parlament.md

Recean a anunțat politica noului guvern cu privire la aflarea Moldovei în CSI

Guvernul Republicii  Moldova ar putea denunța „o parte a acordurilor” Comunității Statelor Independente (CSI) care nu funcționează. Declarația a fost făcută de prim-ministrul desemnat Dorin Recean, în cadrul ședinței Parlamentului, din 16 februarie.

În timpul sesiunii de întrebări, deputatul socialist Adrian Lebedinschi l-a întrebat pe premierul desemnat care este opinia sa vizavi de această structură.

„Obiectivul strategic al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, urmărind interesele cetățenilor republicii noastre. Este evident că anumite acorduri din Comunitatea Statelor Independente nu funcționează. Cred că o parte din aceste acorduri vor fi gradual denunțate”, a răspuns Dorin Recean.

Amintim că în decembrie 2022, președinta Maia Sandu a declarat că ieșirea Republicii Moldova din CSI este un proces de durată. Șefa statului a explicat această situație prin faptul că relația țării noastre cu această organizație se bazează pe câteva sute de acorduri, multe dintre ele bilaterale și pe plan economic. Sandu a menționat că aceste acorduri sunt analizate în prezent, pentru a se vedea din care acorduri este posibilă retragerea și care ar urma să fie păstrate.

În luna mai 2022, președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că după finalizarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina, conducerea R. Moldova va trebui să ia o decizie politică cu privire la statutul de membru al CSI. De altfel, el a spus că conducerea țării nu vede necesitatea participării la evenimentele Comunității.

În noiembrie 2022, fostul premier Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova rămâne membră a CSI și plătește cotizațiile anuale. Prim-ministra a menționat că acum nu este momentul pentru „decizii pripite, care ar putea duce la o escaladare”. „Desfacerea acestor acorduri nu se face peste noapte”, a precizat șefa Guvernului.

Republica Moldova plătește anual 5,7 milioane de lei pentru calitatea de membru al CSI și 3,8 milioane către Adunarea interparlamentară a CSI.

Pe de altă parte, ex-președintele țării Igor Dodon a declarat într-un interviu pentru agenția pro-Kremlin TASS că R. Moldova „nu va supraviețui” fără colaborarea strânsă cu CSI, Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) și Rusia.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Angajații vor merge mai rar la controale medicale, iar companiile vor putea deschide cabinete de medicină a muncii. Propunerile Guvernului

Ministerul Sănătății își propune să modifice modul în care se realizează examenele medicale periodice pentru angajați. Potrivit unui proiect de lege, aflat în consultări publice, frecvența examenelor va fi ajustată în funcție de nivelul de risc profesional: în loc de anual, ele se vor efectua la 24 sau chiar 36 de luni. Aceasta înseamnă, potrivit autorilor, că angajații care nu sunt expuși unor riscuri majore vor merge mai rar la controale, fără ca sănătatea lor să fie pusă în pericol, iar resursele pentru supraveghere vor fi folosite mai eficient. Totodată, proiectul prevede și posibilitatea ca întreprinderile să își organizeze propriile cabinete de medicină a muncii.

„Întreprinderile și instituțiile vor avea posibilitatea de a organiza propriile cabinete de medicină a muncii, asigurând supravegherea stării de sănătate a angajaților. Totodată, se vor înființa cabinete individuale care vor presta servicii în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, contribuind la creșterea accesului acestora la servicii de specialitate de calitate”, se arată în nota informativă a proiectului.

Obiectivul general al proiectului este „protecția sănătății lucrătorilor, prevenirea și diagnosticarea rapidă a oricărei modificări în starea de sănătate asociate expunerii la riscul profesional”. Rezultatele examinărilor vor fi luate în considerare pentru aplicarea măsurilor preventive la locul de muncă, astfel încât sănătatea angajaților să fie monitorizată în mod real și adaptat fiecărui tip de profesie.

Autorii proiectului explică că aceste schimbări vor face examenele medicale periodice mult mai eficiente pentru angajații care lucrează în medii cu riscuri profesionale. În loc să fie aceleași controale pentru toți, evaluările vor fi adaptate exact la nivelul de expunere al fiecărui angajat.

Nota de fundamentare arată că aceste schimbări vor îmbunătăți coordonarea între instituțiile publice și capacitatea lor de a aplica politicile de sănătate ocupațională. Pe termen lung, ele vor preveni bolile profesionale, vor reduce costurile pentru tratament și incapacitate de muncă, și vor îmbunătăți calitatea datelor despre sănătatea angajaților.

Un alt pas important este crearea și consolidarea unui Registru național al lucrătorilor expuși riscurilor profesionale. Acesta va fi un fel de „bază de date centralizată” care va colecta, organiza și analiza informații despre expunerile profesionale și sănătatea angajaților. Potrivit proiectului, acest registru face parte din Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029 și va ajuta autoritățile să ia decizii mai bune pentru protecția oamenilor la locul de muncă.

Costurile pentru supravegherea sănătății lucrătorilor vor fi suportate de angajatori. Totuși, pentru ucenici și pentru examenele post-expunere profesională, serviciile vor fi acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, pentru că doar specialiștii în medicina muncii pot evalua corect impactul riscurilor asupra sănătății angajaților.

***

Organizarea și efectuarea examenelor medicale periodice este reglementată în prezent prin Hotărârea Guvernului nr. 1079/2023, care stabilește cerințele minime pentru prevenirea bolilor profesionale și transmisibile. Totuși, cadrul actual este considerat depășit și insuficient adaptat standardelor europene și internaționale.

Datele din Republica Moldova arată că, în 2024, numărul total al populației ocupate a fost de 853 900 persoane, dintre care doar 79 512 angajați, aproximativ 9,3%, au fost supuși examenelor medicale periodice, iar 98,8% dintre aceștia au fost declarați apți pentru muncă. Pentru examenele la angajare, numărul angajaților examinați a fost de 11 539 în 2024, comparativ cu 12 797 în 2023 și 11 520 în 2022, iar peste 97% dintre aceștia au fost declarați apți.

Tendința pe ultimii trei ani este descendentă, ponderea angajaților examinați medical reducându-se de la 11,7% în 2022 la 10,7% în 2024, iar procentul persoanelor neexaminate rămâne la un nivel ridicat. Cele mai mici niveluri de examinare s-au înregistrat în domeniile comerțului cu ridicata și cu amănuntul, alimentației publice, agriculturii și silviculturii, unde doar între 1,3% și 3,4% dintre angajați au beneficiat de examene periodice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: