Colaj NM

Radu Marian, despre distincția fratelui său oferită de Maia Sandu: „Nu are nevoie de funcția mea pentru a avea succes”

Deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian susține că fratele său, care este fondatorul unei orchestre simfonice, nu are nevoie de funcția lui de parlamentar „pentru a fi recunoscut pentru meritele sale și pentru a avea succes în cariera sa”. Precizările sunt făcute la câteva zile după ce Andriano Marian, fratele deputatului PAS, s-a ales cu o distincție din partea șefei statului Maia Sandu iar unele persoane, a menționat parlamentarul, s-au arătat nedumerite. 

„Am văzut niște postări pe canale anonime propagandistice și la unii politicieni în care se arată nedumeriți că fratele meu a primit Meritul Civic. Fratele meu nu are nevoie nici măcar o secundă de mine sau de funcția mea pentru a fi recunoscut pentru meritele sale și pentru a avea succes în cariera sa”, a scris deputatul pe o rețea de socializare.

În continuare, el a spus că fratele său „în 2011, la 23 de ani (!), a fondat prima orchestra simfonică de tineret din Moldova – Moldovan National Youth Orchestra”.

„Fratele meu a fondat proiectul LaLa Play Voices, prin care merge în toată țara în fiecare an, descoperă copii talentați și îi ajută să ajungă pe scenele mari de la Chișinău. (…) Fratele meu a descoperit mulți dirijori de orchestră și le-a oferit oportunitatea să se remarce pe scenele mari la început de cale. (…) Fratele meu este probabil primul om din privat din țara asta care a reușit să popularizeze muzica clasică și să o facă accesibilă în toată societatea, în perioade în care muzica clasică se oferea doar de instituțiile statului. (…) Scriu această postare pentru că mie nu-mi place când niște indivizi frustrați care se ascund după tastatură îmi denigrează familia. Eu provin dintr-o familie simplă. Mama a fost toată viața profesoară de cor, iar tata – lucrător simplu la o tipografie. Noi nu am avut printre rude, politicieni, judecători, procurori sau tot felul de oameni influenți care chipurile să ne “împingă din urmă”. Tot ce am reușit noi, cei doi frați și sora mea, a fost datorită educației oferite de părinți și datorită eforturilor proprii”, a mai scris parlamentarul.

Menționăm, pe 15 ianuarie, președinta Maia Sandu a oferit mai multe distincții în timpul Galei premiilor în domeniul culturii. Printre cei premianți s-a regăsit și Adriano Marian.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Chicu explică de ce a șters postarea în care a „mulțumit” Rusiei pentru dronele care au survolat Moldova

Deputatul „Alternativa” Ion Chicu susține că a șters postarea de pe Facebook în care se „mulțumea” Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova – mesaj ironic în rusă, conceput ca fiind din numele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) – pentru că ar fi fost interpretată greșit. El a spus că cei mai mulți internauți ar fi citit traducerea automată a platformei, în care nu mai apărea partea care atribuia declarația formațiunii de guvernământ, și s-a înțeles că el ar fi recunoscător că drone rusești au încălcat spațiul aerian național. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 2 iunie a emisiunii „Есть вопросы” de pe NewsMaker.

Am scris în rusă (postarea – n. r.), din numele PAS. Vă amintiți cum au împânzit țara în campania electorală cu aceste panouri galbene? Scriau ceva și semnau „PAS”. Exact așa am scris și eu. Ideea era că dronele rusești, toate aceste provocări, îi ajută pe cei de la PAS, deoarece ei își construiesc politica pe rusofobie. (…) Ulterior, peste câteva minute văd că vin reacții, mi-au fost trimise capturi de ecran. Se pare că majoritatea alor noștri nu cunosc limba rusă, iar dedesubt apare traducerea în limba română, deja fără mențiunea că a fost din numele PAS. Și reiese că Chicu se bucură de drone. Iar atunci când tu înțelegi că oamenii nu înțeleg și interpretează greșit, clar că ștergi. (…) Clar că PAS a folosit acest lucru”, a declarat Ion Chicu.

Amintim că, pe 13 mai, pe fondul invaziei ruse din Ucraina, o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, intrând din direcția Ucrainei și traversând țara de la nord la sud, de la raionul Ocnița până în zona Giurgiulești. Spațiul aerian a fost temporar închis, iar Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul, calificându-l drept „o încălcare inadmisibilă a suveranității și integrității teritoriale” a Moldovei.

În acest context, Ion Chicu a publicat pe Facebook un mesaj cu textul: „Ne exprimăm recunoștința profundă Rusiei pentru încălcările frecvente ale spațiului nostru aerian de către Shahed-urile voastre. Faceți o treabă grozavă cu noi!”, semnat „/PAS/”. La scurt timp, însă, parlamentarul a șters publicația. Ulterior, el a declarat că postarea reprezenta o ironie la adresa PAS, nu o mulțumire reală adresată Rusiei.

Postarea a generat un val de reacții critice. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a condamnat mesajul în cadrul ședinței plenare din 14 mai.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: