Rămas fără jumătate de milion de lire, fiul lui Filat și-a deschis o afacere în Dubai: „Umbra tatălui meu nu trebuie să-mi întunece potențialul”

Luca Filat, fiul fostului premier al Republicii Moldova Vlad Filat, ajunge din nou în atenția publică. De această dată, însă, drept un antreprenor „de succes” din sectorul imobiliar din Dubai, potrivit unui material comercial apărut în bussinesinsider.com. La mai bine de patru ani de când conturile din Marea Britanie i-au fost înghețate, pentru că nu a putut să își justifice banii, Luca Filat spune că a reușit să transforme un proces pierdut în „combustibil pentru reziliență și triumf”, or, susține el, „trecutul nu ne determină viitorul”.

„Umbra tatălui meu nu ar trebui să-mi întunece potențialul sau să definească cine sunt. Nu sunt tatăl meu. Sunt propria mea persoană”, a declarat fiul lui Filat, potrivit  articolului plătit pentru a fi publicat în Bussinesinsider.

Materialul abundă în laude către fiul fostului premier al Moldovei, care nu a putut să justifice, în mai 2018, aproape jumătate de milion de lire sterline. Publicația afirmă că pe parcursul anchetei nu a fost descoperită nicio legătură directă sau indirectă între fonduri, companiile implicate și tatăl lui Luca Filat, Vlad Filat. Mai mult, articolul susține că Luca Filar ar fi fost supus nu doar judecății instanței, dar și a societății, „alimentată constant de speculații mass-media”. „Impactul rezultat a lăsat o pată de neșters pe numele și reputația lui”, susține articolul.

Greutățile l-au făcut doar mai puternic, mai precizează sursa citată. Așa, spune articolul, Luca Filar a reușit să își lanseze o afacere „de succes” în Dubai, în sfera imobiliarelor. „Am creat case care îmbină perfect luxul și rafinamentul în cele mai căutate cartiere din Dubai”, a spus Luca Filat.

Amintim că conturile lui Luca Filat au fost înghețate în mai 2018, când i s-a cerut să justifice de unde are aproape jumătate de milion de lire sterline, lucru pe care nu l-a făcut. La sfârșitul lunii februarie 2021, a devenit cunoscut faptul că Marea Britanie urmează să transfere către Republica Moldova acești bani. În septembrie 2021, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a semnat cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova un Memorandum de înțelegere privind returnarea a 458 068 de lire sterline confiscate de la Luca Filat. Cu acești bani au fost angajați 543 de asistenți personali pentru o perioadă de 4 luni.

Recent, Vlad Filat a vorbit într-un interviu pentru Dorin Galben despre banii confiscați de la ful său și relația pe care o are în prezent cu copiii săi mai mari. Filat a negat că banii confiscați de la Luca Filat ar fi avut vreo legătură cu el sau Moldova.

„Dincolo de faptul că e student, Luca are sistem relațional foarte bun. Luca este într-un cerc de oameni foarte influenți din întreaga lume. Face business. Numai nu mă întrebați în ce domeniu, pentru că nu știu, noi avem o comunicare foarte slabă”, a declarat Vlad Filat.

Fostul premier susține că relațiile cu copii săi mai mari, Luca și Iustina Filat, s-ar fi răcit, în special după ce el a fost încarcerat.

„Relația s-a răcit și asta vine din partea ambelor. Cât am fost eu în detenție, am fost lăsat de unul singur, ca să nu intru în mai multe detalii. (…) Cred că orice tată vrea mai multă atenție, mai ales când îi este greu. Chiar și așa, eu nu pot să am reproșuri față de proprii copii, îi iubesc”, a conchis Vlad Filat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Roberta Metsola, despre garanțiile pe care le-ar putea cere Bulgaria pentru minoritatea bulgară din Moldova și Ucraina: Vom lucra cu toate țările candidate și le vom sprijini

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a comentat discuțiile apărute în spațiul public privind garanțiile suplimentare pe care le-ar putea cere Bulgaria în cadrul negocierilor de aderare, pentru protecția etnicilor bulgari din Ucraina și Republica Moldova. Într-un interviu acordat pentru NewsMaker, înalta oficială a explicat că protecția minorităților rămâne una dintre valorile centrale ale Uniunii Europene, fiind prevăzută explicit în criteriile de la Copenhaga, pe care fiecare țară trebuie să le respecte pentru a adera. Metsola a precizat că Legislativul UE va ajuta țările candidate pentru a le sprijini în această direcție.

„Protecția minorităților este una dintre valorile aflate în centrul Uniunii Europene. Ea se regăsește în criteriile de la Copenhaga, pe care fiecare țară trebuie să le îndeplinească pentru a adera la Uniunea noastră. Aceste criterii reflectă ceea ce apărăm: democrația, libertatea, statul de drept, egalitatea și respectarea drepturilor omului”, a declarat Metsola.

Aceasta a subliniat totodată că procesul de extindere nu trebuie privit ca un simplu exercițiu de bifare a unor condiții, ci ca un parcurs comun către un viitor comun pentru toate țările implicate.

„Procesul de extindere nu este un simplu exercițiu de bifare a unor condiții, ci un parcurs comun, orientat spre un viitor comun. Parlamentul European va lucra cu toate țările candidate și le va sprijini pe acest drum, prin împărtășirea expertizei, încurajarea cooperării, consolidarea instituțiilor și respectarea drepturilor fundamentale. Despre asta este extinderea: să devenim mai puternici împreună”, a adăugat Metsola.

Precizăm că toamna trecută, consilierii Consiliului Raional Taraclia au adoptat în unanimitate un apel adresat conducerii bulgare și europarlamentarilor bulgari, prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la posibila lichidare a raionului în cadrul reformei administrativ-teritoriale și solicită Bulgariei să intervină pentru protejarea drepturilor comunității bulgare, potrivit Radio Bulgaria. Documentul cere ca raionul să fie păstrat ca „Regiune culturală națională Taraclia”.

Amintim că, pe 8 aprilie, Guvernul prezentase un concept de reformă administrativă potrivit căruia raionul Taraclia ar putea deveni al 14-lea municipiu al Republicii Moldova, fără să fie comasat după modelul general aplicat celorlalte raioane. Conform conceptului prezentat de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, administrația raională ar fi unită cu cea a orașului Taraclia, funcția de președinte de raion ar fi înlocuită cu cea de primar general, iar Consiliul raional ar deveni Consiliu municipal, păstrând în același timp identitatea locală și culturală a regiunii, unde aproximativ 65% din populație este de etnie bulgară, potrivit recensământului din 2024.

Pe 10 iunie, prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu omologul său bulgar, Rumen Radev, la Sofia, în marja Summitului Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est. Munteanu a reconfirmat angajamentul autorităților de la Chișinău pentru protejarea identității lingvistice și culturale a minorității bulgare, inclusiv în contextul reformelor administrative, și a menționat importanța dezvoltării filialei din Taraclia a Universității „Angel Kanchev”. Premierul a mulțumit Bulgariei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în educație, infrastructură, eficiență energetică și dezvoltare locală, care a depășit 600 de mii de euro în perioada 2024-2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: