MIHAI DASCALESCU / MEDIAFAX FOTO

Raport: Cel puțin 40 de femei din Moldova au murit anul trecut din cauza violenței partenerului de viață

La un an de la crearea Comisiei de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor, a fost prezentată analiza statistică privind cazurile de violență în familie pe parcursul anului 2022. Astfel, potrivit raportului, din cele 86 de cazuri grave de violență, analizate de Comisie, 40 s-au soldat cu decesul unei femei ca urmare a acțiunilor violente ale partenerului de viață.

La ședință a participat ministrul afacerilor interne, Ana Revenco alături de secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, William Massolin și deputata Angela Pogoja, secretar al Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice. Participanții au remarcat că violența în familie este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internațional şi național.

,,Obiectivul nostru pe termen scurt – ca cele 86 de cazuri, cele mai grave cazuri de violență împotriva femeilor și fetelor, analizate pe platforma Comisiei, să nu rămână doar o statistică sumbră, ci un imbold puternic de a ne mobiliza toate forțele pentru a schimba lucrurile.Și da, atât timp cât vom reuși să ținem problema femicidul în Republica Moldova la acest nivel, în vizorul comun al autorităților centrale, rămânând focusați pe cooperare și motivați să vedem în acest fenomen grav mult mai mult decât un omor, șansele noastre să reușim, împreună, sunt mult mai mari”, a declarat ministrul Revenco.

Ana Revenco a subliniat că autoritățile continuă să implementeze și dispun de programe care vin în susținerea victimelor și au drept scop reducerea cazurilor de femicid la zero.

Oficialul a amintit de Programul de Activitate al Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, care presupune protejarea persoanelor vulnerabile, a minorilor, a victimelor infracțiunilor comise cu violență. Ministrul a făcut referire și la Centrul de Justiție Familială, care urmează să-și înceapă activitatea în curând sub egida Inspectoratului General al Poliției.

Pe 29 martie, în ședința de Guvern, a fost votat Regulamentul- cadru și standardele minime de activitate ale Centrușui de Justiție Familială al Poliției primului Centru de asistență integrată destinat victimelor violenței în familie și violenței sexuale din țara noastră. Beneficiul centrului pe platforma politieniească este accesul la justiție penală sau contravențională pentru victimele violentei inf amilie și a infracțiunilor privind viata sexuală.

În luna aprilie, va fi aprobată și Metodologia și instrucțiunile de lucru ale echipei de intrvenție în cazuriel de violență sexuală. Aceste proceduri operationale vor asigura o conclucrare a echipei multidisciplinare pentru a asigura raspunsul prompt și imediat la cazurile de violență sexuală, a mai spus ministrul Revenco.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

O nouă ședință de judecată, fără Plahotniuc. Instanța îi acordă timp suplimentar pentru a analiza dosarul „frauda bancară”

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu s-a prezentat nici miercuri, 8 octombrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde a fost reluat procesul în dosarul denumit generic „Frauda bancară”. Judecătorii au informat că Plahotniuc a transmis o cerere semnată în care își exprimă refuzul de a fi adus la ședință. Acesta invocă drept motiv necesitatea de a studia materialele din dosar, scrie Moldova 1.

Potrivit sursei citate, judecătorii au decis, în ședința de astăzi, să-i acorde lui Plahotniuc și apărării termen suplimentar pentru a examina materialele cauzei penale. Următoarea ședință este programată pentru data de 20 octombrie.

„Dumnealui refuză prezentarea, este un drept pe care și l-a valorificat”, a declarat avocata din oficiu Victoria Burduja.

Procurorul de caz, Vitalie Codreanu ,a explicat, la rândul său, că ședințele următoare vor începe direct cu cercetarea judecătorească: „A fost emisă o încheiere, deoarece anterior cauza a fost conexată cu altă cauză penală. Luând în considerare că acea cauză s-a examinat în fond, potrivit articolului 31, legea prevede că nu mai este necesară o ședință preliminară”.

Amintim că Plahotniuc a fost extrădat din Grecia pe 25 septembrie, după mai bine de șase ani de la fuga sa din Republica Moldova. Fostul lider democrat este vizat în mai multe dosare de rezonanță, fiind acuzat de constituirea și conducerea unui grup criminal organizat, spălare de bani și escrocherie.

De la extrădare, toate ședințele de judecată au avut loc în lipsa sa, întrucât acesta a refuzat să participe, inclusiv prin videoconferință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: