Tudor Mardei/NewsMaker

Recean, despre aparatele de zbor găsite în Moldova: „Trebuie să ne întărim capacitățile de a le detecta și neutraliza” VIDEO

Premierul Dorin Recean a declarat că Republica Moldova rămâne expusă riscului ca dronele sau aparatele de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” să intre pe teritoriul țării, atât timp cât se înregistrează faza activă a războiului din Ucraina. Potrivit oficialului, țara noastră trebuie să-și întărească capacitatea de a detecta aceste drone și a le neutraliza. 

„Atât timp cât avem faza activă de război în Ucraina este evident că suntem supuși acestui risc ca fragmente de dronă sau în cazul acesta drone însoțitoare a dronelor de bază Shahed să intre în teritoriul Republicii Moldova… pentru asta noi trebuie să ne întărim capacitățile de a detecta aceste drone și de a le neutraliza, să reținem că o parte din aceste drone însoțitoare au explozibil și altele care nu au. Din fericire, cele care au fost deraiate în teritoriul Republicii Moldova au fost detectate la timp, corespunzător neutralizate dar noi trebuie să continuăm această creștere a capacității noastre de a face față acestor riscuri”, a comunicat Recean în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

Pe 10 noiembrie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate două drone. Prima – în adiacentul satului Fîrlădeni, raionul Căușeni. Serviciile specializate au stabilit că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească și care nu avea atașat explozibil. „Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina. (…) Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune”, au comunicat reprezentanții poliției. A doua dronă a fost depistată pe un câmp din apropierea satului Borosenii Noi, Rîșcani. Ministerul de Externe a declarat că cele două drone au fost lansate de Federația Rusă și că aparatele sunt „de tip momeală – utilizate pentru a induce în eroare apărarea antiaeriană ucraineană”. Totodată, Ministerul a cerut Moscovei să respecte statutul de neutralitate și integritate teritorială a Republicii Moldova. Detalii AICI. Cu referire la cele două drone, președinta Maia Sandu a declarat că „sigur că sunt motive de îngrijorare cu un război la hotar și drone care survolează spațiul aerian al Republicii Moldova”. În acest sens, șefa statului a spus că cetățenii trebuie să fie vigilenți iar autoritățile, la rândul lor, să achiziționeze „tehnica de care este nevoie ca să avem toată țara protejată”. Detalii AICI.

Pe 11 noiembrie, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat că cele două drone depistate în Republicii Moldova nu aparțin Federației Ruse. Aceasta a mai spus că autoritățile de la Chișinău nu ar avea probe care să dovedească originea rusească a aparatelor de zbor. „Suntem siguri că dovezile nu vor fi prezentate niciodată, deoarece nu există”, a adăugat Zaharova. Detalii AICI.

Pe 12 noiembrie s-a anunțat că pe teritoriul Republicii Moldova a fost depistată încă o dronă – în extravilanul satului Coșernița din raionul Criuleni. După primele examinări, au comunicat reprezentanții poliției, s-a constatat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil.

***

În decembrie 2023, autoritățile anunțau că Republica Moldova a intrat în posesia unui radar de supraveghere aeriană performant și că acesta a fost achiziționat din bugetul național de apărare, prin intermediul companiei franceze „THALES”, care a asigurat sprijinul informațional și logistic.

Totuși, în februarie 2024, premierul Dorin Recean declara că radarul primit de Moldova din Franța nu poate detecta dronele de tip Shahed și că pentru a putea detecta în timp util toate tipurile de drone și rachete, care zboară la diferite altitudini, Moldova are nevoie de „câteva miliarde de euro”. Oficialul preciza că țara noastră nu are acești bani, deocamdată. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Foto: Andrei Cotorobai

Ziua Independenței, organizată cu circa 10 mln de lei și fără licitație publică: investigație RISE Moldova

Guvernul a alocat în acest an aproape 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în pofida apelurilor publice ale premierului Vasile Tofan privind reducerea cheltuielilor bugetare. Asta arată o investigație a publicației Rise Moldova.

La ședința Guvernului din 29 iulie, prim-ministrul Vasile Tofan declara că sărbătorirea Zilei Independenței și a Zilei Limbii Române ar trebui organizată „cu mult suflet și inimă, dar nu neapărat cu tare mulți bani”, în contextul deficitului bugetar cu care se confruntă statul.

Totuși, a doua zi, Ministerul Culturii a modificat planul anual de achiziții și a majorat bugetul destinat Zilei Independenței de la 500 000 de lei la 10 milioane de lei. Potrivit investigației statul a cheltuit în final 9,86 milioane de lei pentru evenimentul din 27 august, cea mai mare sumă alocată până acum pentru această sărbătoare desfășurată într-o singură zi.

Ministerul Culturii susține că suma inițială de 500 000 de lei a fost estimată înainte de aprobarea Programului național „Independența care ne unește. Moldova-35”. După adoptarea programului, instituției i-au revenit responsabilități suplimentare privind organizarea manifestărilor festive, ceea ce a determinat revizuirea bugetului.

Contractul pentru organizarea evenimentului a fost atribuit Instituției Publice „Moldova-Concert” prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, fără organizarea unei licitații publice. Ministerul a invocat drept argumente particularitățile tehnice și artistice ale serviciilor, precum și necesitatea organizării evenimentului „în regim de maximă urgență”.

Experta în achiziții publice Diana Enachi consideră însă că justificările autorităților nu sunt întemeiate. Potrivit acesteia, invocarea urgenței pentru un eveniment organizat anual la aceeași dată indică probleme de planificare și nu reprezintă un temei legal suficient pentru evitarea unei proceduri competitive.

Ministerul a clacat la capitolul planificare și transparență, iar aplicarea NFP pentru achiziția acestor servicii nu este susținută de cadrul legal”, a declarat experta.

Investigația mai arată că lucrările de instalare a scenei și anunțarea artiștilor au început înainte ca Ministerul Culturii să atribuie oficial contractul. Ordinul de atribuire a fost semnat pe 25 august, cu doar două zile înainte de eveniment.

RISE Moldova a solicitat Ministerului Culturii documentele aferente procedurii de achiziție, inclusiv contractul, oferta financiară și devizul detaliat al cheltuielilor. Instituția nu a transmis documentele solicitate și a indicat că acestea ar fi disponibile în Registrul Buletinelor Achizițiilor Publice. Jurnaliștii afirmă însă că nu au identificat documentele respective și nu au primit clarificări suplimentare până la publicarea investigației.

În ultimii ani, costurile organizării Zilei Independenței au crescut semnificativ. Dacă în 2023 au fost cheltuite aproximativ 4,6 milioane de lei, în 2024 suma a ajuns la aproape 10 milioane de lei pentru un program desfășurat pe parcursul a trei zile. În 2025, cheltuielile au fost de circa 5,9 milioane de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: