Andrei Mardari / NewsMaker

„Regretăm această acțiune”. Ministrul Infrastructurii consideră greva transportatorilor „absolut nejustificată”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, spune că în perioada grevei transportatorilor, oamenii au avut cu ce se deplasa datorită mai multor administrații publice locale care au găsit soluții. Oficialul a declarat în cadrul unei conferințe de presă, din 9 februarie, că această acțiune este „absolut nejustificată” și a fost organizată de un grup mic de transportatori.

Spînu a menționat că a fost în permanentă discuție cu transportatorii, iar mâine, 10 februarie, urmează să fie anunțată soluția Guvernului la această problemă.

„Săptămâna trecută am anunțat că mâine voi avea următoarea discuție cu transportatorii în care să spunem care sunt soluțiile Guvernului la această problemă. Credem în continuare că această grevă absolut nu a fost justificată, a fost organizată de un grup mic de transportatori. Regretăm această acțiune. Or, noi credem că prioritatea noastră și a agenților economici, în mod special al celor de transport, este grija față de oameni și asigurarea cu servicii de calitate”, a conchis ministrul.

Amintim că în perioada 7-9 februarie, transportatorii de pasageri de pe cursele interurbane au organizat o grevă. Aceștia sunt nemulțumiți de noua „formulă a tarifelor” pentru transportul de călători care a fost propusă de Ministerul Infrastructurii.

Potrivit datelor transportatorilor, 90% din cursele naționale au fost suspendate din cauza grevei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Hotel în loc de Penitenciarul nr. 13?/ Transnistria acuză SIS/ Cine e în spatele atacului cibernetic?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Autoritățile suspectează implicarea altor state în atacul cibernetic
— Date personale, în mâna hackerilor. Ce pot face cetățenii?
— Directoarea Agenției de Guvernare Electronică pleacă din funcție
— Diaconu, despre atacul cibernetic: Riscuri financiare mici, dar trebuie să fim vigilenți
— CEC: Atacul cibernetic nu a afectat datele alegătorilor
— Asociația Băncilor din Moldova: Banii sunt în siguranță
— Ozerov: Rusia va depune eforturi pentru livrarea gazelor în Transnistria
— Călătoriile cu microbuzele urbane din Transnistria se scumpesc
— Tiraspolul acuză SIS de pregătire a unei „provocări” la un miting
— Compensațiile la căldură, cu sprijinul FMI?
— Tofan vrea hotel în locul Penitenciarului nr. 13. Ce cred chișinăuienii?
— Profesorii care vor preda în română în Găgăuzia și Taraclia vor primi 200.000 de lei
— Gagauz a depus plângere la poliție din cauza conturilor de TikTok
— Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei și să creeze locuri de muncă
— Ce se întâmplă cu coletele comandate până la 1 noiembrie?
— Dosarul Ludmilei Vartic: „Procesul-verbal nu poate fi scos din context”
— Asistența medico-socială: Rezultatele parteneriatului de 20 de ani dintre Swiss TPH și Republica Moldova
— Primul deces cauzat de gripă în acest sezon

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: