comunicat de presă, PSRM califică aceste acțiuni drept abuzuri și acuză puterea centrală de implicare în treburile administrației publice locale. Contactați de NM, reprezentanții PAS au respins toate acuzațiile.

Am avertizat de la bun început că, tot circul cu mascați și inventarea dosarului penal pe numele președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, are un singur scop, ca PAS să preia, prin abuz, conducerea raionului (…). Avem informații că s-au făcut multe presiuni, s-a recurs la șantaj în raport cu mai mulți consilieri neafiliați, pentru a susține această schimbare abuzivă”, afirmă socialiștii.

Pe de altă parte, PAS a declarat pentru NM că respinge categoric orice acuzație de imixtiune în procesul de justiție.

Mai mult, cerem ca organele de drept să-și facă treaba. Fostele guvernări au îngropat sistemul de justiție și l-au supus propriilor interese. Suntem în proces de reformare a justiției, ca instituțiile de drept să înceapă a lucra în interesul cetățenilor”, a comunicat Adriana Vlas, responsabila PAS de relații cu presa

Amintim că pe 16 aprilie, președintele raionului Cahul Marcel Cenușa a fost demis din funcție și înlocuit cu Nicolae Dunas, care a ajuns consilier raional pe listele PAS.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: