Războiul ramurilor. Cum președinții Moldovei, până la Sandu, au fost în conflict cu parlamentul și cum se poate trece peste aceasta

Confruntarea dintre președinta Maia Sandu și parlament nu este primul conflict dintre ramurile puterii pe care le-a văzut Moldova. Într-o anumită măsură, și președinții Petru Lucinschi, Nicolae Timofti și Igor Dodon s-au confruntat cu parlamentul. NM a decis să actualizeze istoriile acestor crize politice și să discute cu experții, de ce acestea au devenit posibile și cum ar putea Moldova să depășească o asemenea situație.

Petru Lucinschi vs „Alianța pentru Democrație și Reforme”

Perioada: 1998 – 2000

Esența conflictului

Petru Lucinschi a fost ales în calitate de președinte în anul 1996. El a fost cel de-al doilea președinte al Moldovei, după Mircea Snegur. Spre sfârșitul mandatului, ratingul lui Lucinschi era în scădere vertiginoasă și, cu un an până la expirarea împuternicirilor sale, în anul 1999, a apărut o inițiativă de extindere a atribuțiilor președintelui, a reamintit analistul politic Alexei Tulbure. El a adăugat că ideea consta în transformarea Moldovei într-o republică prezidențială, unde președintele are putere deplină, dreptul discrețional la numirea miniștrilor etc.

„Această inițiativă a fost inspirată de administrația președintelui. Aceștia au propus un sistem politic asemănător cu cele existente în Rusia, SUA și Belarus, dar un asemenea sistem nu este caracteristic pentru țările europene. Probabil, președintele considera că acest lucru ar putea deveni pentru el o locomotivă electorală”, a spus Tulbure.

El a menționat că această inițiativă a apărut în contextul confruntării dintre președintele Lucinschi și majoritatea parlamentară în persoana „Alianței pentru Democrație și Reforme”. Motiv al acestei confruntări a fost formarea guvernului. După alegerile parlamentare din anul 1998, s-a format o majoritate parlamentară și, potrivit expertului, nu era clar, cine de fapt desemnează candidatura premierului. „Atunci, oamenii s-au așezat și au încercat să ajungă la un numitor comun. Astfel, a apărut cabinetul de miniștri al lui Ciubuc, care era persoana lui Lucinschi. Iar miniștrii în guvernul lui Ciubuc au fost delegați de reprezentanții a patru formațiuni politice care făceau parte din majoritate. Acesta a fost un fel de compromis”, a menționat Tulbure.

Apoi s-a format guvernul Sturza, dar de data aceasta, președintele a fost nevoit să cedeze funcția de șef al cabinetului de miniștri, iar în loc, să primească posibilitatea de a numi câțiva miniștri de-ai săi, a remarcat Tulbure. „Toate aceste consultări și negocieri au fost niște exerciții dificile. Iată așa a apărut inițiativa cu privire la modificarea Constituției [pentru reorganizarea Moldovei într-o republică prezidențială]. Președintele a venit cu ideea unui referendum consultativ, însă acest referendum nu avea consecințe consultative”, a subliniat expertul.

Consecință

Petru Lucinschi continua să insiste asupra modificării Constituției. Pentru soluționarea situației, a fost creată o comisie specială condusă de Gianni Buquicchio, secretarul Comisiei de la Veneția (CV) (actualmente, președintele CV). Potrivit afirmațiilor lui Tulbure, comisia a discutat amendamentele concrete la Constituție, iar rezultatul activității acesteia a fost reforma constituțională din anul 2000. „Atunci, Moldova a devenit o democrație parlamentară clasică, iar problema privind extinderea atribuțiilor președintelui a fost exclusă complet. Acest conflict dintre președinte și parlament a finalizat cu reforma din anul 2000 și de atunci, noi trăim în alte condiții constituționale”, a spus Alexei Tulbure.

Tot atunci a fost modificat și mecanismul de alegere a președintelui, care a început să fie ales în parlament. „Alegerile anticipate din anul 2001 au avut loc din cauza modificării mecanismului de alegere a președintelui. Parlamentul nu a reușit să aleagă șeful statului și a fost dizolvat cu un an înainte de expirarea mandatului”, a reamintit Alexei Tulbure.

Nicolae Timofti vs Vladimir Plahotniuc

Perioada: 2016

Esența conflictului

După demisia lui Valeriu Streleț, în toamna anului 2015, parlamentul a avut trei luni la dispoziție pentru a forma un nou cabinet de miniștri. Prima încercare a președintelui Nicolae Timofti de a propune un candidat la funcția de premier a eșuat. El l-a desemnat la această funcție pe Ion Sturza. Însă atunci când Sturza a venit în parlament pentru a-și prezenta programul și componența guvernului, la ședință nu s-a format cvorum.

Termenele presau deja când, după consultări cu președintele, Marian Lupu, liderul de atunci al Partidului Democrat, a anunțat desemnarea lui Vladimir Plahotniuc în calitate de cadidat la funcția de prim-ministru.

Toate acestea s-au desfășurat pe fundalul unor proteste în masă împotriva guvernării. Lupu a declarat jurnaliștilor că decretul cu privire la desemnarea lui Plahotniuc încă nu a fost semnat. Iar câteva ore mai târziu, președintele Timofti a refuzat să-l desemneze pe Plahotniuc, motivând prin „suspiciuni întemeiate că domnul Plahotniuc nu corespunde criteriilor de integritate și onestitate necesare pentru numirea sa în funcția de prim-ministru”.

Timofti a făcut referire la decizia Curții Constituționale (CC) din 22 aprilie 2013. Atunci, CC a interzis liderului liberal-democraților Vladimir Filat să ocupe funcția de premier, deoarece guvernul condus de acesta a fost demis din cauza suspiciunii de corupție. În decizia CC se menționa că „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe înaltele standarde de onestitate”, iar „numirea în funcții de conducere a persoanelor a căror integritate provoacă îndoieli este contrară principiilor statului de drept”.

Timofti a propus majorității parlamentare să identifice un alt candidat. În replică, democrații au declarat că sunt gata să formeșe o majoritate parlamentară din 56 de deputați. Ce-i drept, declarația în acest sens a fost semnată doar de Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Violeta Ivanov, care părăsise fracțiunea comuniștilor și liberal-democratul Ion Balan.

Aceștia au numit refuzul lui Timofti de a-l desemna pe Plahotniuc „contrar Constituției”. Motive pentru aceasta au apărut după ce 14 deputați care au părăsit fracțiunea comuniștilor au format împreună cu democrații platforma „Pentru Moldova”. La 28 decembrie 2015, ei s-au adresat către CC cu solicitarea de a interpreta p. 1 al art. 98 al Constituției, conform căruia președintele desemnează candidatul la funcția de premier „după consultări cu fracțiunile parlamentare”. Curtea Constituțională a decis la 29 decembrie 2015 că în cazul formării în parlament a unei majorități documentate, președintele este obligat să susțină candidatul propus de această majoritate.

De notat că decizia CC din anul 2013, la care a făcut referire Timofti, păstra totuși dreptul președintelui de a respinge candidatura dacă aceasta nu corespunde standardelor „onestității și integrității”.

Consecință

Președintele intenționa să-l desemneze în mod repetat pe Ion Sturza la funcția de premier, dar, în consecință, l-a propus la funcția de premier pe șeful administrației sale, Ion Păduraru. Însă Păduraru și-a retras candidatura și i-a recomandat președintelui să examineze candidatura democratului Pavel Filip, susținut de majoritatea parlamentară formată de către democrați. Astfel, Plahotniuc a obținut controlul asupra puterii executive în Moldova.

Igor Dodon vs Vladimir Plahotniuc

Perioada: 2016 – 2019

Esența conflictului

Igor Dodon a devenit președinte la 23 decembrie 2016. El a fost ales la alegerile generale după cunoscuta decizie a CC, care a dispus că mecanismul de alegere a președintelui a fost modificat cu abateri. În primul an de mandat, Igor Dodon a încercat să extindă atribuțiile șefului statului. El a semnat decretul cu privire la organizarea unui referendum în acest sens la 24 septembrie 2017. Însă la cererea liberalilor, Curtea Constituțională a declarat că inițiativa președintelui cu privire la referendum este neconstituțională.

La sfârșitul anului 2017, confruntarea dintre președinte și majoritatea de la guvernare s-a transformat într-o practică fără precedent a „deconectărilor” temporare a șefului statului. CC a venit din nou în ajutorul majorității parlamentare, care a decis că, în caz de necesitate, speakerul parlamentului sau prim-ministrul pot să exercite atribuțiile șefului statului și să semneze decretele privind numirile.

Astfel, datorită deciziei CC, speakerul parlamentului Andrian Candu l-a numit în calitate de ministru al apărării pe Eugen Sturza, candidatura căruia Dodon a respins-o de două ori.

Ulterior, președintele „a fost deconectat” la 2 ianuarie 2018, pentru ca, ocolindu-l, să fie numiți șapte membri noi ai cabinetului de miniștri, inclusiv vicepremierul pentru reintegrare și vicepremierul pentru integrare europeană. Atunci, componența guvernului a fost reînnoită aproape pe jumătate. Dodon a fost împotrivă, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe democrați să efectueze remanierile.

Peste câteva zile după aceasta, la 5 ianuarie, CC a decis suspendarea temporară a președintelui de la exercitarea atribuțiilor, pentru că a refuzat să promulge legea cu privire la interzicerea retransmiterii în Moldova a știrilor și a programelor informative și analitice din Rusia.

Reacția președintelui la aceste suspendări a fost destul de apatică și se manifesta în special pe paginile sale de pe rețelele sociale. La fel de apatică a fost și reacția PSRM, partid pro-prezidențial, la decizia CC care a împiedicat președintele să organizeze un referendum pentru extinderea atribuțiilor. În patru orașe ale țării au avut loc niște mitinguri mici, la care Dodon nu a fost prezent. La Chișinău, acțiuni de protest nu au fost.

S-a ajuns până la aceea că CC a recomandat parlamentului, prin decizia sa din 5 ianuarie, să introducă răspundere penală pentru neîndeplinirea obligațiunilor constituționale și a deciziilor CC.

Consecință

Au încetat să „deconecteze” președintele Dodon doar după alegerile parlamentare din luna februarie 2019, la care democrații și Plahotniuc au pierdut majoritatea, iar peste câteva luni, acesta din urmă a și fugit din țară. Mai târziu, Curtea Constituțională a menționat în decizia sa că practica „suspendărilor temporare ale președintelui”, care era aplicată periodic de către Partidul Democrat începând cu anul 2017, când Vladimir Plahotniuc era la guvernare, era neconstituțională. În luna august 2020, după ce a examinat sesizarea deputatului Igor Munteanu, CC a decis că mecanismul de suspendare a președintelui este anticonstituțional. CC a făcut referire în decizia sa la declarația din anul 2019 a Comisiei de la Veneția (CV), care, la fel, a remarcat că acest mecanism contravine Constituției. CV a menționat atunci că un președinte interimar poate fi numit dacă șeful statului este incapabil sau a fost suspendat din funcție pentru încălcarea Constituției.

Astfel, mecanismul „de deconectare” a președintelui a devenit ilegal în Moldova.

Maia Sandu vs majoritatea „situativă”

Perioada: 2021

Esența conflictului

În timpul campaniei prezidențiale din anul 2020 și după ce a depus jurământul, președinta Maia Sandu insista pe necesitatea de a organiza alegeri parlamentare anticipate, pentru a schimba componența actuală a parlamentului, care s-a discreditat. Aproape toate partidele parlamentare au declarat public, de nenumărate ori, că la fel, pledează pentru alegeri anticipate, iar temei legal pentru aceasta ar putea fi incapacitatea parlamentului de a forma un guvern nou. O asemenea oportunitate a apărut după demisia guvernului lui Ion Chicu.

Însă aici, căile președintelui și ale parlamentului s-au despărțit. Conform Constituției, președintele este obligat să desemneze candidatul la funcția de premier. Ceea ce Sandu a și făcut, propunând-o la această funcție pe Natalia Gavriliță. Sandu însă a menționat că acum, partidele parlamentare vor putea demonstra dacă într-adevăr își doresc alegeri anticipate (dacă parlamentul nu aprobă guvernul de două ori, președintele îl poate dizolva). Dar s-a constatat că socialiștii și Dodon au alte planuri. Aceștia au declarat că urmează să fie format un guvern deplin pentru soluționarea problemelor actuale și pentru pregătirea către alegerile anticipate. Și au propus un candidat propriu la funcția de premier – Mariana Durleșteanu.

Pentru susținerea lui Durleșteanu, socialiștii au format o majoritate parlamentară „situativă” din 54 de deputați ai PSRM, „Șor”, grupul Pentru Moldova, ex-democrații Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi și deputatul independent Alexandr Oleinic.

Confruntarea a atins apogeul după ce Maia Sandu a desemnat-o în mod repetat la funcția de premier pe Natalia Gavriliță, după consultările formale cu fracțiunile parlamentare. Deputații PSRM s-au adresat către Curtea Constituțională, care a declarat neconstituțional decretul lui Sandu cu privire la desemnarea repetată a lui Gavriliță. Domnica Manole, președinta CC, a reamintit că în decizia sa din 29 decembrie 2015, Curtea Constituțională a precizat că articolul 98 p. (1) al Constituției prevede obligativitatea exclusivă a președintelui de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru. În același timp, președintele este obligat să desemneze un candidat propus de majoritatea parlamentară formalizată.

Consecință

Maia Sandu a declarat că nu va desemna la funcția de premier un candidat din partea „majorității situative” și a renunțat la consultările cu fracțiunile parlamentare. În același timp, însăși majoritatea „situativă” acționează cumva inconsecvent. Cei de la „Șor” și Pentru Moldova au declarat că insistă asupra candidaturii lui Durleșteanu, iar PSRM a propus să se aleagă „o cale de ocolire”.

Corneliu Furculiță, președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, a declarat că majoritatea parlamentară ar putea atribui guvernului în exercițiu împuterniciri extinse dacă Sandu va refuza să desemneze candidatul la funcția de prim-ministru propus de această majoritate. Potrivit afirmațiilor lui Furculiță, cel puțin 70 de deputați sunt dispuși să susțină această inițiativă. Susținerea din partea majorității va permite guvernului provizoriu „să activeze în regim normal, inclusiv să aplice amendamente la buget și să semneze acorduri internaționale”, a remarcat Furculiță.

Comentând această declarație, Alexei Tulbure a menționat că parlamentul nu are pârghii pentru a oferi guvernului împuterniciri suplimentare. „Aceasta a fost, mai degrabă, o figură de stil. Guvernul va elabora proiecte de legi, apoi le va transmite deputaților, iar aceștia, în majoritate, le vor vota. Și atât. Oricum, acest guvern nu va avea împuterniciri suplimentare”, a precizat Tulbure.

El consideră că acțiunile Maiei Sandu sunt legale, pentru că nimeni nu poate impune președintele să facă ceva ce nu ar fi în interesele poporului, așa cum înțelege președintele.

În opinia lui Alexei Tulbure, această situație nu este un impas politic, deoarece parlamentul are o metodă legală de a-și exprima dezacordul privind acțiunile președintelui – să-i anunțe impeachment. „Dacă oamenii nu vor susține demiterea lui Sandu la referendum în cadrul procedurii de impeachment, înseamnă că oamenii nu doresc ca acest președinte să plece, ci vor să plece parlamentul. Și în acest caz, CC nu va putea lua nicio altă decizie în afară de dizolvarea parlamentului”, presupune Alexei Tulbure.

Politologul Anatol Țăranu consideră că o soluție pentru situația creată o constituie alegerile anticipate, dacă parlamentul și președintele vor reuși să ajungă la un numitor comun. Mai ales că toate fracțiunile au vorbit despre necesitatea alegerilor anticipate, doar că unii și-au revăzut poziția, a reamintit el. „Dacă președintele nu va identifica alte soluții, va trebui să apeleze la stradă, la protestele stradale. Acest lucru se întâmplă destul de des în spațiul CSI, dar nu întotdeauna soluționează criza”, a menționat Țăranu.

Cum am ajuns până aici, cum să plecăm de aici

În opinia lui Alexei Tulbure, în anul 2016, CC „a luat o decizie penală asumându-și prerogativele care nu sunt inerente instanței”: a modificat Constituția ocolind parlamentul și revenind la alegerile prezidențiale generale. „În condițiie actualei Constituții, acest lucru pur și simplu a denaturat întregul câmp constituțional. Noi avem o republică parlamentară clasică, care nu prevede alegerile directe ale președintelui și prea mari împuterniciri pentru acesta. Atunci, toate acestea s-au făcut în interesele lui Plahotniuc, pentru a diminua intensitatea protestelor și pentru a implica opoziția în cursa prezidențială”, a menționat Tulbure.

Anatol Țăranu consideră că motivele profunde ale actualei crize constau în faptul că „guvernarea oligarhică și-a ales toate resursele interne, răbdarea poporului a luat sfârșit și toate acestea s-au exprimat în victoria Maiei Sandu la alegeri”. „Nu-i clar dacă în general va putea fi depășită dominanța forțelor oligarhice în viața politică a Moldovei. pur și simplu forțele oligarhice încă nu au suficiente poziții pentru a pune capăt acestei situații”, a remarcat Țăranu.

În opinia politologului Stela Jantuan, sistemul politic a fost slăbit de Plahotniuc, când a forțat CC să schimbe metoda de alegere a președintelui. „Orice sistem politic își are logica sa. După reforma din anul 2000, noi am avut o republică parlamentară practic în formă pură, o parte a împuternicirilor președintelui au fost transmise parlamentului și guvernului”, a menționat Jantuan.

Potrivit afirmațiilor sale, în această logică ar trebui să fie și procesele electorale, deoarece ele sunt o confirmare logică a acestui sistem: într-o republică parlamentară, parlamentul alege președintele, iar în cea prezidențială – poporul. „În Moldova a fost modificată metoda de alegere a președintelui, dar nu i-au oferit împuternici. Așa s-a obținut un eunuc politic, care creează blocarea în cazul confruntării dintre ramurile puterii”, a spus Stela Jantuan.

Ea a mai remarcat că Plahotniuc nu s-a gândit la acest dezechilibru, de aceea decizia CC din anul 2016 influențează tot ceea ce se întâmplă acum. „Când președintele „era deconectat”, acestea erau mai degrabă niște relații și înțelegeri de parteneriat. Dar atunci când a venit un președinte care nu face jocurile politice, a apărut o asemenea confruntare politică”, a subliniat experta.

Ea consideră că în această situație, luând în calcul instabilitatea politică, caracteristică pentru Moldova, este necesar să se ia decizia, trebuie Moldova să fie o republică semiprezidențială sau complet parlamentară. „Dacă noi am avea o clasă politică rațională, care s-ar gândi la interesele poporului, ar ajunge la un consens și ar lua această decizie. Sau ar reveni la alegerea președintelui de către parlament, sau i-ar transmite președintelui împuterniciri suplimentare. Dacă acest dezechilibru nu va fi eliminat, noi ne vom confrunta mereu cu această situație”, a consluzionat Stela Jantuan.