Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, informează BBC și The Guardian pe 8 septembrie. Aceasta a condus Marea Britanie timp de 71 de ani. 

„Regina a murit în pace la Balmoral în această după-amiază. Regele și regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine”, se arată într-un mesaj publicat de Palatul Buckingham.

În 2016, regina Elisabeta a devenit cel mai longeviv monarh din lume. Acum un an și jumătate, pe 9 aprilie 2021, a decedat prințul consort Philip. Acesta avea 99 de ani.

Potrivit The Guardian există un plan secret denumit „London Bridge is Down” care arată care sunt pașii după moartea Reginei, scrie hotnews.ro.

Conform sursei citate, cele mai elaborate detalii sunt în cazul în care Regina Elisabeta a II-a moare la Balmoral, unde de altfel se află în acest moment.

Într-o asemenea situație va fi îndeplinit inițial un ritual scoțian. Trupul Reginei va fi depus în cel mai mic palat al ei, la Holyroodhouse, în Edinburgh, unde va fi păzită în mod tradițional de Royal Company of Archers. Apoi sicriul va fi transportat pe Royal Mile până la catedrala St Giles, înainte de a fi urcat la bordul Royal Train la stația Waverley. Sunt așteptate mulțimi la trecerile la nivel și pe peroanele gărilor de pe toată durata călătoriei, de la Musselburgh și Thirsk în nord, până la Peterborough și Hatfield în sud – pentru a arunca flori în trenul care trece.

Trupul Reginei va ajunge în final în sala tronului din Palatul Buckingham, care are vedere la colțul de nord-vest al Quadrangle, curtea sa interioară.

Afară, echipele de știri se vor aduna pe locații convenite în prealabil, lângă Canada Gate. „Am în fața mea un manual de instrucțiuni gros de câțiva centimetri”, a spus un director TV, care va acoperi ceremoniile. „Totul acolo este planificat. Toată lumea știe ce să facă”, a adăugat el.

În toată țara, steaguri vor fi coborâte în bernă și clopotele vor bate.

A doua zi după moartea reginei, Charles va fi proclamat rege

A doua zi după moartea Reginei, steagurile se vor ridica din nou, iar la ora 11.00, Charles va fi proclamat rege.

În a cincea zi după moartea Reginei, sicriul va fi mutat la Westminster Hall, unde va rămâne patru zile și va fi așezat pe un catafalc care va fi accesibil publicului pentru 23 de ore pe zi.

Procesiunea de la Palatul Buckingham va fi cea mai mare paradă, fiind așteptați să participe peste un milion de oameni.

Procesiunea va ajunge la Westminster Hall după o oră. „Big Ben va începe să bată când roțile se opresc”. În interiorul sălii, vor fi cântați psalmi în timp ce sicriul este așezat pe un catafalc drapat în violet.

Ziua a zecea va fi ziua înmormântării. Se va acorda o zi liberă, magazinele se vor închide sau vor avea program scurt, bursa nu se va deschide.

La 9 dimineața, Big Ben va începe să bată. Înmormântarea va avea loc la Westminster Abbey. Distanta de la Westminster Hall la Abbey este de câteva sute de metri, iar sicriul va ajunge acolo în jurul orei 11.00.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

O profesoară din Harkov a plecat să-și viziteze părinții în Crimeea, dar a fost reținută și a murit în Rusia. Autoritățile ruse susțin că s-ar fi sinucis

O profesoară din Harkov, care plecase în vara lui 2026 spre Sevastopol pentru a-și ajuta părinții, a murit la Vladikavkaz, în Rusia. Aleksandra Kazarovițkaia nu a mai ajuns în Crimeea anexată, scrie publicația „Dojdi”, care citează „Novaia Gazeta Europa”. Anterior, presa a scris că profesoara a murit la Sevastopol.

Locul decesului a fost confirmat pentru „Novaia Gazeta Europa” de Irina Salnik, o prietenă a profesoarei. O altă prietenă, Anna Zelenskaia-Sumkina, a declarat, citând cunoscuți, că femeia a fost găsită moartă într-o casă particulară. Data indicată a decesului este 24 octombrie. Trupul ei a fost adus la Sevastopol, unde a fost înmormântată pe 3 noiembrie.

Kazarovițkaia locuia de ceva timp în Turcia împreună cu soțul ei. Potrivit colegilor, ea plecase spre Sevastopol ca să-și ajute părinții să vândă apartamentul și să se mute în Turcia. Aceștia spun că profesoara a fost reținută după ce forțele de ordine i-au găsit corespondența cu un voluntar, care data de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina.

Tot potrivit colegilor, Kazarovițkaia ar fi petrecut trei luni în izolare, în așteptarea procesului. Ei spun că autoritățile ruse spun că aceasta s-ar fi sinucis. Apropiații tinerii nu sunt de acord, însă, cu versiunea oficială. Deocamdată, nu se știe nici unde aceasta a fost reținută, în ce centru de arest preventiv a fost ținută sau cum a ajuns la Vladikavkaz.

Pe 4 noiembrie, școala de limbi străine „Professional” din Harkov, pe care Kazarovițkaia a cofondat-o, a anunțat decesul acesteia. „A fost ucisă de Rusia”, a scris școala, citată de Dojdi.

Cazul Aleksandrei Kazarovițkaia nu este unul izolat, spun reprezentanții Centrului ucrainean pentru drepturile omului Zmina. Ei amintesc de Leniie Umerova, o tătară crimeeană cu cetățenie ucraineană, care încerca să ajungă în Crimeea anexată de Rusia pentru a-și vedea tatăl bolnav de cancer. Serviciile speciale ruse au reținut-o în decembrie 2022, la granița dintre Rusia și Georgia. Au urmat mai multe arestări succesive, după care Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat-o de spionaj, scrie Meduza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: