Putin a semnat decretul: străinii care se înrolează în armată vor primi cetățenia Federației Ruse
Full Article 2 minutes read

Putin a semnat decretul: străinii care se înrolează în armată vor primi cetățenia Federației Ruse

Străinii care s-au înrolat în armata Federației Ruse pot primi cetățenia rusă. Un decret în acest sens a fost semnat de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, scrie BBC.  

Potrivit sursei citate, cetățenia rusă va fi acordată străinilor care au semnat un contract de serviciu militar în timpul „operațiunii militare speciale”, cum autoritățile ruse numesc războiul declanșat în Ucraina.

Potrivit decretului semnat de Putin, cetățenia rusă poate fi obținută nu doar de străinii care servesc în armata rusă, ci și de membrii familiilor acestora. Pentru a obține pașaportul, aceștia trebuie, însă, să încheie un contract cu Ministerul rus al Apărării pe o perioadă de cel puțin un an.

Amintim în acest context că Putin a semnat pe 18 decembrie 2023 un decret prin care simplifică procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru cetățenii din Republica Moldova, Kazahstan și Belarus. În reacție, prim-ministrul de la Chișinău, Dorin Recean, a calificat decizia lui Putin drept o încercare a regimului de la Moscova de a recruta „carne de tun” pentru invazia rusă asupra Ucrainei.

Precizăm că, în prezent, în Rusia se află între 150 000 și 200 000 de cetățeni moldoveni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: