zdg.md

Regulile pe care le propune Stoianoglo pentru dezbaterile electorale. 50% din răspunsuri trebuie să fie în rusă

Deputata socialistă, Adela Răileanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că, pe 23 octombrie, ora 12:00, echipele de campanie ale lui Alexandr Stoianoglo și Maia Sandu, candidații din turul II al alegerilor prezidențiale, se vor întâlni pentru a discuta despre structura dezbaterilor dintre cei doi concurenți electorali. Ea publicat un document cu „un set de reguli” pe care-l propune staff-ul lui Stoianoglo pentru organizarea evenimentului. Printre acestea se numără răspunsuri în limba rusă, în proporție de 50%, și câte trei întrebări despre programul electoral al candidaților. 

Conform înțelegerilor prealabile, astăzi, la ora 12:00, reprezentanții echipelor de campanie se vor întâlni pentru a discuta structura dezbaterilor. În acest context, staff-ul electoral al candidatului Alexandr Stoianoglo propune un set de reguli pentru buna desfășurare a acestui exercițiu electoral, menite să asigure o competiție corectă și accesibilă publicului larg”, a menționat Adela Răileanu.

Facebook/Adela Răileanu

Dezbaterea dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Precizăm că Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo au stabilit că vor organiza o dezbatere electorală înaintea turului II al alegerilor prezidențiale. Pe 22 octombrie, s-a anunțat că dezbaterile vor avea loc la Palatul Republicii, în data de 27 octombrie, vor fi moderate de jurnalistul Gheorghe Gonța, iar transmisiunea va fi asigurată de compania de stat Teleradio-Moldova.

După ce a devenit cunoscut faptul că Gheorghe Gonța va modera dezbaterile, mai multe persoane din domeniul jurnalismului din Republica Moldova, precum și Consiliul de Presă, au venit cu reacții negative, subliniind că acesta a încălcat normele deontologice anterior. Ulterior, TV8 a anunțat că nu va difuza și nici reflecta în știri dezbaterile, iar Jurnal TV a declarat că, dacă Gonța nu va fi înlocuit, la fel, nu va transmite pe post evenimentul.

Pe parcursul zilei de 22 octombrie, Maia Sandu a publicat un videoclip în care a menționat că și-ar fi dorit „un moderator independent”, însă a fost nevoită să accepte varianta cu Gheorghe Gonța pentru că echipa lui Stoianoglo insistă asupra acesteia.

La rândul său, Gheorghe Gonța a venit cu o reacție pe pagina sa de Facbook în care a sugerat că a văzut criticile, însă nu va renunța la a modera dezbaterile dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. El i-a îndemnat pe ambii concurenți electorali să se pregătească pentru dezbateri.

Iar pe 23 octombrie, Adrian Băluțel, membru al staff-ului Maiei Sandu, a anunțat că echipa șefei statului a luat act de declarația critică a Consiliului Presei și boicotul anunțat de cele două televiziuni. În acest context, el a propus Consiliului de Presă să organizeze dezbaterea, inclusiv să identifice unul sau mai mulți moderaori. La scurt timp, Alexandr Stoianoglo a publicat un mesaj în care insistă ca Gheorghe Gonța să nu fie înlocuit, propunând în schimb ca Maia Sandu să desemneze, la rândul său, un moderator.

***

În ultimii ani, Gheorghe Gonța s-a remarcat ca un critic activ al președintei Sandu și al actualei guvernări. Recent, a plecat de la televiziunea la care activa – N4, după un mesaj public contra referendumului constituțional cu privire la aderarea la UE. Iar pe 20 octombrie, în ziua alegerilor prezidențiale, a publicat pe Facebook o fotografie cu clădirea Președinției și mesajul „Noul loc de muncă al lui Alexandr Stoianoglo”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

ALDE, admis în cursa pentru parlamentare, în ciuda problemelor privind validarea conducerii. Spătaru: „Un partid curat începe cu liste curate”

În ciuda problemelor de organizare internă, anunțate anterior de lidera Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, formațiunea se regăsește pe lista celor 25 de partide admise oficial de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Pe 9 iulie, Spătaru avertiza că ALDE riscă să fie exclus din cursă din cauza dificultăților privind validarea conducerii, întrucât listele nominale trebuiau transmise către CEC până la data de 14 iulie.

Pe 15 iulie, după ce CEC a prezentat lista partidelor care pot participa la alegeri, Arina Spătaru a făcut o postare în care a subliniat dificultățile prin care a trecut formațiunea în procesul de reorganizare:

„Când am preluat conducerea partidului, am găsit un ALDE amorțit, cu structuri formale, liste pline cu nume fără chip, fără contabilitate corectă , cu contracte ne anulate la timp – un partid folosit în trecut ca instrument personal, nu ca forță democratică vie”, a declarat fosta deputată.

Lidera ALDE spune că a lansat o reformă internă, prin care a verificat câți membri activi are formațiunea în realitate și câte organizații teritoriale funcționează efectiv.

„Am înțeles că, după deconspirarea publică a planurilor lui Șor, mulți lideri falși vor dispărea. Unii nu vor înțelege ce a fost cu investigația sub acoperire, alții vor fugi pentru că au luat bani din plic. În astfel de circumstanțe să pun lucrurile în ordine, să dau sens implicării politice șiși să redau oamenilor încrederea că aici fiecare membru contează cu adevărat a fost o provocare pentru mine”, a mai afirmat Spătaru.

Amintim că pe 9 iulie, Arina Spătaru, lidera Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), anunța public că formațiunea riscă să nu fie admisă în cursa electorală din cauza neîntrunirii cvorumului necesar pentru aprobarea noii conduceri – mai exact, a componenței Consiliului Politic Național.

Potrivit cerințelor legale, toate partidele care doresc să participe la alegerile parlamentare trebuie să prezinte Agenției Servicii Publice, până la începutul perioadei electorale, lista completă și nominală a membrilor organelor de conducere. În lipsa acestor date, Comisia Electorală Centrală poate refuza admiterea în alegeri.

Spătaru a lansat atunci un apel urgent către membrii partidului să se mobilizeze, atrăgând atenția că miza este dreptul legitim de participare în alegeri: „Dacă nu ne mobilizăm imediat, ALDE riscă să piardă dreptul de a participa la alegeri fără drept de contestație”.

Pe 14 iulie, CEC a publicat lista partidelor politice care au dreptul să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie, în baza informațiilor furnizate de Agenția Servicii Publice (ASP). Potrivit CEC, 25 de formațiuni politice întrunesc condițiile legale necesare pentru a intra în cursa electorală. Printre acestea se numără și Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, precum și Partidul „Moldova Mare”, fondat de fosta procuroare Victoria Furtună. Pe de altă parte, partidele „Șansă” și „Renaștere”, membre ale blocului „Victorie”, afiliat fugarului Ilan Șor, nu se regăsesc pe lista publicată de CEC.

Totodată, în lista partidelor eligibile se numără și Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), lidera căruia, Arina Spătaru, a lucrat sub acoperire în anchetarea unui dosar penal împotriva lui Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda bancară”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: